Dupa ce, se pare, v-am plictisit ingrozitor cu primele mele lecturi, continui seria cu prima mea zi de scoala. Nu m-as fi gandit la ea, daca nu era un
challenge gigelistic pe aceasta tema.
Am lecturat cateva experiente traumatizante relatate cu aceasta ocazie si am inceput sa dau drumul fuiorului memoriei de lunga durata si sa sapatoresc adanc prin mintea mea. Experienta mea deunazi cu amintirea
cartii favorite din copilarie recunosc ca mi-a fost de ajutor sa reimprospatez amintirea acelor vremuri.
Din pacate sau din fericire, trebuie sa fac nota discordanta fata de majoritate la aceasta
tema gigelistica: nu m-a traumatizat prima zi de scoala sub nici o forma. O asteptasem de multa vreme deja, pentru ca vroiam neaparat sa invat sa scriu. Stiam deja cateva litere de tipar, dar vroiam sa scriu de mana, ca si cei mari. Mi se parea atat de fascinant, incat abia asteptam sa pot sa fac si eu asta.
In plus, mi-au placut de atunci si pana acuma rechizitele: stilouri, pixuri, din ce in ce mai multe si mai diverse de-a lungul timpului. Pe atunci stilourile chinezesti, cariocile romanesti care se uscau mult prea repede, caietele puse in coperti din hartie de culoare indigo, etichete lipite cu aracet sau albus de ou ... mie imi fac placere aceste amintiri, iar azi abia astept sa inceapa scoala fiicei mele, caci de fiecare data ma bucur sa ii cumpar rechizitele pentru noul an. Cand am invatat in sfarsit sa scriu, era deliciul meu sa scriu la inceperea scolii numele meu si clasa pe fiecare eticheta.
Ai mei m-au dat la scoala in limba germana, colegii mei in majoritate si invatatoarea fiind svabi, asadar blonzi. Eu cu cei cativa de alt neam - bruneti de diferite nuante. Fiind jumatate unguroaica (nu cred ca mai e un mister dupa ce v-am innebunit cu piticul Csipike), tovarasa s-a gandit sa ma aseze in banca cu o alta unguroaica - Beatrice. O tin minte cu claritate cum ma dadacea in prima zi de scoala, aranjandu-mi funditele alea albe comuniste si nelipsita cordeluta. Imi parea extrem de agasanta ca prima impresie, dar in timp am ajuns sa ne imprietenim. Nu am ramas colege de banca decat o perioada scurta, insa.
O alta amintire foarte vie este penarul de lemn cu ceva soarece desenat pe el. Mi se pare ceva fascinant acel penar. Doamna ne-a povestit cate ceva despre el si rechizitele care il umpleau. Apoi ne-a intrebat ce litere cunoastem si ni le scria pe tabla. Parca ar fi fost ieri - tin minte cum i-am spus litera "R", caci imi place cum suna si stiam sa o scriu de tipar.
Tova - Anna Prunes - era o femeie calda, intelegatoare, dar stricta ca orice nemtoaica. Cadrul era clar, de la el nu era abatare: reguli, disciplina, dar nu exagera in nimic. Nu ne-a dezvoltat creativitatea sau initiativa, dar ceea ce ne-a invatat, a facut-o temeinic si pentru totdeauna. Poate de aceea amintirea primei zile de scoala pentru mine este una placuta.
Daca mi-ar fi fost invatatoare scorpia de la clasa vecina, cu siguranta povestea ar fi fost complet diferita. O chema Hoffmann, locuia aproape de mine si era spaima scolii. Cand tova noastra era bolnava, doamna Hoffmann ne supraveghea si ne lovea cu toata puterea ei peste palme cu batul de bambus daca vorbeam in ore. Singurul lucru care ma oprea din a ma revolta era gandul ca tova noastra se va intoarce repede la noi. V-am povestit despre Frau Hoffmann ca sa nu ramaneti cu impresia ca ar fi fost totul doar bomboane si delicii scoala in cazul meu.
Inspre vara - recunosc - ma plictiseam de ea ca de mere padurete si abia asteptam vacanta cea luuunga, dar in 15 septembrie intotdeuna ma apuca asa un elan si un drag de scoala si toate ale ei. Chiar si acum este la fel pentru mine - spre dezaprobarea fiice mele, eleva in clasa a III-a.
