
Multumesc tuturor pentru urarile frumoase!
Va doresc din suflet un an plin de Bunatate si Iubire, de impliniri si bucurii!
In fiecare an Ascociatia Scoala mamei Junior din Timisoara realizeaza campanii umanitare in preajma sarbatorilor. Eu voi participa anul acesta cu un grup de prietene de pe forumul Despre Copii, ne vom aduna luni 14.12. pentru a dona fel de fel de jucarii, haine, obiecte de igiena, carti etc.
Cum se poate contribui la aceasta actiune caritabila? Anul acesta in fiecare zi din 6 pana in 20 decembrie,intre orele 18-21 in dreptul magazinului pentru copii Premaman din Iulius Mall Timisoara avea loc mai multe actiuni:
1. Troc de jucarii: fiecare copil este invitat sa aduca jucariile de care s-a plictisit pentru a le dona altor copii din centrele de adapost. Si pentru ca fapta lor sa fie rasplatita ei isi pot alege o jucarie la schimb oferita de alti copii, iar Mosul le va premia gestul cu o mica surpriza.
2. Donatii de haine pentru toate varstele, alimente, obiecte pentru cantina saracilor din zona noastra.
3. Donatii de rechizite scolare, carti, caiete, creioane, carioci, hartie, pixuri, plastelina,acurele, ghiozdane care sa vina sa completeze actiunea din toamna pentru copii din mediul rural.
4. Donatii de bani pentru sprijinul copiilor cu dizabilitati locomotori pentru ca acestia sa poata beneficia in continuare de recuperare prin hidroterapie( la bazin). Pe unii dintre acesti copii i-ati putut vedea la bazin,jucandu-se cu copii vostri- merita o sansa!
5. Vanzare de produse/obiecte second-hand intre parinti. Astfel, cine doreste sa vanda la pret redus obiecte noi.folosite precum: carucioare/scaune de masina, cantare, interfon de bebe, sterilizator, incalzitor de bibiroane, etc are la dispozitie spatiul si bunavointa noastra pentru a putea realiza acest lucru. Atat parintii care vand cat si cei care cumpara sunt astfel avantajati.
6. Vanzare de produse de la firmele noastre partenere la pret promotional.Pana acum s-au inscris cei de la Mustela cu gama lor de produse de cosmetica si dermo-pediatrie pentru copii. Procent din vanzari va fii donat in aceasta campanie.
7. Voluntari pentru sortarea hainelor pe grupe de varsta, produse, alimente si distribuirea lor catre cantina saracilor si centrele de adapost.
8. Toate persoanele care doneaza vor fi recompensate cu vouchere valorice de 50 ron in magazinul Premaman, la achizitionarea de produse de 150 ron.
Cu totii facem curat in casa de sarbatori, haideti sa adunam hainute,jucarii,alimente si sa ne implicam!
1. Cea mai “aparte” chestie a mea sunt visele premonitorii legate de gravide: le visez inainte sa afle ca sunt cu bebe in burta. Se intampla in genere cu persoane langa care petrec mult timp, visez copilul pe la varsta de 2-3 ani, deci implicit stiu daca va fi baiat sau fata. La ai mei nu am avut nici un dubiu cu mult inainte sa aflu sigur ce sunt, pentru ca i-am visat.
2. Asta e mai mult o intamplare ciudata, decat ceva ce sa tina de persoana mea, dar merita oricum relatata. Acum vreo 9-10 ani studiam pentru un examen in bucatarie in momentul in care la cca. 2 metri in fata mea am vazut intr-o fractiune de secunda o explozie albastra incandescenta si foarte puternica, un glob de lumina intensa care apoi a trecut prin perete. Daca nu ar fi vazut si sotul meu, care se afla in alta camera, trecand prin peretele holului in fata lui chestia aia, in acest moment as fi convinsa ca am avut halucinatii. Dar a fost cat se poate de real. Am ramas doar cu semnul de intrebare. Habar nu am ce a fost. Nu a lasat nici o urma, miros, nimic.Ziua tuturor sfinţilor, numită şi Ziua Morţilor sau Luminaţia este o sărbătoare catolică preluată în timp şi de ortodocşii din Transilvania. Familia se aduna in cimitire, la mormintele rudelor si apropiatilor, duc flori si candele, rugandu-se pentru odihna sufletelor plecate.
Ziua morţilor este şi un prilej ca rudele şi prietenii să se reîntâlnească în localitatea lor natală. În calendarul religios ortodox, ziua morţilor este celebrată în prima sâmbătă a lunii noiembrie.
Este sarbatoarea stramosilor, a radacinilor, un prilej de a reintalni familia, astazi atat de frecvent imprastiata in toate cele patru zari. Se deapana povesti despre viata de demult, copiii alearga printre morminte cu buchete colorate de crizanteme in manute, fara sa inteleaga prea bine atitudinea solemna a parintilor, dar imitand-o pe cat pot ei. Pentru ei este un prilej de bucurie, reintalnindu-si verisorii din alte localitati. Ei stiu ca parintii si bunicii sunt mai seriosi azi, par tristi - si tocmai de aceea le vor ingadui sa se joace vesel si galagios pana tarziu in noapte.
Cand se lasa seara, mii de lumini aprind dealul cimitirului in rugaciune si speranta. In speranta ca ii vom revedea, in pace, pe cei care au plecat, sufletele noastre tresar azi ca in nicio alta zi a anului.
Foto: Gabi
Zilele s-au scurtat, concentrand in ele – ca un sambure – mirosul umed si apasator al toamnei.
Cand am iesit, dimineata alburie si laptoasa mi-a patruns prin haine, trezindu-ma din amorteala sfarsitului de saptamana. Am suspinat, concluzionand ca a sosit vremea sosetelor de lana si a dovleacului la cuptor.
Redusă la stadiul de simplu gadget – alături de telefon mobil, mp3 player şi, eventual, tenişi Converse, cartea nu mai promite cunoaştere, ci doar o „experienţă”, fireşte, „inedită”. Conţinutul cărţii contează mai puţin, ideile sau morala (scuze, am jignit pe cineva când am spus „morală”?) se volatilizează în atmosfera rarefiată a cărţii-produs care-ţi promite să te zguduie, să-ţi dea senzaţii tari, să te răvăşească.
Mai mult decât atât, se pune un tot mai mare accent pe lectură ca o experienţă a simţurilor, la al cărei succes contribuie ceaiul aromat sau cafeaua tare, muzica din fundal, lumina caldă… Pentru omul secolului nostru, a citi este doar un alt mod de relaxare şi de abandonare a sinelui unor senzaţii. Şi aceasta este o schimbare majoră a sensului citirii. Sigur, cartea, ca obiect, poartă cu ea un farmec pe care nu-l va putea egala vreodată nici un alt suport pentru text…
Cum să nu-ţi fie drag de cartea veche, să nu-ţi placă să o auzi trosnind-şoptind când o răsfoieşti, să îţi plimbi privirea pe galbenul timid, de bătrâneţe discret-tomnatică a paginii. (Chiar mă vizitează, din când în când, în contemplaţia trecătoare, gândul straniu că nu există nici o diferenţă majoră între o carte nouă – mirosind a fabrică, a artificial, cu coperta lucioasă pentru producerea căreia s-a consumat mai mult timp decât pentru corectura ortografică – şi specia la fel de bizară a femeii-corporate, împachetată sec în costum business şi în speranţe de “realizări pe plan profesional”**. Dar asta e altă poveste…) Cert e că a acorda întâietate experienţei vizuale sau tactile în detrimentul substanţei e totuna cu vorba bătrânelor care complimentează răposatul la înmormântare pentru cât de frumos e el, chiar şi aşa, ţeapăn, movuliu, elegant, orizontal şi greu ca o piatră de moară.
Efectul pervers al acestui fapt este că cititorul, pardon, consumatorul rămâne, cumva inconştient, cu iluzia că o carte, la fel ca orice alt zorzon, este neutră, finită, consumabilă, controlabilă în toate manifestările ei. On/Off. Or, aici intervine surpriza. Cartea soft, cartea-produs, deşi denaturată, sterilizată de talent şi vaccinată împotriva bunului simţ, rămâne purtătoare de idei (uneori bune, adeseori nu, puţin contează aici).
O carte, de fapt, nu e doar o carte. Nici un produs „artistic” al omului (nu mai vorbim de creaţie) nu este egal cu sine. (Nu este scopul acestui articol comparaţia dintre creaţie şi produs. Oricum, nu îţi trebuie doctorat în filozofia culturii ca să vezi că nu e chiar normal ca Paulo Coelho să ajungă mentor de generaţie şi că multe din autorităţile culturale naţionale universale emană cu morgă vaste stupidităţi.***) O simfonie nu este doar o înşiruire perfectă de note şi accente, o pictură nu este egală cu suma culorilor aruncate pe pânză. Un om nu este sinonim cu anatomia, fiziologia sau, de dragul rimei, ideologia lui. Structura nu este acelaşi lucru cu identitatea, dintr-un motiv destul de simplu: identitatea conţine sensul, structura îl maschează. A nu înţelege acest lucru înseamnă a fi în poziţia grănicerului care i-a taxat suplimentar Pasărea în spaţiu lui Brâncuşi pentru că, în viziunea funcţionarului, sculptura semăna cu o banală ţeavă.
Dacă obişnuim să ne închipuim cartea ca pe o lume, nu va fi greu să vedem că această lume – oricât de incoerent sau absurd a fost ea plăsmuită de autorul dornic de glorie postumă şi de cecuri antume – această lume e înconjurată, precum (încă) frumoasa (încă a) noastră (încă) planetă de o atmosferă ciuruită de poluare şi de apocalipsele periodice ale ecologiştilor, de un înveliş de idei, mai ţepene sau mai uşurele, după caz. Şi aici trebuie completat: ne referim aici în special la cazul literaturii, unde ideile sunt diluate, măiastru sau nu, în fluidul poveştii. Dacă acceptăm acest fapt de bun-simţ, vom putea admite, în consecinţă, că orice carte-produs – indiferent dacă este thriller, roman psihologic, de dragoste sau pornografic – formează şi influenţează comportamente, participă la alcătuirea unei noi paradigme şi la instaurarea unor prejudecăţi contemporane. Şi nu înţeleg prin asta că, dacă ai avut ghinionul să nimereşti o dată peste o carte proastă pe care te-ai încăpăţânat să o termini (şi eu am acest obicei prost), e inevitabil să-ţi însuşeşti ideile ei şi să devii, după 200 de pagini, un iremediabil blocat mintal. Factorii care concură la spălarea pe creier cu detergent pe bază de litere sunt mult mai complecşi şi ar merita o analiză separată:
- cititul susţinut de cărţi proaste – orice lucru făcut temeinic are nevoie de un antrenament constant. Întreruperea terapiei de cărţi cartonate cu conspiraţii religioase şi self-help-uri care te ajută să devii un specialist în traversatul străzii poate afecta iremediabil procesul de prostire livrescă. Pentru începători, se recomandă cititul în serie. După Codul lui Da Vinci, citeşte imediat Codul Spart al lui Da Vinci, urmat de Codul Crăpat al lui Da Vinci, Codul Înţepenit al lui Da Vinci, Adevăr şi ficţiune în Codul lui Da Vinci, Ficţiune şi adevăr în Codul lui Da Vinci şi Adevărul ficţiunii în Codul lui Da Vinci. Astfel, vei ajunge bine căptuşit de informaţii culte şi oculte cu care poţi atrage ignoranţii care nici nu ştiu ce tip fain era până la urmă Da Vinci ăsta.
- schimbul de idei cu prietenii – o prostie citită de tine şi asimilată în singurătate poate fi iluzorie. Dar o prostie împărtăşită cu cei din jurul tău, o prostie cu feedback, devine în scurt timp o certitudine. Asta înseamnă să ai principii!
- marketing – e greu să urmezi paşii de mai sus pe baza unor cărţi proaste publicate de edituri mici. Caută cărţile proaste tipărite în zeci sau sute de mii de exemplare de editurile mari. Ai două avantaje: primul este că e mult mai cool să citeşti prostii care se găsesc în orice librărie, decât prostii obscure. Vei da de înţeles, discret, că eşti la curent cu fenomenul. În plus, prostiile publicate de editurile mari arată mai bine, au coperţi meşteşugit DTP-ite şi se asortează mai uşor cu mărgelele, care se asortează la rândul lor cu kufia agăţată la gât şi cu tenişii galbeni cu steluţe purpurii. Al doilea avantaj e că finanţezi prin asta capitalismul corporat, care e foarte bun şi care, se ştie, garantează bunăstarea întregului glob.
Concluzia la care ajungem este că, în esenţă, nu există „carte de divertisment”, în sensul pur al cuvântului. Există, la suprafaţă, cărţi uşoare sau profunde, amuzante sau nu. În miez, însă, nici o carte nu este „benignă”. Dacă tot ne place să ne lăudăm că iubim cărţile, poate nu ar fi rău să nu le subestimăm într-atât încât să le privim doar ca pe nişte simple obiecte care furnizează senzaţii temporare. Da, e un clişeu să spui că „o carte poate schimba viaţa unui om”. Sigur că o poate schimba. Şi în mai bine, şi în mai rău.
Scris de Silviu Man
**Asocierea nu e, poate, lipsită de noimă. Nici cartea-produs, nici femeia-corporate, nu au lirism. Produse industriale, ambele sunt rezultatul îndepărtării de fire. Cartea nu mai e responsabilă de cunoaştere, ci de entertainment. Femeia-corporate nu mai e responsabilă de viaţă şi de ocrotirea ei, ci de bugetul casnic. Distanţate de complexitatea pe care o presupunea rostul lor firesc, ambele ajung să îndeplinească o simplă funcţie. Şi ca să mai îndulcim puţin comparaţia, putem spune că ambele se citesc la fel de uşor.
*** Oricât spun unii că într-un capitalism diafan ca al nostru, oricine poate să-şi aleagă orice/ nu-ţi place, nu citi/ nu te obligă nimeni, nu cred că „avem de unde alege”. Pentru a avea de unde alege, cartea bună ar trebuie să fie la fel de bine reprezentată precum cartea proastă. Dar cărţile bune sunt mai degrabă tolerate printre cărţile proaste. Un exemplu foarte la îndemână este binecunoscutul 1984 al lui Orwell – citit de mulţi, înţeles de puţini, asumat de mai nimeni. Şi asta pentru că Orwell e citit în grila de lectură impusă de supraabundenta carte-produs: just for fun. Nu pentru luciditatea lui e admirat autorul, ci pentru că a reuşit să producă un thriller social foarte realist…