Ce este realitatea?

Particula, deci materia devine realitate prin decizia observatorului

The observer can decide whether or not to put detectors into the interfering path. That way, by deciding whether or not to determine the path through the two-slit experiment, he/she can decide which property can become reality. If he/she chooses not to put the detectors there, then the interference pattern will become reality; if he/she does put the detectors there, then the beam path will become reality (Double-slit experiment)

Daca decizia noastra, constienta si observarea noastra este cea care modeleaza realitatea ... prin aceasta ne asemanam cu Creatorul insusi. Dar cum se modeleaza realitatea din multitudinea de decizii si observatii diverse alte fiecarui participant la realitate? Cum se naste o realitate obiectiva din decizii antagonice? Cum se intalnesc aceste decizii si deci, teoretic, realitati - complet diferite?

Exista, de fapt, o realitate unica, exterioara noua si deciziei noastre individuale? Ori noi cream propria noastra realitate? In al doilea caz - cum se intalneste realitatea noastra cu a celorlalti?

De ce esueaza in relatii femeile puternice

Cele mai nefericite femei sunt cele puternice. Ele nu se abandoneaza ca prada usoara altcuiva cu usurinta, ci doar un barbat de o anume inteligenta le poate inmuia rezistenta.

Or inteligenta unui barbat nu este in relatie directa - sau uneori chiar invers proporionala - cu capacitatea lui de a iubi cu adevarat, astfel ca relatiile acestea devin cel mai adesea esecuri rasunatoare. Si in acelasi timp subiectele preferate ale literaturii universale.

Nu e de mirare ca barbatii "normali" aleg tipologia feminina opusa: printesa cuminte, buna si dornica de ocrotire. Barbatii fug de bataia de cap cauzata de femeia indaratnica si imposibil de tinut sub control.

O fi ea fascinatia vietii lui, dar cine risca sa o duca acasa?

Daca ar fi ultima ...

... zi. Daca ar fi ultima, cum propune Tomata sa ne gandim ca ar fi, as regreta ca nu am ajuns acolo unde imi doream sa ajung.

Ca nu am vazut locuri pe care as fi vrut sa le vad.

Dar mai presus de orice, ca nu am devenit ceea ce doream sa devin, ca au ramas in mine prea multe resturi din ceea ce nu vreau sa fiu.

Cand vine vorba de lucruri esentiale pentru mine, nu pot crea o lista punctuala, nu ma pot lega de realitatea imediata. Devin abstracta si ma centrez pe miezul ideii. Probabil imi plictisesc citirorii (putini).

Dar asta sunt eu.

Pana ce nu voi mai fi.

Program antistres

Stresul este una din problemele curente cu care ma confrunt cel mai des in ultima perioada (perioada care de altfel ia forma anilor deja ...). O problema care incepe sa macine prea mult din fizicul si psihicul meu.

Nu mai am timp, nu mai am rabdare, nu mai am puterea fizica sa imi traiesc viata echilibrat. Daca o mai intind asa prea mult, acest lucru imi va afecta in mod cert sanatatea si de aici vartejul incepe.

Asadar, mai bine sa oprim tavalugul cat inca nu este pornit prea tare la vale.

Metodele de a stopa stresul nu sunt noi, insa trebuie vointa pentru a le pune in act.

Pentru a scapa de stres trebuie in primul rand DETASARE.

1. Primul pas este detasarea fizica; cea mai eficienta metoda: sport. Orice sport care sa iti faca placere este bun, insa de preferat sunt cele care accelereaza pulsul: aerobic, tenis, alergare (bleah), bicicleta, zumba etc. Acestea sunt suficient de intensive ca sa duca la eliberarea rapida de serotonina, tonifica, imbunatatesc circulatia.

2. Detasarea chimica; suna stupid, dar stresul in genere se manifesta si la acest nivel si de cele mai multe ori prosteste organismul la autotortura: unii la stres mananca prea mult si gresit, altii deloc; sau combinat. Oricum ambele categorii sunt nocive. Nu manca mult, sa dispara dulciurile, sandwichurile, fast-foodul. Mananca fructe intre mese. Mananca cat mai multe legume. Mananca de cel putin 3 ori pe zi, mancare sanatoasa.

Oricat de mare stresul, lumea va arata mai bine dupa pauza de pranza, pe care TREBUIE sa o ai.

Nu uita hidratarea - cu apa plata - suficienta.

3. Detasarea mentala; incearca urmatorul exercitiu: imagineaza locul in care te afli peste 100 ani. Cum va arata? Ce va fi in jur? Realizeaza faptul ca problema cu care te confrunti nu mai exista de mult, nici macar in amintirea cuiva.

Deci: nu te identifica cu stresul, nu il lasa sa te macine.

Present continuous

Eu sunt acea parte tainica a sufletului meu, unde trecutul si viitorul sunt mereu prezente.
Nu exista notiunea de timp, doar realitatea ca Eu Sunt.
Pentru ca am Viata in mine, Eu Sunt.

Tainica fiintare perpetua, ca un zambet de copil.

Acolo se intalnesc fulgii pufosi de nea si mangaierea petalei de trandafir, acolo se intalneste Lumina pe care o vad in Sfantul Tabernacol cu lacrima din rugaciune.

Fiintarea mea insa nu poate fi departe de Sursa care a generat-o, caci se uita pe ea insasi intr-o intertie moarta, se rataceste si se pierde in nimic.

Hedonismul - paradigma secolului

Precum arata titlul, consider hedonismul paradigma secolului in care nu de foarte multa vreme am intrat. Pe da alta parte, o consider si sursa unei cantitati in crestere de prostie.

Totul polarizeaza acum in jurul Egoului si satisfacerea capriciilor lui: eu simt, eu vreau, ... daca stau bine sa ma gandesc, cam la aceste 2 verbe ne si oprim. Simt / vreau. Fac, stiu, pot, invat - astea unde au ramas?

De cate ori in ultima vreme ai dat un sfat pertinent, ai emis o idee desteapta si ai fost contrazis fara drept la replica cu fraze gen: „Dar asa simt eu!“ Caci satisfacerea propriilor pulsiuni primeaza si orice ratiune paleste atunci cand emotiile preiau controlul.

Hedonismul e profund emotional, volatil, mereu excitant si la cote inalte ale gamei de senzatii. Suntem prinsi in marasmul senzorial pe care lumea de azi ni-l construieste, ca pe o colivie colorata si fascinanta, dar nu mai putin - o colivie. Suntem atat de focusati pe propria traire emotionala si senzoriala de moment sau in anticiparea viitoarelor trairi, ori rememorarea vechilor, incat nu suntem capabili sa mai analizam lumea din jur. Nu suntem atenti la semnale, la oameni, la vorbe, la informatiile transmise, la valoarea sau non-valoarea acelor informatii. Suntem atenti doar la cum ne simtim.

And how does that make you feel?

Aceasta fraza ar trebui sa devina motto-ul secolului. Si in acelasi timp condamnarea lui. Caci cei care stiu cum sa furnizeze drogul senzorio-emotional dupa care alearga disperati oamenii de azi, sunt cei care controleaza lumea.

Virtutea se arata in slabiciune?

Uneori virtutea se naste din slabiciunea invinsa. Dar aceasta este calea? Ori trebuie cu obstinatie sa incercam a nu gresi niciodata?

Virtutea ca invingerea a slabiciunii este una smerita, a celui constient de propriile limite, de propria micime si indaratnicie.

Dar cum este virtutea fara pata si fara greseala? Eu o vad ca starea de gratie asemenea copiilor, caci "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3).

Prima este virtutea castigata prin invingerea Eului, cealalta este aproape de negasit in lumea noastra. O gasim izolat si partial in suflete curate, oameni aproape de sfintenie, copii.

Eu ma gasesc teribil de indaratnica la acest capitol, intr-o balansare perpetua intre smerenie si vanitati, intre virtute si adormire in propriile limitari. In fond nu stiu daca virtutea este cea pe care o caut sau pacea. Iar pacea mea presupune renuntarea la mine insami.