luni, 29 iunie 2009

Prietenie?


Am ajuns la convingerea ca nu mai exista.
Ca niste frunze uscate toamne, sunt purtati oamenii de emotiile lor, de colo coace si iarasi inapoi.
Se aprind repede, ca fosforul de pe chibrite. Si uita la fel de repede, ca anesteziati.
Vointa este ceva ce nu trece de testul zilei.
Loialitatea este ceva old-fashioned de care povestea bunicul, saracul de el. Nimeni nu mai pare sa isi aminteasca la ce foloseste.
Totul e plan personal, strategie de viata, cale spre succes. Si alergam aceste drumuri singuri, chiar daca intalnim pentru scurta vreme si alti oameni in cale.
Prietenul adevarat ar trebui sa fie cel care ne insoteste pe drumul scurt pe care il avem de parcurs si care isi asuma rolul de a avea grija sa nu ne abatem de la calea propusa. Sa ne traga de maneca si noi sa intelegem. Sa ne deschidem fata de el si el fata de noi. Fara masti, fara falsitate.

Cum sa facem asta, daca si cand ne uitam in oglinda, purtam masca?

Paradoxal cum pare: multimile ta fac mai singur decat pustiurile.

Cine STIE ca este prieten cu adevarat, indiferent ce? Cine STIE ca a trecut proba de foc?

8 comentarii:

  1. Greu subiectul asta... Cred ca fiecare am simtit macar o data acest lucru despre prietenie: ca nu exista,ca e doar pe o perioada de timp, etc.

    Din toate parerile pe care le-am intalnit despre prietenie, personal ader la una, care pare simplista, poate si superficiala: "prieteni sunt aceia vechi, pe care ii ai demult, din liceu". Explicatia ar fi ca pe la varsta aceea prieteniile se intemeiau pe preocupari comune, simpatii sincere plus faptul ca daca inca ai prieteni din acea perioada, inseamna ca proba timpului a fost trecuta.

    (Mi-am amintit si de Seinfeld: "cand esti copil te imprietenesti usor, daca intalnesti un copil caruia ii place aceeasi culoare, puteti fi prieteni; iti place rosul? si mie imi place rosul... hai sa fim prieteni!")

    Daca te uiti la sfaturile pe care le primim atunci cand suntem singuri, debusolati, dezamagiti, cam toate contin cuvantul "prieteni": o iesire cu prietenii, intalnire cu prietenii, compania prietenilor, etc. Si prea zice toata lumea, ca sa nu fie asa...

    Dar mai zice lumea "cu prietenii si cu rudele sa nu faci afaceri"; eu inteleg ca trebuie "sa conservi" relatia de prietenie.

    Si inca un lucru... acela ca nu trebuie sa depinzi emotional, in final, de nimeni, nici de familie, nici de partener, deci nici de prieteni; asa ce trebuie sa trecem peste dezamagirile create de prieteni asa cum trecem peste toate dezamagirile... chiar daca uneori doare mai tare.

    Si postul tau m-a facut sa ma gandesc la toti prietenii pe care i-am ignorat sau amanat in ultimul timp...

    Te imbratisez, draga prietena! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, si mie imi pare intotdeauna rau cand din anumite motive justificate sau nu, nu sunt alaturi de prieteni.

    Insa mi-e ciuda si in sens invers - cand dau de la mine mult - si sunt tradata.

    Dar cred ca totusi e mai bine sa dai mai mult si sa fii dezamagit, decat sa nu dai nimic, emotional vorbind. Macar ai constiinta curata, ca tu ai fost implicat pozitiv in relatie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bag si eu ca musca-n lapte (acum ca s-a racit putin laptele de ieri si nu ma mai frig asa tare).

    Multa lume se reintoarce, de o vreme incoace, la valorile traditionale: familie, prietenie, iubire etc. CEl putin pe bloguri...

    Dar trebuie sa ne asumam, in primul rand, ca forma prieteniei se schimba, in timp, odata cu noi.

    Daca, asa cum zicea Cristina, in copilarie si adolescenta ne imprieteneam foarte usor, si chiar si in studentie - pentru ca aveam un stil de viata lejer, care permitea iesiri cu prietenii, chefuri, stat la confidente pana dimineata etc., acum - la maturitate - e mult mai greu sa ne facem prieteni noi. Motiv pentru care, de cele mai mutle ori, ne "multumim" cu cei din tinerete. Nu zic "multumim" in sensul lui propriu, care aici suna urat, spun in sensul ca acei prieteni din tinerete ne multumesc ei pe noi mai mutl decat o fac noii prieteni, de la maturitate. Pentru ca ei au crescut cu noi, ei au asistat la toate schimbarile noastre si vice-versa, avem un background comun, o istorie comuna, ne cunoastem atat de bine unii pe ceilalti - si ne cunoastem la modul in care, ca adulti, nu ne mai permitem sa ne dezgolim sufletul in fata altora, fiind o chestiune de expunere mult prea delicata... nu?

    Anyway, tot timpul si cunoasterea ne pot indeparta de prietenii vechi, atunci cand ne schimbam atat de mult, incat sa nu mai avem nimic in comun cu vechiul prieten... Dar, atata vreme cat nu se intampla asta, nu are rost sa ne amagim ca notiunea de "best friends" poate pastra aceleasi conotatii ca in adolescenta... cenzura e prea mare, viata proprie ne indeparteaza prea mult de viata prietenilor, timpul petrecut impreuna e mult mai scurt, preocuparile fiecaruia nu mai sunt aceleasi cu ale celuilalt, problemele nu mai sunt comune... nu mai poate fi la fel, oricat de nostalgici am fi (si cine poate fimai nostalgic ca mine).

    RăspundețiȘtergere
  4. Aaa... si ce era cel mai important: referitor la tradare si dezamagire, poate de multe ori cantarim lucrurile doar dupa masura noastra individuala, neluand in considerare ca acel "atat de putin" care ni se ofera poate fi, de fapt, maxima disponibilitate de a oferi ceva a acelui prieten. Poate e tot ce mai are de dat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Presupunem şi noi, nu pretindem că ştim...

    RăspundețiȘtergere
  6. Vania, asa zic si eu. Presupunem ca stim, de fapt habar nu avem sa fim prieteni.

    Credeam ca barbatii pot mai bine decat femeile. Si am avut zilele astea in fata esuarea lamentabila a prieteniei pe care o credeam cea mai veritabila din cate cunosteam.

    Mi se pare de atunci ca e ridicol ... sa mai spui ca stii sa fii prieten adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Gabi, poate ca marea noastra greseala este ca vrem sa credem despre prietenie ca e nesfarsita si neconditionata... si nu e, ca oameni suntem. :(

    Poate e in firea lucrurilr, ca atatea altele, sa se termine din cand in cand si prieteniile, daca oameniis e schimba si nu mai au mare lucru in comun.... Decat o prietenie fortata, sau in virtutea inertiei... mai bien en lipsim.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dar nu e pacat ... ca tot ce e uman e efemer? Daca nici relatiile cele mai valoroase nu le putem conserva ...

    RăspundețiȘtergere