Present continuous

Eu sunt acea parte tainica a sufletului meu, unde trecutul si viitorul sunt mereu prezente.
Nu exista notiunea de timp, doar realitatea ca Eu Sunt.
Pentru ca am Viata in mine, Eu Sunt.

Tainica fiintare perpetua, ca un zambet de copil.

Acolo se intalnesc fulgii pufosi de nea si mangaierea petalei de trandafir, acolo se intalneste Lumina pe care o vad in Sfantul Tabernacol cu lacrima din rugaciune.

Fiintarea mea insa nu poate fi departe de Sursa care a generat-o, caci se uita pe ea insasi intr-o intertie moarta, se rataceste si se pierde in nimic.

Hedonismul - paradigma secolului

Precum arata titlul, consider hedonismul paradigma secolului in care nu de foarte multa vreme am intrat. Pe da alta parte, o consider si sursa unei cantitati in crestere de prostie.

Totul polarizeaza acum in jurul Egoului si satisfacerea capriciilor lui: eu simt, eu vreau, ... daca stau bine sa ma gandesc, cam la aceste 2 verbe ne si oprim. Simt / vreau. Fac, stiu, pot, invat - astea unde au ramas?

De cate ori in ultima vreme ai dat un sfat pertinent, ai emis o idee desteapta si ai fost contrazis fara drept la replica cu fraze gen: „Dar asa simt eu!“ Caci satisfacerea propriilor pulsiuni primeaza si orice ratiune paleste atunci cand emotiile preiau controlul.

Hedonismul e profund emotional, volatil, mereu excitant si la cote inalte ale gamei de senzatii. Suntem prinsi in marasmul senzorial pe care lumea de azi ni-l construieste, ca pe o colivie colorata si fascinanta, dar nu mai putin - o colivie. Suntem atat de focusati pe propria traire emotionala si senzoriala de moment sau in anticiparea viitoarelor trairi, ori rememorarea vechilor, incat nu suntem capabili sa mai analizam lumea din jur. Nu suntem atenti la semnale, la oameni, la vorbe, la informatiile transmise, la valoarea sau non-valoarea acelor informatii. Suntem atenti doar la cum ne simtim.

And how does that make you feel?

Aceasta fraza ar trebui sa devina motto-ul secolului. Si in acelasi timp condamnarea lui. Caci cei care stiu cum sa furnizeze drogul senzorio-emotional dupa care alearga disperati oamenii de azi, sunt cei care controleaza lumea.

Virtutea se arata in slabiciune?

Uneori virtutea se naste din slabiciunea invinsa. Dar aceasta este calea? Ori trebuie cu obstinatie sa incercam a nu gresi niciodata?

Virtutea ca invingerea a slabiciunii este una smerita, a celui constient de propriile limite, de propria micime si indaratnicie.

Dar cum este virtutea fara pata si fara greseala? Eu o vad ca starea de gratie asemenea copiilor, caci "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3).

Prima este virtutea castigata prin invingerea Eului, cealalta este aproape de negasit in lumea noastra. O gasim izolat si partial in suflete curate, oameni aproape de sfintenie, copii.

Eu ma gasesc teribil de indaratnica la acest capitol, intr-o balansare perpetua intre smerenie si vanitati, intre virtute si adormire in propriile limitari. In fond nu stiu daca virtutea este cea pe care o caut sau pacea. Iar pacea mea presupune renuntarea la mine insami.

Cum controlezi inima?

Mereu am crezut ca barbatii pot mai bine decat femeile (sa-si controleze emotiile, zic). O fi doar un mit? O fi adevarat?

Ce ziceti?

Sunt visele extensia realitatii?

Petrecem o treime din viata dormind. Daca visele noastre sunt reale? Poate catalogarea acestora ca fiind "doar vise" este bazata pe o intelegere gresita a naturii constientei si a realitatii fizice.

“Sunt reala” spune Alice (in Tara Minunilor). “Daca nu as fi, nu as putea plange.”

“Sper ca nu presupui ca acelea sunt lacrimi reale?” intrerupe Tweedledum pe un ton foarte satisfacut.

Luam ca un dat felul in care mintea noastra leaga toate lucrurile impreuna. Tot ce experimentam este un amestec de informatii care apare in mintea noastra. Biocentrism — o noua “teorie despre toate” — ne spune ca spatiul si timpul nu sunt obiectele dure cum credem noi, ci mai degraba instrumentele pe care le foloseste mintea noastra pentru a lega totul impreuna. (nota personala: mai degraba dat, decat instrument, caci altfel am avea optiunea de a le folosi sau nu) Acestea sunt cheia constientei si a faptului ca in experimentele cu particule, spatiul si timpul - si intr-adevar proprietatile materiei insesi - sunt relative observatorului. Atat in starea de vis, cat si in cea de trezie, mintea noastra sparge unde probabilitatilor pentru a genera realitatea fizica in prezenta unei corporalitati functionale. Suntem capabili sa gandim si sa experimentam senzatii intr-o lume 3D.

Nu luam in considerare visele pentru ca ele se sfarsesc cand ne trezim. Insa durata experientei nu inseamna ca are mai putina baza in realitatea fizica. Cu siguranta nu consideram ca viata de zi cu zi este mai putin reala pentru ca adormim sau murim. Este adevarat ca nu ne amintim visele la fel de bine ca eventimentele din starea de trezie, insa daca pacientii Alzheimer au o memorie foarte slaba, aceasta nu ii face mai putin reali.

In contrast cu visele, asumam ca lumea concreta este “acolo” si ca noi nu jucam vreun rol in infatisarea ei. Consideram ca cele doua lumi sunt diferite. Insa experimentele arata contrarul: realitatea imediata nu este mai obiectiva sau independenta de observator decat visele. Cea mai vie ilustratie a acestui fapt este celebrul two-hole experiment. Daca observi o particula trecand printr-un perete cu 2 gauri, ea se comporta ca un glonte, trecand prin una sau alta dintre cele 2 gauri. Insa daca nici un observator nu o urmareste, ea se comporta ca o unda si poate trece prin ambele gauri simultan. Acesta precum si alte experimente ne spun ca particulele neobservate exista sub forma unor unde de probabilitate.

Criticii sustin ca acest comportament este limitat la lumea microscopica. Dar aceasta viziune dualista a lumii (adica existenta unor seturi de legi fizice distincte pentu obiecte mici si alt set pentru restul universului) nu are o baza si este incercata negarea ei in laboratoarele din lumea intreaga. In 2009 (Nature 459, 683, 2009), cercetatorii au aratat cum comportamentul cuantic se extinde si in realitatea concreta imediat observabila. [...]

Indiferent daca suntem in stare de trezie sau visam, experimentam aceleasi proces bio-fizice (nota persoanal: as adauga aici cele psihice). Adevarat ca sunt realitati calitativ diferite, insa gandind si simtind, ele sunt ambele reale. Asadar, cum spunea René Descartes’, Cogito, ergo sum.

Sursa: Robert Lanza

Nu mai putin Eu sunt Eu si in vis. Atunci cand in vis realitatea fizica primeste consistenta unei plasteline modelabile (uneori parem sa nu fim noi cei care o modeleaza, totusi), cand personajele schimba identitati si locurile cunoscute de noi se mixeaza intre ele, trebuie sa fim atenti la continutul simbolic al acestor vise. Ceea ce ele vor sa ne spuna de cele mai multe ori nu sunt fabulatii, ci informatii de care ne putem folosi.

Altfel, cred ca Lanza ne zugraveste un univers prea auto-centric, in care ii scapa din vedere existenta Binelui si Raului, a influentelor acestora, a influentei faptelor noastre asupra noastra si a celor din jur. Lanza ridica un val, insa acopera cu altul lucrurile esentiale. Tine de noi sa discernem.

Bilanturi de final de an - de prin blogosfera adunate

In loc de rezolutie de an Nou, o "Gospodina ratata" ne indeamna sa acordam importanta lucrurilor care ne fac fericiti, in detrimentul atentiei excesive spre lucrurile care credem ca TREBUIE facute.

Aceasta este o dilema personala pe care inca nu mi-am clarificat-o nici eu: lucrurile care TREBUIE facute sunt si bune, necesare, importante pentru mine? Pierd esentialul daca le acord prea mult din timpul meu? Sau sunt ele un element necesar pentru autodisciplina si curatie/curatenie? De gandit asupra subiectului.

Ada impartaseste cu noi toti un superb colaj foto, un buchet de amintiri din anul ei special 2012.

Carla ne ureaza un La Multi Ani dulce!

In rest, mi se pare mare liniste in blogosfera (lumea trece in revista postarile din 2012, mi-as fi dorit sa citesc altceva, cred; ganduri, reflexii, ceva adevarat). Si afara la fel, doar in hypermarketuri este forfota ultimelor pregatiri pana la "trecere".

Later edit: ei, iata ca a mai aparut ceva interesant totusi: Dulce casa ne da cateva sfaturi utile. Incercati, nu poate sa fie decat pozitiv!

Pentru mine in afara de 2 zile libere si experimente culinare nu prea inseamna mare lucru Revelionul. In genere. Anul acesta la fel. Dar cum psihismul nostru functioneaza ciclic, simt nevoia unor bilanturi si analize, al unui moment in care sa las in urma ce nu mi-a placut in acest an si sa ma focusez spre tot ce a adus el bun (nu putine lucruri).

Ce vreau sa las in urma?

In primul rand oboseala extrema a acestui an. Efortul nu ma deranjeaza, insa oboseala s-a adunat si spre final de an am simtit ca nu mai dau nici un randament. Apoi lipsa timpului, caci prea mult lucruri au ramas nefacute, lucruri bune si necesare.

Ce vreau sa fac anul viitor?

In toate voia Lui. Acest gand ma bucura si ma linisteste mai mult decat orice.

Haruri

Sfantul Augustin spune: „Doamne, nu vreau sa te pierd, ci, in lacomia mea, vreau sa posed si creaturile o data cu tine; si iata de ce te-am pierdut, caci tu, care esti adevarul, nu ingadui sa existe viclenia si minciuna creaturilor o data cu tine“. Tot el adauga ca cel mai lacom om este cel caruia Dumnezeu nu-i mai ajunge. Si se intreaba: „Cum ar putea sa-l multumeasca darurile lui Dumnezeu din creaturi pe cel caruia nici macar Dumnezeu nu-i ajunge?“ Tot ceea ce este strain de Dumnezeu, diferit de Dumnezeu, si care nu este diar Dumnezeu nu este o mangaiere, ci o pedeapsa pentru omul bun. [...]

Orice inclinatie, bucurie sau iubire ne vin din ceea ce ne este asemanator, caci toate lururile au inclinatie si iubire pentru ceea ce le seamana. Omul pur iubeste puritatea, cel drept iubeste dreptatea si nazuieste la ea, gura omului vorbeste despre ceea ce este in el. Domnul nostru spuneca gura vorbeste despre preaplinul inimii, iar Solomon arata ca „intreaga pedeapsa a omului se afla in gura sa“. Exista, asadar, un semn adevarat ca nu Dumnezeu ci creatura locuieste in inima omului ce-si afla mangaierea intr-o pornire catre lucrurile din afara.

Meister Eckart, Consolarea divina