Educatia culinara

Educatia culinara trebuie sa se bazeze pe toate simturile: vaz, auz, miros. Daca vaz si miros vi se par evidente in aceasta ecuatie, incepem prin a explicita auzul.

Persoanele cu o predominanta auditiva a personalitatii au perceptia orientata spre idei, abstractizari, sunete, cuvinte, povesti. Pentru a educa eficient un copil preponderent auditiv, trebui sa ii spui o poveste care sa ii creeze sens. Mancarea trebuie pentru ei sa fie insotita de o explicatie: ce mancam, de ce mancam, la ce ne ajuta, de ce este bun, se subtilitati este gustul. Chiar daca la inceput nu inteleg, este bine sa le explicam ca toate legumele rosii ne ajuta la inima, fac sangele mai bun, iar cele verzi ne dau fier si vitamine. Trebuie sa le povestim cum vor fi mai puternici si rapizi de la proteinele din lapte sau carne.

Cei care cau o predominanta vizuala, vor pune accent pe culoarea mancarii si pe corelatia cu ce vad in jur. Daca in desenele animate verdele apare mereu ca vreo potiune, o otrava sau un monstrulet negativ, vor accepta cu greutate mancarurile verzi gen spana, broccoli etc. Odata depistata o problema de perceptie a culorilor la acesti copii, va trebui corijata si reeducata perceptia culorii. De exemplu reorientata atentia spre verde prin studiul naturii, al frunzelor, al ierbii etc. Jocuri despre culori si semnificatia lor importanta ar ajuta in acest demers. De asemenea vestimentatia in acele culori, cu hainute care sa le placa, ar putea sa le reorienteze atentia in mod pozitiv spre o anumita culoare.

Copiii a caror predominanta perceptiva este senzoriala sunt cel mai greu de educat culinar, intrucat daca au o repelenta la un anumit miros, aceste nu prea poate fi suprimat, ci eventual mascat cu alte gusturi si mirosuri care sa le placa. Pot fi insa ajutati prin educarea mirosului si gustului, invatandu-i despre mirodenii, parfumuri, gusturi. Dezvoltarea deschiderii spre a gusta lucruri noi le va fi de mare ajutor.          

Prea multa critica usuca spiritul

Am sa redau aici cateva randuri care mi-au vorbit si au spus bine:

„Spiritul critic devenit insomnie carcotasa este un abuz al inteligentei. Cel care il practica are toate sansele sa rateze mari ocazii, mari intalniri, mari momente de bucurie si cunoastere. Spiritul critic supradozat blocheaza intelegerea , stimuleaza proasta dispozitie si inhiba instinctul participarii la viata comunitara. E mereu inadecvat, piezis, incapabil sa valorifice inteligenta altfel decat ca instanta judiciara. In loc sa asculti, confectionezi, in gand, contraargumente, in loc sa reflectezi, adopti morga severa a judecatorului, in loc sa intri in joc, bombani steril de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasa, de natura sa incurajeze egolatria, vanitatea, euforia desertaciunii proprii. E un fel de a opune viului infinit ramificat omogenitatea unui neant care isi extrage criteriile din el insusi. A cultiva, fara incetare, spiritul critic e a te pastra, programatci, "in afara", a nu rasppunde nici unei chemari, nici unei invitatii. "Nu" e meuer mai la indemana decat "da". Distanta demolatoare disloca orice tentativa de apropiere. Iata de ce nu e deloc profitabil sa fortezi capacitatea de intelegere a celor care, prin exercitiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, incapatanati, in afara incercarii de a intelege. Iata de ce e mai bine sa le vorbesti in parabole ...
Spiritul critic poate fi si o forma de infantilism mental. El se exprima, uneori, ca un soi de razgaiere a mintii, ca o forma de "proasta crestere" intelectuala. Gandrirea n-are voie sa fie mofturoasa, sa traverseze piata lumii si a ideilor cu o grimasa dispretuitoare. E mai bine sa riste lacomia cumulativa decat selectivitatea astringenta. A stramba tot timpul din nas e a fi o victima sigura a ceea ce s-a numit "stupiditatea intelectuala". In orice caz, e la fel de putin recomandabil ca si iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivitati.

(Andrei Plesu, Parabolele lui Isus, Ed. Humanitas, 2012, p.98-99)