Intr-un articol pe alta tema (musamalizarea istoriei si manipularea inspre materialism exacerbat) de pe Descopera.ro, am gasit azi o fraza in asentiment cu ceea ce promiteam sa va exprim:
“Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca "eu" sa fie in centrul lucrurilor si "mie" sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca "eu" nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei "Dezbina si stapaneste" la nivel planetar.”
Desi diferit, sirul gandurilor mele sublinia acelasi paradox: cu cat Eul este mai important pentru individ, cu cat el se centreaza in sine si in anexele sinelui (dorinte, emotii, propria corporalitate, posesiuni, cariera – tot ceea ce tine de asa zisa dezvoltare si cult al propriei personalitati), cu atat el devine mai izolat de ceilalti si – implicit – cu ata mai usor va fi de manevrat intr-o oarecare directie de catre o inteligenta mai bine informata si organizata decat el.
Idei, imagini, emotii pot fi cu mare usurinta transmise prin multimi de canale, iar omul modern le asimileaza cu mare receptivitate ca fiind ideile, emotiile, sentimentele si dorintele proprii. In acest conglomerat de cutume sociale, idei vehiculate, imagini ingurgitate chiar si fara a ne dori acest lucru, cine mai poate face diferenta intre ceea ce vine din exterior si ceea ce emerge din interior ca necesitate reala a fiintarii noastre?
Imaginea pe care o am eu despre omul modern este cea a unei fiinte plapande, traind izolat intr-o bula, pe care singur si-o construieste si ai carui pereti sunt tapetati cu tot felul de imagini colorate, care il impiedica sa vada lumea din jur. Putini dintre noi se mai ciocnesc, majoritatea traind izolati in sferele lor aparent protective, fiecare in mica lui lume trista si ingusta, careia i se crede miezul.
In contrast, intr-o lume teocentrica, mijlocul universului este un Principiu Inefabil al Binelui, care are capacitatea de a echilibra existenta fiecarui individ si de a ne uni pe toti in jurul unor valori morale, care nu doar ne protejeaza pe noi ca indivizi, ba chiar sporesc buna-starea tuturor celorlalti.
Dar pentru aceasta fiecare trebuie sa renunte la el insusi ca propriul sau centru. Oare mai este capabil omul modern sa se dea pe sine Binelui tuturor?
