marți, 16 martie 2010

Masacru sau dreptul de a decide?

Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.

Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.

Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.

Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”

Mai multe la www.giannajessen.com

5 comentarii:

  1. Impresioantă povestea ei şi felul în care vede viaţa. E trist că avortul poate fi considerat dreptul femeilor şi copiii nu au niciun drept. Poate o interzicere totata nu ar duce la cele mai bune efecte, insa o oarecare reglementare tot ar fi necesară. Şi în România anilor '90 din 4 sarcini 3 erau întrerupte prin avort. În 20 de ani nu o să mai avem suficient de mulţi plătitori de taxe. Au fost omorâţi înainte de a se naşte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pacat,ca nu mai avem timp sau dispozitia necesara pentru a sustine o astfel de cauza,stresul de zi cu zi ne omoara-nu caut scuze asta simt,ca mama a 2 fetite,sunt 100% contra avortului!Fiecare suflet are dreptul la viata,pacat ca cei ce sustin aceasta cauza nu prea sunt auziti...
    Ma declar un fan al acestui blog,un fan ce te urmareste din umbra si din pacate nu foarte consecvent!
    La cat mai multe articole pt. suflet,numai bine!
    Iti doresc:un paste fericit!

    RăspundețiȘtergere
  3. http://paulgabor.com/2010/04/07/mizerabila-blogosfera/

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc tuturor pentru ganduri si scuze pentru intarzierea cu care raspund :-)

    Sper ca ati avut Sarbatori Luminate si va doresc in continuare multe zile senine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Paul: ce scrii tu acolo nu este nimic nou sau surprinzator. Sunt doar fatetele aceleiasi realitati. :)

    RăspundețiȘtergere