Educatia culinara

Educatia culinara trebuie sa se bazeze pe toate simturile: vaz, auz, miros. Daca vaz si miros vi se par evidente in aceasta ecuatie, incepem prin a explicita auzul.

Persoanele cu o predominanta auditiva a personalitatii au perceptia orientata spre idei, abstractizari, sunete, cuvinte, povesti. Pentru a educa eficient un copil preponderent auditiv, trebui sa ii spui o poveste care sa ii creeze sens. Mancarea trebuie pentru ei sa fie insotita de o explicatie: ce mancam, de ce mancam, la ce ne ajuta, de ce este bun, se subtilitati este gustul. Chiar daca la inceput nu inteleg, este bine sa le explicam ca toate legumele rosii ne ajuta la inima, fac sangele mai bun, iar cele verzi ne dau fier si vitamine. Trebuie sa le povestim cum vor fi mai puternici si rapizi de la proteinele din lapte sau carne.

Cei care cau o predominanta vizuala, vor pune accent pe culoarea mancarii si pe corelatia cu ce vad in jur. Daca in desenele animate verdele apare mereu ca vreo potiune, o otrava sau un monstrulet negativ, vor accepta cu greutate mancarurile verzi gen spana, broccoli etc. Odata depistata o problema de perceptie a culorilor la acesti copii, va trebui corijata si reeducata perceptia culorii. De exemplu reorientata atentia spre verde prin studiul naturii, al frunzelor, al ierbii etc. Jocuri despre culori si semnificatia lor importanta ar ajuta in acest demers. De asemenea vestimentatia in acele culori, cu hainute care sa le placa, ar putea sa le reorienteze atentia in mod pozitiv spre o anumita culoare.

Copiii a caror predominanta perceptiva este senzoriala sunt cel mai greu de educat culinar, intrucat daca au o repelenta la un anumit miros, aceste nu prea poate fi suprimat, ci eventual mascat cu alte gusturi si mirosuri care sa le placa. Pot fi insa ajutati prin educarea mirosului si gustului, invatandu-i despre mirodenii, parfumuri, gusturi. Dezvoltarea deschiderii spre a gusta lucruri noi le va fi de mare ajutor.          

Prea multa critica usuca spiritul

Am sa redau aici cateva randuri care mi-au vorbit si au spus bine:

„Spiritul critic devenit insomnie carcotasa este un abuz al inteligentei. Cel care il practica are toate sansele sa rateze mari ocazii, mari intalniri, mari momente de bucurie si cunoastere. Spiritul critic supradozat blocheaza intelegerea , stimuleaza proasta dispozitie si inhiba instinctul participarii la viata comunitara. E mereu inadecvat, piezis, incapabil sa valorifice inteligenta altfel decat ca instanta judiciara. In loc sa asculti, confectionezi, in gand, contraargumente, in loc sa reflectezi, adopti morga severa a judecatorului, in loc sa intri in joc, bombani steril de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasa, de natura sa incurajeze egolatria, vanitatea, euforia desertaciunii proprii. E un fel de a opune viului infinit ramificat omogenitatea unui neant care isi extrage criteriile din el insusi. A cultiva, fara incetare, spiritul critic e a te pastra, programatci, "in afara", a nu rasppunde nici unei chemari, nici unei invitatii. "Nu" e meuer mai la indemana decat "da". Distanta demolatoare disloca orice tentativa de apropiere. Iata de ce nu e deloc profitabil sa fortezi capacitatea de intelegere a celor care, prin exercitiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, incapatanati, in afara incercarii de a intelege. Iata de ce e mai bine sa le vorbesti in parabole ...
Spiritul critic poate fi si o forma de infantilism mental. El se exprima, uneori, ca un soi de razgaiere a mintii, ca o forma de "proasta crestere" intelectuala. Gandrirea n-are voie sa fie mofturoasa, sa traverseze piata lumii si a ideilor cu o grimasa dispretuitoare. E mai bine sa riste lacomia cumulativa decat selectivitatea astringenta. A stramba tot timpul din nas e a fi o victima sigura a ceea ce s-a numit "stupiditatea intelectuala". In orice caz, e la fel de putin recomandabil ca si iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivitati.

(Andrei Plesu, Parabolele lui Isus, Ed. Humanitas, 2012, p.98-99)

Ce este realitatea?

Particula, deci materia devine realitate prin decizia observatorului

The observer can decide whether or not to put detectors into the interfering path. That way, by deciding whether or not to determine the path through the two-slit experiment, he/she can decide which property can become reality. If he/she chooses not to put the detectors there, then the interference pattern will become reality; if he/she does put the detectors there, then the beam path will become reality (Double-slit experiment)

Daca decizia noastra, constienta si observarea noastra este cea care modeleaza realitatea ... prin aceasta ne asemanam cu Creatorul insusi. Dar cum se modeleaza realitatea din multitudinea de decizii si observatii diverse alte fiecarui participant la realitate? Cum se naste o realitate obiectiva din decizii antagonice? Cum se intalnesc aceste decizii si deci, teoretic, realitati - complet diferite?

Exista, de fapt, o realitate unica, exterioara noua si deciziei noastre individuale? Ori noi cream propria noastra realitate? In al doilea caz - cum se intalneste realitatea noastra cu a celorlalti?

De ce esueaza in relatii femeile puternice

Cele mai nefericite femei sunt cele puternice. Ele nu se abandoneaza ca prada usoara altcuiva cu usurinta, ci doar un barbat de o anume inteligenta le poate inmuia rezistenta.

Or inteligenta unui barbat nu este in relatie directa - sau uneori chiar invers proporionala - cu capacitatea lui de a iubi cu adevarat, astfel ca relatiile acestea devin cel mai adesea esecuri rasunatoare. Si in acelasi timp subiectele preferate ale literaturii universale.

Nu e de mirare ca barbatii "normali" aleg tipologia feminina opusa: printesa cuminte, buna si dornica de ocrotire. Barbatii fug de bataia de cap cauzata de femeia indaratnica si imposibil de tinut sub control.

O fi ea fascinatia vietii lui, dar cine risca sa o duca acasa?

Daca ar fi ultima ...

... zi. Daca ar fi ultima, cum propune Tomata sa ne gandim ca ar fi, as regreta ca nu am ajuns acolo unde imi doream sa ajung.

Ca nu am vazut locuri pe care as fi vrut sa le vad.

Dar mai presus de orice, ca nu am devenit ceea ce doream sa devin, ca au ramas in mine prea multe resturi din ceea ce nu vreau sa fiu.

Cand vine vorba de lucruri esentiale pentru mine, nu pot crea o lista punctuala, nu ma pot lega de realitatea imediata. Devin abstracta si ma centrez pe miezul ideii. Probabil imi plictisesc citirorii (putini).

Dar asta sunt eu.

Pana ce nu voi mai fi.

Program antistres

Stresul este una din problemele curente cu care ma confrunt cel mai des in ultima perioada (perioada care de altfel ia forma anilor deja ...). O problema care incepe sa macine prea mult din fizicul si psihicul meu.

Nu mai am timp, nu mai am rabdare, nu mai am puterea fizica sa imi traiesc viata echilibrat. Daca o mai intind asa prea mult, acest lucru imi va afecta in mod cert sanatatea si de aici vartejul incepe.

Asadar, mai bine sa oprim tavalugul cat inca nu este pornit prea tare la vale.

Metodele de a stopa stresul nu sunt noi, insa trebuie vointa pentru a le pune in act.

Pentru a scapa de stres trebuie in primul rand DETASARE.

1. Primul pas este detasarea fizica; cea mai eficienta metoda: sport. Orice sport care sa iti faca placere este bun, insa de preferat sunt cele care accelereaza pulsul: aerobic, tenis, alergare (bleah), bicicleta, zumba etc. Acestea sunt suficient de intensive ca sa duca la eliberarea rapida de serotonina, tonifica, imbunatatesc circulatia.

2. Detasarea chimica; suna stupid, dar stresul in genere se manifesta si la acest nivel si de cele mai multe ori prosteste organismul la autotortura: unii la stres mananca prea mult si gresit, altii deloc; sau combinat. Oricum ambele categorii sunt nocive. Nu manca mult, sa dispara dulciurile, sandwichurile, fast-foodul. Mananca fructe intre mese. Mananca cat mai multe legume. Mananca de cel putin 3 ori pe zi, mancare sanatoasa.

Oricat de mare stresul, lumea va arata mai bine dupa pauza de pranza, pe care TREBUIE sa o ai.

Nu uita hidratarea - cu apa plata - suficienta.

3. Detasarea mentala; incearca urmatorul exercitiu: imagineaza locul in care te afli peste 100 ani. Cum va arata? Ce va fi in jur? Realizeaza faptul ca problema cu care te confrunti nu mai exista de mult, nici macar in amintirea cuiva.

Deci: nu te identifica cu stresul, nu il lasa sa te macine.

Present continuous

Eu sunt acea parte tainica a sufletului meu, unde trecutul si viitorul sunt mereu prezente.
Nu exista notiunea de timp, doar realitatea ca Eu Sunt.
Pentru ca am Viata in mine, Eu Sunt.

Tainica fiintare perpetua, ca un zambet de copil.

Acolo se intalnesc fulgii pufosi de nea si mangaierea petalei de trandafir, acolo se intalneste Lumina pe care o vad in Sfantul Tabernacol cu lacrima din rugaciune.

Fiintarea mea insa nu poate fi departe de Sursa care a generat-o, caci se uita pe ea insasi intr-o intertie moarta, se rataceste si se pierde in nimic.