Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta criza. Afișați toate postările

marți, 21 iulie 2009

Turnul



Se facea ca toti oamenii traiau intr-un turn - ca un oras zgomotos - ce se inalta in spirala, semet, amenintand cerul cu maretia lui desarta.

Si fiecare din ei traia cu propriul turn in care isi ascundea inima. Toate gandurile si fricile, toate sentimentele erau ascunse in turn. Un mare ochean iesea din varful lui sa cerceteze zarile. Dar pentru ca limbile se amestecasera, oamenii nu se mai intelegeau unii pe altii si nu mai distingeau daca sunt dusmani sau prieteni; ferecau sau deschideau usa gresit celor care bateau la usa.

Astfel ca, disperati de confuzia aceasta generala, unii se inchideau pentru totdeauna in turn si mureau de sete. Altii alergau pe strazi, cautand ajutor si incercand sa inteleaga ce se petrece.

Iar altii sareau din inaltul turnului in speranta unei salvari necunoscute.

duminică, 12 iulie 2009

Ingeri

Mi-a spus ca ingerii canta mereu, vorbesc prin cantec si preamaresc pe Cel Bun.

Ma intreb daca ingerii plang uneori, cand ne vad, daca tipa de durere, cand cei pe care ii pazesc, se pierd.

duminică, 10 mai 2009

Iesirea in weekend pe timp de criza

Nu e nevoie sa mergi in Alpi, la Budapesta, la Viena la shopping sa te simti bine in weekend. In apropierea noastra sunt intotdeauna nenumarate lucruri minunate, pe care suntem prea grabiti, nepasatori, plictisiti sa le observam.

Ia o harta + resurse internet si cauta o destinatie in apropiere pe care nu ai mai vazut-o si ti se pare interesanta. Poate fi o atractie turistica cunoscuta sau o localitate mai putin cunoscuta intr-o zona interesanta. Peste tot este ceva de vazut, oameni noi de cunoscut.



Noi am ales Apusenii de data aceasta, o zona de un farmec deosebit si nu foarte departe (cca 200-250 km). Am vazut Pestera Ursilor, Arieseniul (iarna statiune de ski din ce in ce mai frecventata, foarte linistita si placuta vara), Ghetarul de la Scarisoara si un peisaj de basm peste tot unde am umblat.



De innoptat se gasesc pensiuni pentru toate buzunarele pe Valea Ariesului, incepand cu Arieseniul. Nu va opriti la partie la prima cabana, abia incepe zona turistica, aveti rabdare sa mai mergeti cateva zeci de kilometri spre zone mai putin amenajate pentru turismul de iarna, dar mai fermecatoare.

De mancare? La toate pensiunile veti gasi aceeasi ospitalitate munteana. Sa nu ratati balmosul si placintele omniprezente in zona. Eu m-am indragostit de cea cu afine.

Ma simt mereu imbogatita dupa aceste escapade: atat mental cu informatii noi, cat si sufleteste. Pestera Ursilor fascineaza prin frumusetea careia i-a luat peste 2 milioane de ani sa se formeze! Cativa milimetri se aduna in 20 ani. O viata de om nu inseamna mare lucru intr-o stalactita, care inmagazineaza apa miilor de generatii terestre, milioane de anotimpuri si de evenimente la care au asistat acele picaturi de apa sunt acolo. Am avut placerea sa ne fie povestite multime de amanunte despre pestera chiar de fiul celui care a descoperit-o in 1975 dintr-o intamplare.

Nu mai putin impresionant este ghetarul, un cub de gheata nu mai mic de 75.000 metri cubi de gheata, cu o grosime de peste 30 m, care s-au pastrat din era glaciara intr-o pestera unde temperatura ramane constanta pe tot parcursul anului. Cobori intr-o caldare, pe sute de scarite abrupte, se face tot mai frig. Jos domneste linistea si frigul, dintr-o data te aflia cu mii de ani in urma in plina era glaciara. Frumos si teribil deopotriva. Ne-uman si neprietenos, fascinant, rece si nemuritor.

Am stat de vorba si cu copiii din satul din varful muntelui. Aproape 2 ore dureaza urcusul. Ma gandeam la ei pe timp de iarna, dar au scoala acolo sus. Sunt 60 copii in sat si par fericiti. Mai linistiti decat ai nostri de la oras, mai sanatosi, mai rosii in obraji. Timpul este alfel acolo sus. Stie ca nu are nici un rost sa se grabeasca undeva.

vineri, 24 aprilie 2009

Forum anti-criza

Prin perindarile mele recente pe Twitter am dat de un proaspat forum de lupta impotriva crizei. Se numesc Fight Against Recession si le fac reclama pentru ca asa am eu chef. Precizez asta pentru a evita din start comentarii chibitzatoare de care am vazut ca blogosfera romaneasca e plina. But I don't go that way. Subiectele par interesante, publicul international, cred ca poate fi un schimb de experienta extrem de interesant, asadar ma tenteaza sa ma inscriu si eu ca user si sa postez ceva mesaje.

Dintre subiecte:
- news
- money saving tips
- give and receive help
- job finding tips
- info about other historical recessions

Le doresc succes, sa creasca si sa infloreasca.

Pe de alta parte le doresc sa tina putin :-) si sa se reorienteze repede spre alt business pentru ca au devenit inutili.

miercuri, 22 aprilie 2009

Homeopatia

O idee inteligenta in vremuri de criza pe care o explorez de ceva vreme este homeopatia. Remediile sunt la un pret mult scazut fata de medicamentele alopate, se pot lua fara reteta si sunt surprinzator de eficiente.

Principiul de baza al homeopatiei este «cui pe cui se scoate», astfel ca diversele substante care provoaca disfunctii in organism le pot si trata, diluate in mod repetat pana cand toxicitatea dispare si ramane chintesenta, principiul.

Homeopatia trateaza omul in mod holistic, fizic, psihic si mental si pentru aceleasi afectiuni remediul este individualizat in functie de simptome interpretate holistic.

Este o stiinta deosebit de frumoasa, este o adevarata alchimie care studiata cu mare atentie va revela multe lucruri de care veti fi impresionati. Mie mi-a fost de mare ajutor in a intelege fondul genetic al bolilor, disfunctii energetice cauzate de boli care se transmit de la o generatie la alta. Pentru a afla mai multe, cautati dupa cuvantul cheie «miasme» sau «miasms» in engleza.

Pentru afectiuni grave sa nu inlocuiti medicul cu remediile homeopate! Dar pentru raceli, migrene, boli usoare sau doar pentru un bun tonus si pentru cultura voastra generala va recomand sa cititi resurse pe net despre homeopatie si daca va prinde subiectul, sa va cumparati eventual si cateva carti.

Resurse pe net:
http://www.homeopatie.ro/
http://www.homeo.ro/
http://www.homeopatie-srh.ro/


Carti pe care le-am cumparat:
Organonul medicinei, Samuel Hahnemann
Principiile homeopatiei, William Boericke
Totul despre homeopatie. Mica enciclopedie, Wauters Ambika

Asadar, folositi inteligent timpul liber si studiati ceva util.

duminică, 12 aprilie 2009

Crizometru

Cei de pe business standard au inventat si un "crizometru". Ingenioasa denumire. Precum ziceam, subiectul crizei se vinde bine. Avem meniuri de criza la restaurant, carti de criza apar una dupa alta, articole exista deja nenumarate, consultanti de criza sunt (in Timisoara exista deja un ONG pentru asta, imi scapa acum numele lor dar il voi cauta), tot ce se poate vinde poate fi de "criza", adica teoretic low-cost. Sunt brandurile care folosesc criza mai ieftine? Pana acum nu am gasit exemple. Ofertele asa-zis "de criza" sunt reducerile obisnuite care merg in tendinta pietei.


Tocmai aflu pe mess ca un fost coleg - zis Talibanu' - si-a ras pletele bogate si acum are o freza "de criza" care reduce la zero consumul de sampon! Iata, idei bune are toata lumea. Economia e pe butuci, iar noi ne amuzam. Pfua, we must be out of our minds, really!

luni, 6 aprilie 2009

Wish you a happy crisis

Un danez dement pe nume Alexander Kjerulf, un optimist incurabil, auto-poreclit Chief Hapiness Officer, va publica in mai o carte numita "Hooray, There's a Crisis" (si asta pe limba lui, pe care nu stiu sa o reproduc), prin care vrea sa impartaseasca cu noi imaginea lui vesela despre criza - ca ocazie a oamenilor de a se simti bine, fericiti la lucru.



Imi place atitudinea lui pozitiva, imi plac ideile lui si eu una as vrea sa traiesc filosofia asta. Dar e utopic. Toti am vrea, dar nimeni nu poate. Mai ales romanii nu. Daca eu sunt fericit la lucru si colegul meu e fericit, de ce e mai fericit decat mine? Sigur are el motive ... sigur a primit 5 lei in plus la salar.

As, vrea, ca si acest Alexander, sa traiesc si sa lucrez intr-o organizatie umanista, unde omul conteaza mai mult decat cifrele, unde loialitatea sa fie bidirectionala. Ne da un exemplu frumos al unei companii din Silicon Valley care a trebuit sa faca fata crizei dotcom in 2000 si care a ales scaderi de salarii voluntare (da! voluntare) pe nivele de salar, in locul concedierilor in masa. Si - pentru ca oamenii aia erau motivati de umanitatea si fair-playul cu care au fost tratati - au optat toti pentru aceasta masura. Orice alte masuri s-au mai luat in timpul crizei, oamenii au fost consultati si au participat la decizia si supravietuirea cu bine a companiei.

Ce avantaje strategice au rezultat din aceasta abordare?

1. Profitabilitate - exceptand un patrar, compania a fost profitabila pe parcursul itnregii recesiunii (CEO-ul de atunci al companiei a trecut deja prin 8 recesiuni, asa intrucat cea de acum nu poate sa il mai sperie)
2. Satisfactia clientului - neschimand angajatii, aceiasi consultanti si sales people au oferit clientului serviciile cu care era obisnuit
3. Cota de piata - compania a castigat 15% cota de piata prin pastrarea angajatilor
4. Dezvoltare-inovatie - avand aceiasi oameni si timpul necesar au putut dezvolta noi produse
5. Economii - au economisit nemaifiind nevoie sa apeleze la recrutare si training
6. Motivarea si implinire la lucru - oamenii s-au simtit valorizati si acest lucru s-a vazut in rezultatele lor


Cine credea ca unii pot fi fericiti chiar si in miezul crizei? Pacat ca daca privesc in jurul meu observ ca sunt putini, foarte putini.

My new life

Pentru ca primul meu cititor (de fapt, cititoare) m-a pus sa promit ca nu ma las de scris si cu atat mai putin de idee/hotarare, trebuie sa va explic ca nu mai este doar o idee. Este deja un embrion al unei noi vieti: stiu ca exista, dar inca nu are o forma bine definita. E o stare de spirit, o orientare, mai mult - o vointa.



Candva credeam ca viata va fi mereu asa cum o simt din nou azi: promisiunea de a fi liber, sa fii asa cum vrei. Apoi am dat cu capul de cateva ori, rau - dar rau! Acum nu multe zile si saptamani eram daramata cum nu mai fusesem niciodata. Eu, care mereu eram suportiva, care mereu scoteam pe toti din fundul butoiului. Eram down, deep down, epuizata emotional si mental. Si asta fara sa am probleme mari in viata. Dar totul parea sa fie ... inchis. Nu stiu alt cuvant mai potrivit care sa exprime starea mea. Aveam senzatia ca stau inchisa intr-o camera goala si sunt fortata sa raman acolo. Ei bine, a fost prea mult si a trebuit sa sparg usa. Viata chiar este in alta parte! Si eu ma duc sa o caut.

Criza - subiect de top

Cea mai "in" forma de marketing se dezvolta a fi marketingul de criza. Consultantii ofera solutii anti-criza corporatiilor, reducand costuri, posturi si cam tot ce se poate reduce. Comerciantii ne atrag atentia si privirea cu slogane si imagini "crizate". Media ne bombardeaza cu subiecte de criza.

Recunosc - m-au prins si pe mine (nu vezi ca m-a prins in asa hal incat m-am pus sa scriu despre asta?). Urmaresc subiectele de criza in varia ziare online si la televizor. Ma intereseaza si ma incita, ma ingrijoreaza si imi pune neuronii in miscare (se zbat si ei cum pot, dar parca s-au mai dezmortit de o vreme).

Cred ca subiectul ne cam prinde pe toti, pentru ca ne afecteaza direct. In plex, in stomac, chiar.

Iar cei care folosesc acest truc de marketing spera sa vanda. Dar oare cat mai pot sa vanda cu ajutorul subiectelor de criza si in ciuda crizei? Poate subiectul de criza sa salveze de efectele ei??