marți, 9 iunie 2009

Fara cuvinte


Daca nu stiati, sunt o persoana care vobeste intruna. Nu neaparat cu cineva, cel mai adesea cu mine insami. In mintea mea, vorbesc cu mine pe o suta de voci. E mare aglomeratie, nici nu stiti. Uneori mi-e greu sa dau unplug seara si sa fac liniste. Gandurile se astern incontinuu, ca intr- joaca, prinselea intr-un hatis ce nu pare sa aibe capat. Noroc cu somnul.

Mi-e frica de somn. Nu cred ca v-am spus niciodata. E dovada clara, zilnica, brutala a faptului ca "being in control" e doar o iluzie. Mi-e frica de faptul ca nu ma voi trezi dimineata. Sau ca altceva-altcineva preia controlul in locul meu, pe nesimtite. Este un gand atat de infricosator incat uneori simt ca imi sare inima din piept de groaza pentru cateva momente.

Si totusi, as vrea sa fie mai liniste, cateodata. Incordarea asta fara de care mintea mea crede ca nu poate exista, alergatura asta nebuna, cautarea asta febrila de raspunsuri. Vreau o pauza. Sa respir si sa privesc in zare si sa nu ma gandesc la nimic. Sa fiu in acelasi timp perfect constienta de perceptiile mele, de emotiile si gandurile mele. Si toate acestea intr-o liniste de balsam, ca o raza de soare al unui rasarit linistit. Ca o promisiune vesnica. Doar asa, fara cuvinte.

3 comentarii:

  1. se numeste lobotomie, dar am auzit ca nu e asa fain, after all... :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu ma deprima :-D
    Sa fie oare singura solutie?

    RăspundețiȘtergere
  3. intotdeauna exista mai multe solutii... cel putin mai multe variante de alegere, chiar daca in final conduc la acelasi rezultat. asa zic cartile.

    eu sunt mai fixista. cand fac o alegere, mi se pare ca e singura, indiferent de consecinte. doar ma stii. :)

    RăspundețiȘtergere