Cum va place?

Va place sau nu noul aspect al blogului?

Nu e prea girly? Sau incarcat?

Hai, ziceti si voi ... ca ala de dinainte parca era prea gri.

LE: ajutati o Balanta dusa cu pluta sa se hotarasca.

Varianta 1: gri cu pattern circular-floral - m-am cam plictisit de el, e tern
Varianta 2: floral cu maro si verde - pica, e prea incarcat
Varianta 3: floral cu negru si albastru

... am mai incercat vreo 10 alte background-uri, dar nu reusesc sa ma hotarasc care stil i se potriveste blogului cel mai bine. Sper sa ma ajutati voi.

Dez-enervare

Dupa o tura de clatite cu gem de gutui (si sa stii Giolly, ca am facut eu insami gemul de gutui anul asta, am fost super-super-gospodina) incep sa fiu vivace si sa tropai marunt prin casa. V-am pus mai jos si coloana sonora, in caz ca vreti sa tropaiti cu mine.

M-au enervat cateva lucruri si persoane in ultimele zile, dar m-am hotarat sa ma dez-enervez. Si am luat toate astea si le-am inchis undeva, unde sa nu le mai vad, aud, simt. Daca inchid plicul, lumea va fi mai alba ...

Picioarele in zapada din colajul meu reprezinta cosmarul pe care l-am avut acum 2 nopti si care m-a lasat cu o stare de frustrare suparatoare. Se facea ca era zapada, eram undeva la munte si ma pregateam sa merg la ski. Insa mereu lipsea ceva. Intai nu aveam skiuri, apoi le-am gasit, dar nu aveam sosete, apoi nu aveam clapari, apoi ... Intreg visul nu am reusit sa ating scopul, ci treceam printr-un lung sir de frustrante incercari de a gasi toate obiectele lipsa. Apoi m-am trezit cu un sentiment usturator si semi-constient de neimplinire, pana ce mi-am reamintit visul si m-am prins de la ce mi se trage.


Charlie Winston-Like a hobo
Asculta mai multe audio Muzica


nickelback - If today was your last day
Asculta mai multe audio Muzica


Annie Lennox - Shining Light
Asculta mai multe audio Diverse

Strigat mut

Nu cred ca sunt capabila sa scriu. Zic, sa scriu cu adevarat. Nu pot, pentru ca vorbesc prea mult in cap la mine. Am un discurs interior elaborat, continuu, cand ascutit, cand visator, dar e acolo.

Mi-e greu sa ies din cutiuta mea.

De cand ma stiu, am fost omul care asculta. Un ascultator activ si empatic. Ma implic poate putin cam mult in tot ce ascult, ce multa lume vin sa imi spuna. Pasul, oful, viata. Bucuriile - mai rar. Cand se bucura, omul traieste clipa, nu o povesteste. Sa stiti ca nu ma plang, nici nu as putea fi altfel decat sunt. Ma intristez putin atunci cand nu sunt ascultata la randul meu, dar se pare ca nu toti suntem facuti sa auzim.

Atunci cand vin sa imi spuna, le ascult vocea sau le citesc discursul si adesea le simt trairea de dincolo de cuvinte. O asemenea empatie poate fi nociva, de ceva vreme am ajuns sa preiau si fizic problemele altora.

Cred ca blogul e singurul loc unde vorbesc si despre mine. E chiar ratiunea lui de a exista. Aici pot fi ascultata de catre cei care doresc sa auda.

Dar de fapt, nu despre mine intentionam sa povestesc azi, ci despre femeile pe care le ascult. Asa de multe dintre ele se simt ratate. Isi simt viata un esec fara speranta, pentru ca prea putin din ceea ce fac este apreciat. Aud atat de des cuvinte ca "nu sunt buna de nimic, nu am nici un rost". Simt atata disperare, deznadejde. Privirea lor indreptata catre copil ca ultima resursa de vointa ma zguduie si as vrea sa pot face ceva. Am trecut si eu prin starea lor, cred ca toate femeile trec prin asta. Dar ceva in mine ma ridica repede de fiecare data cand cad.

As vrea ca ele sa stie ca valoarea vine din adancul lor si nimeni nu o poate lua. Valoarea vine din incredere, dar poate o cauta in locul gresit. Valoarea vine din iubire. Cea pe care o dai, nu cea pe care o primesti.

Iar pe barbatii care are trebui sa le stea alaturi i-as arunca o saptamana in noaptea spirituala pe care femeile lor trebuie sa o indure. Poate ca daca ar simti pe pielea lor, ar putea intr-un final sa inteleaga cat de adanca este prapastia si cat efort e necesar sa iesi din ea.

Strigatul lor este mut si vine din suflete rupte.

Respectabilii nostri batrani

Avem si noi o gasca la bloc. Dar nu de tineri, golani sau ce ati mai putea crede. Nu. O gasca de batrani. As vrea sa le pot spune respectabili, dar au pierdut aceasta calitate, cel putin pentru mine.

Tanti Veta de la 2 e capo di tutti capi. A fost secretara la o scoala, va dati seama cu ce infama meserie ne ameninta. Si, dupa spusele ei, nu este dusa la biserica. O fi asta vreun motiv de lauda printre proletcultistii de pe vremea lui Ceasca, nu stiu.

Activitatea principala a Vetei este sa pazeasca usa de la intrare mai ceva ca un pittbull. Nu intra nimeni fara sa fie scanat, masurat, numarat. Si barfit, in functie de interesele Vetei. Stie tot ce cari prin plase, in ce zile, cu ce frecventa.

Tanti Veta are pretenari.

Se creeaza aliante strategice, mai ceva ca la alegerile de blocul lui Vania. E in relatii suspecte cu administratorul, e ba amica, ba dusmanca fostului ciripitor de la 3 si a fostului director de la 8. Porneste babele nebanuitoare impotriva unora sau altora care ii stau in drum. Cine ar putea banui de asemenea mefiente o biata batranica, singura si trista?

Tanti Veta stie tot despre toata lumea, iar daca nu stie, inventeaza. Totul in scopuri nobile, va asigur. Doar spre binele blocului, al tarii, al omenirii.

La o vorba, langa semineu

Nu am chef sa scriu. Mi s-a rupt un dinte, fac vizite zilnice la dentist. Altfel, toata lumea pare cu susul in jos, in special de cand a inceput Postul Craciunului. Tot ce imi doresc este sa ma dau la o parte din calea valtorii, sa nu ma ia si pe mine.

Asa ca ma autoconserv. Stau cuminte si fac chestii de chinez batran, ca alea calmeaza mintea.

Ma mai delectez cu inventarea cator mai multe si interesante retete de post.

In rest, toate obisnuite, afara ceata de noiembrie ce parca ascunde spectre de prin alte lumi, port in mine caldura casei cand pasesc afara - si nu ma zgribulesc, ci grabesc pasul.

Vroiam sa va mai zic despre "respectabilii" nostri batrani si ce nebunii mai fac ei. Ramane pe alta data, ca m-am "placintzit".

Nu stiu daca v-am zis, dar la noi mereu se inventeaza cuvinte noi, de exemplu: a se placintzi (a se tufli, blegi), a mufli (a se bosumfla), de aici avem si muflon (bosumflat) , mutzi (vaca). Si nu mai stiu acum. Cum am zis - m-am placintzit. Ma duc la dospit.

Romania - land of choked

Iata cei trei finalisti ai cursei pentru marele premiu: Romania - the land of choked. Pentru ca asta suntem, un popor sugrumat de propria prostie si prostime, de ambitiosi, de nehaliti, de cei lipsiti de scrupule, de cei perversi, de mitocani si foarte important - de cei destepti din afara, care stiu sa profite de toate astea.

Citeste si Vania, Florin Puscas, Tomata cu Scufita.
(Na! In ciuda Zelistului nou, am sa mentionez la finalul postarilor blogurile pe care le citesc cu placere)

Atentie, fragil!

Timpul, acest straniu ceva, pe care nu am reusit pana acum sa-l inteleg, m-a facut din ce in ce mai fragila - in loc sa ma tabaceasca ca pe-o rufa spalata de atatea ori.

Ma simt ca o ceasca de portelan chinezesc si nu stiu pe ce raft sa stau, asa incat sa nu ma sparga careva.

Intotdeauna mi-am propus sa nu fiu gingasa, nu vreuna dintre fetele acelea miorlaite care te calca pe nervi in excursii si nu le poti face pe plac vreodata. Am preferat sa pozez in teribilista, curajoasa, decat in mimoza. Privind inapoi, ambele masti mi se par naive si inutile.

Dar timpul m-a prins din urma. Nu inteleg pre bine ce face cu mine; de ce dintr-o data imi fac asa de usor rau acele chestii, pe care inainte le ignoram cu usurinta; de ce am tot mai putina rabdare cu oamenii; de ce prefer sa tac tot mai mult; de ce uneori pare ca mi se opreste inima pentru o clipa.

Poata ca timpul e doar un tovaras de calatorie. Sau poate e chiar vehicolul prin care ne deplasam.

Oricum ar fi, directia depinde numai de noi.