Timpul, acest straniu ceva, pe care nu am reusit pana acum sa-l inteleg, m-a facut din ce in ce mai fragila - in loc sa ma tabaceasca ca pe-o rufa spalata de atatea ori.
Ma simt ca o ceasca de portelan chinezesc si nu stiu pe ce raft sa stau, asa incat sa nu ma sparga careva.
Intotdeauna mi-am propus sa nu fiu gingasa, nu vreuna dintre fetele acelea miorlaite care te calca pe nervi in excursii si nu le poti face pe plac vreodata. Am preferat sa pozez in teribilista, curajoasa, decat in mimoza. Privind inapoi, ambele masti mi se par naive si inutile.
Dar timpul m-a prins din urma. Nu inteleg pre bine ce face cu mine; de ce dintr-o data imi fac asa de usor rau acele chestii, pe care inainte le ignoram cu usurinta; de ce am tot mai putina rabdare cu oamenii; de ce prefer sa tac tot mai mult; de ce uneori pare ca mi se opreste inima pentru o clipa.
Poata ca timpul e doar un tovaras de calatorie. Sau poate e chiar vehicolul prin care ne deplasam.
Oricum ar fi, directia depinde numai de noi.
Ceaşca e bine să stea pe un raft la care nu are acces Nataşa...
RăspundețiȘtergereDa, corect.
RăspundețiȘtergereIo am spart azi un pahar. Da intr-un mod atat de - cum sa zic - plin de talent, incat era sa-mi scot ochii cu cioburile. In sensul ca au zburat direct spre fatza mea.
cioburile-aduc noroc? văleu, e vineri 13. vizualizez un ceai verde crud în ceaşca gingaşă a timpului... 6 minute.
RăspundețiȘtergereDa, noroc: noroc ca nu mi-am scos ochii sau taiat moaca :-)
RăspundețiȘtergereUn ceai verde e perfect. Ce bine ca mi-ai amintit, ca nu mai am si trebuie sa imi fac aprovizionarea.