De-a v-ati ascunselea

Un aforism zen spune: "O femeie frumoasa este pentru iubitul ei o incantare, pentru un calugar o tentatie, iar pentru un tantar o masa copioasa".

Ce vreau sa aduc in discutie cu asta? Ca adesea asteptarile noastre de la noi, de la viata, asteptarile celorlalti sau ce credem ca se asteapta de la noi sunt exact lucrul care ne apasa cel mai greu ... dar care nu ar trebui sa ne apese deloc.

Cat de relative sunt perspectivele! Te uiti in oglinda si ti se pare ca cerul se darama pe tine pentru ca nu vezi acolo ceea ce iti doresti sau trebuie sa iti doresti, in timp ce nimeni in afara de tine nu va observa asta, ci expresia ta nefericita cu care te plimbi prin lume. Si de obicei nici macar atat.

Am stat in ultimele zile mult sa ma gandesc: care este sursa fericirii si implicit a nefericirii? Mi-au perindat prin minte toate cartile de psihologie, toate metafizicile, toate discutiile, toata experienta acumulata in acesti ani si ... s-a sedimentat o concluzie. Pe care am citit-o in atatea forme, de atatea ori, dar mintea si sufletul meu nu a inteles cu adevarat. Sunt convinsa ca nici multi dintre cei care vor citi acum ce scriu nu vor intelege in felul in care eu am inteles. Parte din vina mea, pentru ca nu stiu sa redau. Parte pentru ca nu au ajuns ei in punctul constientizarii.

Cand sunt momentele in care suntem cu adevarat fericiti, multumiti? Sunt acele momente cand savuram, iubim, ne concentram, cream in TIMPUL PREZENT. Acum e sursa fericirii, nu in alta parte si nu in alt timp.

Nefericirea mea vine din proiectia in viitor sau trecut, in sperante pentru viitor, in stresul ca nu voi ajunge acolo, in nostalgia trecutului, in frica de a nu mai putea retrai experientele trecute, frumoase, in concentrarea intregii mele energii in alt timp, in alt loc (in mintea mea).

De cele mai multe ori sunt nefericita pentru ca nu sunt aici. Desi fizic ... dar energia, mintea si sufletul meu le proiectez in afara momentului prezent. In ceva incert, care fie a fost, fie poate ca va fi.

Ce ne ramane pentru ACUM? De obicei prea putin. Suntem readusi doar de socuri emotionale, fizice, evenimente care ne trezesc subit. Si doar pentru scurt timp, pentru ca mai apoi sa ne pierdem din nou.

Mi-am propus sa revin in acum, sa cultiv atentia pentru ce este in jurul meu in aceasta calatorie. Fiind pana acum mereu cu ochii atintiti spre varful muntelui sau inapoi, mi-e teama ca am pierdut multe din peisajul pe langa care am trecut.