luni, 31 decembrie 2012

Bilanturi de final de an - de prin blogosfera adunate



In loc de rezolutie de an Nou, o "Gospodina ratata" ne indeamna sa acordam importanta lucrurilor care ne fac fericiti, in detrimentul atentiei excesive spre lucrurile care credem ca TREBUIE facute.

Aceasta este o dilema personala pe care inca nu mi-am clarificat-o nici eu: lucrurile care TREBUIE facute sunt si bune, necesare, importante pentru mine? Pierd esentialul daca le acord prea mult din timpul meu? Sau sunt ele un element necesar pentru autodisciplina si curatie/curatenie? De gandit asupra subiectului.

Ada impartaseste cu noi toti un superb colaj foto, un buchet de amintiri din anul ei special 2012.

Carla ne ureaza un La Multi Ani dulce!

In rest, mi se pare mare liniste in blogosfera (lumea trece in revista postarile din 2012, mi-as fi dorit sa citesc altceva, cred; ganduri, reflexii, ceva adevarat). Si afara la fel, doar in hypermarketuri este forfota ultimelor pregatiri pana la "trecere".

Later edit: ei, iata ca a mai aparut ceva interesant totusi: Dulce casa ne da cateva sfaturi utile. Incercati, nu poate sa fie decat pozitiv!

Pentru mine in afara de 2 zile libere si experimente culinare nu prea inseamna mare lucru Revelionul. In genere. Anul acesta la fel. Dar cum psihismul nostru functioneaza ciclic, simt nevoia unor bilanturi si analize, al unui moment in care sa las in urma ce nu mi-a placut in acest an si sa ma focusez spre tot ce a adus el bun (nu putine lucruri).

Ce vreau sa las in urma?

In primul rand oboseala extrema a acestui an. Efortul nu ma deranjeaza, insa oboseala s-a adunat si spre final de an am simtit ca nu mai dau nici un randament. Apoi lipsa timpului, caci prea mult lucruri au ramas nefacute, lucruri bune si necesare.

Ce vreau sa fac anul viitor?

In toate voia Lui. Acest gand ma bucura si ma linisteste mai mult decat orice.


miercuri, 26 decembrie 2012

Haruri



Sfantul Augustin spune: „Doamne, nu vreau sa te pierd, ci, in lacomia mea, vreau sa posed si creaturile o data cu tine; si iata de ce te-am pierdut, caci tu, care esti adevarul, nu ingadui sa existe viclenia si minciuna creaturilor o data cu tine“. Tot el adauga ca cel mai lacom om este cel caruia Dumnezeu nu-i mai ajunge. Si se intreaba: „Cum ar putea sa-l multumeasca darurile lui Dumnezeu din creaturi pe cel caruia nici macar Dumnezeu nu-i ajunge?“ Tot ceea ce este strain de Dumnezeu, diferit de Dumnezeu, si care nu este diar Dumnezeu nu este o mangaiere, ci o pedeapsa pentru omul bun. [...]
Orice inclinatie, bucurie sau iubire ne vin din ceea ce ne este asemanator, caci toate lururile au inclinatie si iubire pentru ceea ce le seamana. Omul pur iubeste puritatea, cel drept iubeste dreptatea si nazuieste la ea, gura omului vorbeste despre ceea ce este in el. Domnul nostru spuneca gura vorbeste despre preaplinul inimii, iar Solomon arata ca „intreaga pedeapsa a omului se afla in gura sa“. Exista, asadar, un semn adevarat ca nu Dumnezeu ci creatura locuieste in inima omului ce-si afla mangaierea intr-o pornire catre lucrurile din afara.

Meister Eckart, Consolarea divina

luni, 17 decembrie 2012

Self-fight


Singurul adevarat inamic este ego-ul. Ma lupt in sensul cel mai reflexiv cu mine, ma chinui, ma modelez, ma lupt, ma revolt, ma supun si o iau in fiecare zi de la capat.
Dimineata imi lupt lenea si comoditatea, apoi imi lupt lipsa de rabdare, nervii, intoleranta.
Imi lupt replicile taioase, imi lupt nemultumirea si aroganta.
Imi lupt neatentia, imi lupt tendinta de a ignora ceea ce nu trebuie ignorat.
Imi lupt nepasarea.
Imi lupt dorintele.
Imi lupt superficialitatea.
Nu reusesc mereu.
Dar maine o voi face din nou.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Timpul curge in cerc

Toate clipele ce i le-am pierdut, trebuie sa le recuperez cu greu in fiecare zi. Si au fost multe. De aceea azi imi pare timpul atat de scurt, incat o zi dubla nu mi-ar ajunge.

Ma bucur insa ca pot sa il convertesc in timp util, sa il storc, sa il modelez ca pe o plastilina, sa il imblanzesc, sa fug de el uneori si sa il surprind cum ma priveste aspru dupa urmatorul colt.

Nu stiu cum ar fi fost daca as fi continuat sa il pierd, pana mi-ar fi fost imposibil sa il mai regasesc vreodata. S-ar fi intors intr-o zi, fara veste, si si-ar fi luat partea fara sa imi dea vreun ragaz.

Ma simt ca un sportiv de performanta, care a invatat sa aprecieze valoarea secundei. Cu cat mai multe fac, cu atat descopar ca pot face si mai multe. Oboseala este doar un efect secundar pe care nu il bag in seama decat atunci cand devine deranjant.

Dar in toata incrancenarea si concentrarea in care ma aflu, exista unele momente in care rad din toata inima, ca ieri cand am jucat tot biroul "fazan". Sau cand am citit postarea lui Vania cu "l-ai bnitz". Excelent!


miercuri, 29 august 2012

Dupa o vreme

Wow! Au drecut doi ani de cand nu m-am atins de blog. Au trecut atat de rapid si intr-un asemenea ritm, incat imi vine greu sa cred.

Nici nu reveneam prea curand, daca nu ma trezea comentariul de azi.

Curios ca mai ratacesc unii pe aici ... cand nici eu nu o fac.

Oricum, timpul este circular, de unde plecam ne intoarcem la infinit.

Nu m-a menajat viata in anii acestia. Nici eu nu m-am menajat, ci am invatat multe despre limitele mele.

Le-am impins la cote la care nu credeam ca voi putea rezista.

Dar toate au cursul lor, iar eu am invatat sa merg odata cu ele, ca doar o alta picatura intre miliardele unui curs de apa ce se va uni cu marea.