miercuri, 16 septembrie 2009

Prima mea zi de scoala



Dupa ce, se pare, v-am plictisit ingrozitor cu primele mele lecturi, continui seria cu prima mea zi de scoala. Nu m-as fi gandit la ea, daca nu era un challenge gigelistic pe aceasta tema.

Am lecturat cateva experiente traumatizante relatate cu aceasta ocazie si am inceput sa dau drumul fuiorului memoriei de lunga durata si sa sapatoresc adanc prin mintea mea. Experienta mea deunazi cu amintirea cartii favorite din copilarie recunosc ca mi-a fost de ajutor sa reimprospatez amintirea acelor vremuri.

Din pacate sau din fericire, trebuie sa fac nota discordanta fata de majoritate la aceasta tema gigelistica: nu m-a traumatizat prima zi de scoala sub nici o forma. O asteptasem de multa vreme deja, pentru ca vroiam neaparat sa invat sa scriu. Stiam deja cateva litere de tipar, dar vroiam sa scriu de mana, ca si cei mari. Mi se parea atat de fascinant, incat abia asteptam sa pot sa fac si eu asta.

In plus, mi-au placut de atunci si pana acuma rechizitele: stilouri, pixuri, din ce in ce mai multe si mai diverse de-a lungul timpului. Pe atunci stilourile chinezesti, cariocile romanesti care se uscau mult prea repede, caietele puse in coperti din hartie de culoare indigo, etichete lipite cu aracet sau albus de ou ... mie imi fac placere aceste amintiri, iar azi abia astept sa inceapa scoala fiicei mele, caci de fiecare data ma bucur sa ii cumpar rechizitele pentru noul an. Cand am invatat in sfarsit sa scriu, era deliciul meu sa scriu la inceperea scolii numele meu si clasa pe fiecare eticheta.




Ai mei m-au dat la scoala in limba germana, colegii mei in majoritate si invatatoarea fiind svabi, asadar blonzi. Eu cu cei cativa de alt neam - bruneti de diferite nuante. Fiind jumatate unguroaica (nu cred ca mai e un mister dupa ce v-am innebunit cu piticul Csipike), tovarasa s-a gandit sa ma aseze in banca cu o alta unguroaica - Beatrice. O tin minte cu claritate cum ma dadacea in prima zi de scoala, aranjandu-mi funditele alea albe comuniste si nelipsita cordeluta. Imi parea extrem de agasanta ca prima impresie, dar in timp am ajuns sa ne imprietenim. Nu am ramas colege de banca decat o perioada scurta, insa.

O alta amintire foarte vie este penarul de lemn cu ceva soarece desenat pe el. Mi se pare ceva fascinant acel penar. Doamna ne-a povestit cate ceva despre el si rechizitele care il umpleau. Apoi ne-a intrebat ce litere cunoastem si ni le scria pe tabla. Parca ar fi fost ieri - tin minte cum i-am spus litera "R", caci imi place cum suna si stiam sa o scriu de tipar.

Tova - Anna Prunes - era o femeie calda, intelegatoare, dar stricta ca orice nemtoaica. Cadrul era clar, de la el nu era abatare: reguli, disciplina, dar nu exagera in nimic. Nu ne-a dezvoltat creativitatea sau initiativa, dar ceea ce ne-a invatat, a facut-o temeinic si pentru totdeauna. Poate de aceea amintirea primei zile de scoala pentru mine este una placuta.

Daca mi-ar fi fost invatatoare scorpia de la clasa vecina, cu siguranta povestea ar fi fost complet diferita. O chema Hoffmann, locuia aproape de mine si era spaima scolii. Cand tova noastra era bolnava, doamna Hoffmann ne supraveghea si ne lovea cu toata puterea ei peste palme cu batul de bambus daca vorbeam in ore. Singurul lucru care ma oprea din a ma revolta era gandul ca tova noastra se va intoarce repede la noi. V-am povestit despre Frau Hoffmann ca sa nu ramaneti cu impresia ca ar fi fost totul doar bomboane si delicii scoala in cazul meu.

Inspre vara - recunosc - ma plictiseam de ea ca de mere padurete si abia asteptam vacanta cea luuunga, dar in 15 septembrie intotdeuna ma apuca asa un elan si un drag de scoala si toate ale ei. Chiar si acum este la fel pentru mine - spre dezaprobarea fiice mele, eleva in clasa a III-a.

10 comentarii:

  1. este bine sa evoci amintiri, cateodata fac bine ;inca nu am nepoti dar cand voi avea cu siguranta le voi repeta si ceea ce le-am spus copiilor mei!
    o zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aş ţine partea doamnei Hoffmann, într-o măsură. Întâi, că e nemţoaică, apoi sunt destui inşi derbedei de mici şi singurul argument raţional pentru ei rămâne una peste bot... Dar, nimeni nu-mi cere opiniile pentru o reformă a Învăţământului!

    RăspundețiȘtergere
  3. :-))) Dar sunt destui care au luat-o peste bot de mici si asta nu i-a facut mai buni, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragut penarul de lemn :))) Eu eram indragostite de alea cu fermoar dublu, dar parca alea aparusera abia dupa revolutie, daca nu ma inseala memoria.
    Fie-mea face acum gradinita "fara violenta", adica e lasata sa se adapteze in ritmul in care poate ea, iar intre timp sunt si eu pe langa ea. Merge foarte incet, deci nu stiu daca e cea mai buna solutie, dar oricum nu as suporta gandul sa stiu c-am dus-o la educatie ca sa-i dea cineva "una peste bot", indiferent ce-o ajunge de capul ei cand e mare. A... si astia sunt tot un fel de nemti, mai diluati, e drept, dar totusi...
    Un an scolar Evei cat mai usor ii doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Niko, nu te supara pe Vania. Trebuie sa inveti sa il citesti printre randuri.

    Daca ai sti ca un pusti de la gradi va ajunge intr-o zi sa iti violeze fata, i-ai da una peste bot, nu? :-D Desigur, bietul de el nu ar sti de unde i se trage si nici nu l-ar ajuta corectia asta prea mult sa se schimbe.

    Succes la gradi si sa cresteti mari!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai i-as da umpic mai mult decat una peste bot :))) ... dar asta la momentul potrivit, nu preventiv ;)
    Daca inveti copiii inca de mici cu violenta, cati dintre ei vor mai reusi sa fie calmi, comunicativi si tot ce trebuie, in asa fel incat sa nu transmita ce-au fost invatati in scoala si copiiilor lor?
    In fine, bine ca nu mai exista invatatori de-astia in vremurile de-acum, ca violatori si hoti si tot tacamul au existat oricum de cand lumea, oricat de "severi" (in sensul bun sau deplasat) au fost cei care i-au format ca oameni ;)
    Si de suparare nu poate fi vorba, numai m-a cutremurat putin gandul ca cineva poate fi de acord sa-si trimita copilul la scoala ca sa fie instruit prin bataie... exista atatea alte metode de educatie si, in opinia mea bineinteles, bataia nu e unul dintre ele ;)

    RăspundețiȘtergere
  7. De acord cu tine. Bataia nu face decat sa invete copilul ca "a da una in bot" este o metoda viabila si justificata de a-ti sustine punctul de vedere.

    De altfel Frau Hoffmann era domnisoara batrana, iar mama ei era ceva chiar mai sinistru decat ea, tot fosta invatatoare. Casa lor parca era casa bantuita, mi se ridica parul in cap cand imi amintesc de ea :-D

    RăspundețiȘtergere
  8. Pe mine nu m-a plictisit scrierea anterioara. Chiar deloc. Si ca dovada ma si duc sa las un comentariu acolo. :-)
    Si mi-a placut relatarea asta. Mi-am amintit si eu multe momente pe care le-am uitat.

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am avut o invatatoare care obisnuia sa-si mai bata elevii. Imi aminesc ca odata a batut un coleg pana i-a tasnit sangele pe nas. Cred ca eram in clasa a 3-a. Si am facut scoala romaneasca. Acum nu cred ca invatatoarea nu ar mai scapa fara sa apara la stiri.

    RăspundețiȘtergere
  10. Amalia, am intalnit de-a lungul timpului multi dascali care nu isi merita profesia.

    Insa felul in care in ziua de azi se manifesta elevii, impertinenta lor, dezinteresul, mitocania, agresivitatea .... zau ca nu mi-ar place sa fiu profesoara in zilele astea. Practic orice metoda de educare ai folosi, anturajul si familiile ii pierd pe acei tineri fara ca profesorul sa mai poata interveni in cateva ore pe saptamana in vreun fel.

    Trist. Eu inca sper in generatiile copiilor mei lucrurile sa se indrepte. Deocamdata sunt frumosi, cuminti si ascultatori.

    RăspundețiȘtergere