Being the white rabbit

Nu stiu daca a mai explicat cineva cartea lui Marquez asa (Un veac de singuratate), dar cheia prin care eu vad acest roman este urmatorul: pare magic, fascinant si suprarealist, insa nu este altceva decat lumea lui Marquez vazuta de ochii lui de copil. Si mi se pare genial modul in care reuseste sa se re-transpuna in el insusi - copilul - si sa redea acel sentiment de urias si fascinant al lumii pe care fiecare din noi il traieste, copil fiind.

Mintea unui copil este ceva aparte: ingenua, colorata, vesela, curioasa, dulce, plina de muzica, iar lumea vazuta de copil este un loc plin de mistere, provocari, pericole si recompense. E o lume al carei dor il vom purta cu noi pana la ultima noastra suflare, iar lumea nu va mai parea niciodata asa de frumoasa ca atunci.

Sa fii parinte iti aduce privilegiul unic sa patrunzi din nou in acea lume, sa fii martor si sa retraiesti propriul tau parcurs prin Tara Minunilor. In acelasi timp si o mare responsabilitate - aceea de a asigura copilului tau o trecere lina din Wonderland, prea plinul imaginar copilaresc, in lumea reala: rece, searbada, obositoare, cu multe bune dar si mai multe rele. Parintele trebuie sa fie iepurele alb si pe taramul concretului si sa ofere copilului mecanismele de adaptare si invatare. Copiii care sunt lasati sa creada ca dorinta si imaginatia este suficienta in ambele lumi, din pacate in lumea adultilor vor avea un drum presarat de drame. Ei trebuie sa invete sa aduca acel bagaj colorat din Tara Minunilor si sa il foloseasca in Tara Adultilor cu folos si cu responsabilitate.

Grea misiune pentru orice parinte, mai cu seama ca majoritatea dintre noi in propriul nostru parcurs ne-am poticnit de atatea ori. Ce iti trebuie ca sa poti fi Iepurele Alb? Luciditate, deschiderea de a comunica in orice fel si oricand, echilibru si muuuuulta energie.

Guest post al meu pe empower

Am publicat ca autor invitat pe empower.ro un articol care sper sa va placa. Ca expresie a pasiunii mele pentru studii culturale si antropologie - pe de o parte si business - pe de alta, sper sa fie unul dintr-o serie mai lunga de articole pe aceasta tema.

In fond, de la speranta la fapt, doar de mine depinde.

Lectura placuta si va astept cu feedback!

Food for thought

Viata unei femei obisnuite in lumea traditionala era centrata pe procesul hranirii. De la lucratul pamantului, ingrijirea animalelor, pregatirea hranei ... viata ei revolutiona in jurul hranei, pe parcursul intregii zile, saptamani, anotimpuri, ani. Cicluri de viata din copilarie pana la moarte, se scurgeau atemporal, parca - ritmic, sigur, solemn. Bucataria si ingredientele ei erau instrumentele alchimiei feminine. Era ceva frumos in faptul ca femeia hranea. Barbatul muncea. Lupta.

Azi, fie ca la propriu, fie in sens metaforic, viata femeii obsinuite inca revolutioneaza in jurul hranei. Doar ca stomacul, vazut aici simbolic, ca generator al dorintelor, a devenit un monstru care cere tot mai mult si devine imposibil de satisfacut. Nu mai cere doar - ritmic - hrana. Cere tot ce vede, tot ce aude, tot ce e lucios, tot ce doresc si altii, tot ce invidiaza altii. Femeia obisnuita si lumea pe care o creaza, pe care o creste, pe care o hraneste, a denit un sac fara fund al dorintelor. Acestea se autogenereaza unele pe altele si ne trag pe noi in deriva, departe de centrul lumii care ne tinea candva laolalta.

Pentru ca nu ne mai hranim cu adevarat nici trupul, nici sufletul. Ne imbuibam.

Intr-un sens larg, da: esti ceea ce mananci.

De-a v-ati ascunselea

Un aforism zen spune: "O femeie frumoasa este pentru iubitul ei o incantare, pentru un calugar o tentatie, iar pentru un tantar o masa copioasa".

Ce vreau sa aduc in discutie cu asta? Ca adesea asteptarile noastre de la noi, de la viata, asteptarile celorlalti sau ce credem ca se asteapta de la noi sunt exact lucrul care ne apasa cel mai greu ... dar care nu ar trebui sa ne apese deloc.

Cat de relative sunt perspectivele! Te uiti in oglinda si ti se pare ca cerul se darama pe tine pentru ca nu vezi acolo ceea ce iti doresti sau trebuie sa iti doresti, in timp ce nimeni in afara de tine nu va observa asta, ci expresia ta nefericita cu care te plimbi prin lume. Si de obicei nici macar atat.

Am stat in ultimele zile mult sa ma gandesc: care este sursa fericirii si implicit a nefericirii? Mi-au perindat prin minte toate cartile de psihologie, toate metafizicile, toate discutiile, toata experienta acumulata in acesti ani si ... s-a sedimentat o concluzie. Pe care am citit-o in atatea forme, de atatea ori, dar mintea si sufletul meu nu a inteles cu adevarat. Sunt convinsa ca nici multi dintre cei care vor citi acum ce scriu nu vor intelege in felul in care eu am inteles. Parte din vina mea, pentru ca nu stiu sa redau. Parte pentru ca nu au ajuns ei in punctul constientizarii.

Cand sunt momentele in care suntem cu adevarat fericiti, multumiti? Sunt acele momente cand savuram, iubim, ne concentram, cream in TIMPUL PREZENT. Acum e sursa fericirii, nu in alta parte si nu in alt timp.

Nefericirea mea vine din proiectia in viitor sau trecut, in sperante pentru viitor, in stresul ca nu voi ajunge acolo, in nostalgia trecutului, in frica de a nu mai putea retrai experientele trecute, frumoase, in concentrarea intregii mele energii in alt timp, in alt loc (in mintea mea).

De cele mai multe ori sunt nefericita pentru ca nu sunt aici. Desi fizic ... dar energia, mintea si sufletul meu le proiectez in afara momentului prezent. In ceva incert, care fie a fost, fie poate ca va fi.

Ce ne ramane pentru ACUM? De obicei prea putin. Suntem readusi doar de socuri emotionale, fizice, evenimente care ne trezesc subit. Si doar pentru scurt timp, pentru ca mai apoi sa ne pierdem din nou.

Mi-am propus sa revin in acum, sa cultiv atentia pentru ce este in jurul meu in aceasta calatorie. Fiind pana acum mereu cu ochii atintiti spre varful muntelui sau inapoi, mi-e teama ca am pierdut multe din peisajul pe langa care am trecut.

5 ritmuri ale fiintei

"Energia se misca in unde. Undele se misca in patternuri. Patternurile se misca in ritmuri. O fiinta umana este exact aceasta, energie, unde, patternuri, ritmuri. Nu mai mult. Nu mai putin. Un dans." (Gabrielle Roth)

5 ritmuri sunt starile fiintei:

Flowing - fluxul

este canalul catre adevarul nostru interior, impulsul de a urmari fluxul propriei tale energii, sa fii tu insuti - sa iti asculti si sa raspunzi nevoilor tale, sa fii receptiv la lumea ta interioara si exterioara. Cand ne deschidem catre fluxul fiintei noastre fizice, toate celelalte cai se deschid.

Daca ne deconecatam de la fluxul energiei noastre, devenim orbi la ceea ce se intampla cu adevarat in interiorul nostru. Nu ne mai simtim corpul. Ne negam instinctele.

Staccato - detasarea

este drumul catre inima. Ne arata cum sa iesim in lume, conectati cu sentimentele noastre. Acest ritm domina latura noastra razboinica, cea care apare ca adevar si claritate, care apara valorile in care credem, pe cei si ceea ce iubim. Staccato este temutul invatator al limitelor.

Daca nu ne mai ascultam inima, devenim rigizi, in loc sa fim clari, concisi si atenti. In loc sa avem inima deschisa si sa fim centrati in ea, devenim tensionati, deconectati, agresivi si furiosi.

Chaos - haosul

ne elibereaza de iluziile noastre si ne arunca cu capul inainte in ritm, ne readuce in corpul nostru, in aici si acum. Acest ritm ne elibereaza de toate ideile despre cine suntem si ne releva experienta reala de a fi un intreg, liber, intuitiv si creativ. Haosul este poarta catre minte.

Prea mult input pe orice plan, fizic, emotional sau mental ne arunca in panica psihica sau in partea intunecata a haosului. Cand suntem coplesiti, ne simtim adesea izolati si singuri.

Lyrical - liricul

ne invata cum sa ne eliberam de patternurile noastre distructive si sa ne abandonam in adancurile Sinelui nostru fluid, creativ, in integritatea si demnitatea de care adesea uitam ca se afla in noi. Liricul este expansiv si ne conecteaza la umanitate, la ritmuri dincolo de timp, repetitii, patternuri, cicluri.

Fara ritmurile lirice, nu lasam ca lucrurile din viata noastra sa se maturizeze. Prea usor ne lasam prinsi in repetitiile distructive ale indoielii in noi insine, dependente fizice si prea multa munca. Incetam sa ne mai punem sub semn de intrebare obisnuintele si ritualurile. Adormim la volan.

Stillness - linistea, nemiscarea

se misca in noi si in jurul nostru. Dansul este vehicolul nostru, destinatia noastra este ritmul linistii. Miscarea in nemiscare transforma acumularea experientelor noaster de viata in intelepciune.

Daca nu ascultam acest ritm in noi, devenim atasati de "a regresa, a retine, a ramane". Inghetam, amortim, devenim straini de noi insine.

Sunt o harta a tuturor locurilor unde vrem sa mergem, in toate planurile constiintei - in interior si exterior, inainte si inapoi, fizic, emotional si intelectual. Sunt marcajele pe drumul inapoi catre un Sine real, un Sine vulnerabil, plin de pasiune, de instincte.

Dansand aceste stari, se elibereaza un vocabular de miscari neasteptate - viscerale si foarte personale, ne leaga de memorii si perceptii uitate, ne conecteaza de intuitii si instincte. Ne invata sa exprimam creativ agresivitatea si vulnerabilitatea, emotii si anxietati.

5 worst practices din perspectiva unui manager pozitiv

Imi place sa ma consider - si lumea tinde sa confirme - un manager pozitiv. In sensul de suportiv, calm, optimist, focusat pe problema, nu pe defectele individului, cel care se bazeaza pe o autoritate legitima si nu pe exploatarea pozitiei.

Am citit azi propunerea unei autoare de pe BNet ca managerii sa nu impartaseasca doar "best practices", de care sunt pline siteurile, blogurile, trainingurile si tot ce se mai leaga de sfaturi in management, ci si worst practices. Adica sa aibe curajul si sinceritatea sa recunoasca unde si cu ce au dat-o in bara ca manageri. Ca nu exista vreun creier luminat printre ei care sa nu fi facut si magarii pe masura intelepciunii, inteligentei si experientei acumulate.


Va prezint asadar perspectiva mea de practici gresite in management:

1. lipsa de follow-up: este o greseala frecventa la managerii aflati la inceput de drum sau la cei care au prea multe sarcini. Dai echipei un lead, ideea generala, dar omiti sa urmaresti atent derularea, sa te asiguri ca au inteles ce ai vrut sa comunici cu exactitate, ca directia este cea indicata. De multe ori te trezesti aproape de finalul proiectului ca acesta nu poate fi dus la bun sfarsit in limita de timp si buget stabilita. Este un aspect esential mai ales la proiectele cu un grad mare de inovatie, proiecte noi, echipe noi. Increderea este un lucru foarte bun, dar follow-up nu este o dovada de neincredere, ci o masura fireasca de risk management si o datorie a managerului.

2. lipsa intalnirilor programate, periodice cu echipa si 1:1. Eu am facut greseala sa fac aceste intalniri situational, la nevoie, la cerere si nu ca parte a unui program saptamanal (cu sefii de proiecte) sau lunar (cu echipele). Aceste sedinte de care toata lumea se fereste pot fi placute, utile si sunt obligatorii. Daca le faci bine, sunt un mare castig, daca le ratezi sunt o pierdere de vreme, ba mai mult iti pot strica si capitalul de imagine. Must have, but handle with care!

3. si sa trecem de la lipsa in extrema opusa - la prea mult ... o alta greseala frecventa a managerului pozitiv este sa apere fundul celor care se bazeaza exact pe asta. Chiar daca situatia cere sacrificiul pentru binele turmei, uneori trebuie sa te dai la o parte si sa ii lasi sa dea cu fundul, tare de tot. Si apoi sa le arati ca stiai exact locul in care vor cadea. Nu e cazul sa fii rau si sa pui si pioneze, ajunge sa arati ca erai si tu pe acolo, astfel incat data viitoare va fi mai responsabil si va aprecia si ajutorul care i se ofera.

4. nu motiva oamenii oferindu-le frisca de pe un tort inexistent sau nesigur. Chiar daca pe moment ii pui in miscare si problema se rezolva, aceasta tehnica nu te ajuta sa mergi prea departe. Echipa ta e formata din oameni la fel de inteligenti ca tine si data viitoare nu vor inghiti gogoasa sau daca o fac, o fac in scarba si de nevoie, fara sa dea ce au mai bun si fara a atinge perfomanta. Spune-le pe fata la ce sa se astepte. Unii dintre ei vor fi motivati de simpla constiinta a lucrului bine facut. Iar cei care nu ... oricum nu ar fi alergat prea mult dupa frisca fictiva si ar fi fost primii care sa te demaste.

5. nu incerca sa pari perfect. Toata lumea stie ca nu esti. Managerii o data ajunsi spre varful ierarhiei sunt vrajiti de putere, de prestigiu, de propria lor imagine si devin penibili adesea. Nu mai pot fi contrazisi, nu li se mai ajunge la nas. E bine sa pastrezi limite, e bine sa tii o distanta de respect. Dar nu te vinde a fi ce nu esti. Nu te teme sa iti recunosti punctele slabe si nici sa recunosti meritele altora, mai ales daca sunt mai buni ca tine. Daca ti-e frica de ei, te distrugi singur. Pentru ca se vede si mai mult decat atat, se exploateaza.

The yankee and the little indian

- inspirat din viata reala -

Prin perindarile mele recente in spatiul virtual am avut ocazia sa observ multe ... O fauna cu adevarat interesanta. Daca iei un pas in spate si te detasezi, poti observa din cele mai banale indicii si comportamente "cyber-spatiale" lucruri interesante despre oameni.

Sa luam ca exemplu site-urile de freelance, arhipline in primul rand de indieni. Liciteaza la orice proiect se iveste, au o engleza stalcita, unii sunt bun profesionisti, altii doar se straduiesc. O populatie colorata, din toate colturile orientului, care vrea sa lucreze.

In tabara adversa, albinosii superiori si paranoici. Ei sunt cei care cauta nod in papura si motive pentru a nu plati pe micul indian. Cu toate ca micul indian, in modestia lui, este cel care risca. Face treaba cu riscul ca nu va fi platit. Face treaba, chiar daca este insultat. Uneori face treaba proasta si este batjocorit mai tare decat ar merita. Este depunctat, dar el persevereaza in a-si castiga zi de zi bolul de orez si curry.

Albinosul din fotoliul lui comod emite judecati despre micul indian. El evalueaza, apreciaza, testeaza, stramba mereu din nas a dezaprobare. Niciodata micul indian nu va fi destul de bun profesionist. Nu va lucra destul. Parca ii si simte mirosul de balegar de vaca prin monitorul aflat la zeci de mii de kilometri departare. Albinosul lucreaza mult si cheltuie mult. Centrul vietii lui este biroul de lucru. Micul indian trebuie pus la locul lui, calitea niciodata nu va fi conform asteptarilor. Nu pot sa fie. Micul indian nu este ca omul alb, chiar daca vorbeste ca el, lucreaza ca el, vrea sa fie ca el.

Micul indian in timpul acesta, resemnat cu aroganta albinosului, s-a intors intre ai lui, ia cina modesta in familie, cu arome, povesti si multa veselie. Cerul deasupra lui e puzderie de stele, din vecini se aude cantec si poezie. Se gandeste la avataruri, la iubiri fara sfarsit, ii curg lacrimi de fericire.

Tu cine vrei sa fii?

Intre succes si indoiala

Dupa prima intalnire cu zidul, am avut parte si de primul mic succes. Mi-a dat elan si mi-a dat incredere. Mi-a dat speranta ca pot sa fac mai mult. Un prim pas inainte, binevenit si imbucurator.

Cu toate aceastea, viata mea emotionala se imparte intre entuziasm si indoiala in noua mea viata. Sunt extreme pe care le traiesc in fiecare zi, din ora in ora. E doar un pas intr-o parte si alta a liniei de echilibru, un mers pe sfoara consumant si infricosator. Acum incep sa inteleg ce inseamna limitele, cum ajung unii sa le treaca si sa cedeze nervos. Am crezut ca doar oamenii slabi cedeaza. Eu stiu ca sunt puternica - si totusi - stiu ca pot atat de usor sa cedez in aceste momente.

Ceea ce imi este de ajutor este ca in momentele de "cadere" sa ies afara, sa fac miscare, sa ma plimb. Iesim cu placere pe role toata familia si este o activitate care ma anima si imi reda energia psihica pe care am pierdut-o. Intotdeauna schimbatul perspectivei ne scoate din concentrarea asupra propriei emotionalitati negative. Daca nu altfel, prin simplul fapt ca privind cerul iti dai seama ca lucrurile sunt simple in esenta, iar noi doar o clipa in univers. O clipa, care daca scoatem timpul din ecuatie, a fost si va fi intotdeauna. De aceea vreau sa fie clipa mea una frumoasa, prea-plina de viata.

Break your limits

Tot mai multi prieteni mi se plang ca nu sunt deloc fericiti cu ceea ce fac, cu punctul unde au ajuns in viata profesionala. Pe langa aceasta cea mai spinoasa problema a lor este ca nu stiu ce ar vrea sa faca cu viata lor.

Daca stii ca acum nu ti-e bine, dar habar nu ai in ce directie sa te indrepti, am un sfat pentru tine. Un sfat la care am ajuns cu greu, trecand prin aceleasi stari depresive si de sfarsire, lipsa oricari motivatii si energii - ca si prietenii mei. Si anume: incepe cu pasi marunti, dar nu sta pe loc!

Din pacate timpul trece si peste 10 ani s-ar putea sa fii in acelasi punct ca si acum, doar ca mult mai lipsit de energie ca acum. Esti ok cu asta? Daca da, continua, inseamna ca faci ceva ce te implineste ca om si e ok. Daca nu, a venit momentul sa iei o decizie: continui asa sau schimbi ceva? E DECIZIA TA! Schimbarea nu vine de la sine ... decat in extrem de rarele ocazii de castig la loto sau altele de acest gen.

Ok, lasa-ti timp. Dar decide. Si daca decizi sa schimbi, fa din asta o tinta, pe care sa o duci in minte si in suflet mereu. Nu ai de unde sa stii care va fi rezultatul exact, dar trebuie sa stii precis ca vrei sa schimbi calea pe care mergi acum. Fa pasi marunti, apoi. Analizeaza-te atent. Acorda-ti timp si ragaz, analizeaza toate punctele forte pe care el ai si toate lucrurile care iti fac placere.

Ideile nu vin toate deodata si nici nu vin repede de cele mai multe ori. Dar vin in cele mai neasteptate momente. De aceea este bine sa ai intotdeauna la tine un carnetel si ceva de scris. De cate ori iti vine o idee, noteaza, chiar daca ti se pare stupida ori prea dificila, complexa. In timp ideile se vor aduna, se vor dezvolta, se vor cristaliza si vei sti care sunt cele bune. Si mai ales vei observa un pattern in ele, care iti va indica in linii mari directia potrivita pentru tine.

Si revenind la titlu: pentru ca rutina ne cam moleseste, ne ia energia creatoarea si elanul de a face ceva nou, incearca sa spargi rutina, sa iti iesi din propriile limite. Du-te intr-un loc unde nu ai mai fost. Iesi la o ora la care nu iesi de obicei (de ex. la ora 10 la cafea pe terasa in centru, daca la ora aceea esti la lucru de obicei, la ora 7 dimineata in padure la facut fotografii, iesi noaptea pe camp sa admiri stelele si sunt multe alte lucruri pe care le poti face si nici macar nu te costa mai nimic decat dorinta de a porni). Sparge-ti limitele. Aces lucru sporeste creativitatea, curajul si iti va da o alta perspectiva asupra vietii. Iti va arata ca lumea ta e doar o mica lume printre nenumarate alte lumi paralele ale fiecaruia din noi. Expandeaza, largeste-ti perspectiva.

Si sa-mi spui cum a fost.

Wish you a happy crisis

Un danez dement pe nume Alexander Kjerulf, un optimist incurabil, auto-poreclit Chief Hapiness Officer, va publica in mai o carte numita "Hooray, There's a Crisis" (si asta pe limba lui, pe care nu stiu sa o reproduc), prin care vrea sa impartaseasca cu noi imaginea lui vesela despre criza - ca ocazie a oamenilor de a se simti bine, fericiti la lucru.



Imi place atitudinea lui pozitiva, imi plac ideile lui si eu una as vrea sa traiesc filosofia asta. Dar e utopic. Toti am vrea, dar nimeni nu poate. Mai ales romanii nu. Daca eu sunt fericit la lucru si colegul meu e fericit, de ce e mai fericit decat mine? Sigur are el motive ... sigur a primit 5 lei in plus la salar.

As, vrea, ca si acest Alexander, sa traiesc si sa lucrez intr-o organizatie umanista, unde omul conteaza mai mult decat cifrele, unde loialitatea sa fie bidirectionala. Ne da un exemplu frumos al unei companii din Silicon Valley care a trebuit sa faca fata crizei dotcom in 2000 si care a ales scaderi de salarii voluntare (da! voluntare) pe nivele de salar, in locul concedierilor in masa. Si - pentru ca oamenii aia erau motivati de umanitatea si fair-playul cu care au fost tratati - au optat toti pentru aceasta masura. Orice alte masuri s-au mai luat in timpul crizei, oamenii au fost consultati si au participat la decizia si supravietuirea cu bine a companiei.

Ce avantaje strategice au rezultat din aceasta abordare?

1. Profitabilitate - exceptand un patrar, compania a fost profitabila pe parcursul itnregii recesiunii (CEO-ul de atunci al companiei a trecut deja prin 8 recesiuni, asa intrucat cea de acum nu poate sa il mai sperie)
2. Satisfactia clientului - neschimand angajatii, aceiasi consultanti si sales people au oferit clientului serviciile cu care era obisnuit
3. Cota de piata - compania a castigat 15% cota de piata prin pastrarea angajatilor
4. Dezvoltare-inovatie - avand aceiasi oameni si timpul necesar au putut dezvolta noi produse
5. Economii - au economisit nemaifiind nevoie sa apeleze la recrutare si training
6. Motivarea si implinire la lucru - oamenii s-au simtit valorizati si acest lucru s-a vazut in rezultatele lor


Cine credea ca unii pot fi fericiti chiar si in miezul crizei? Pacat ca daca privesc in jurul meu observ ca sunt putini, foarte putini.