Despre viata

De toamna tarzie

2011-11-22T06:35:00.000-08:00

Tocmai scriam, cand mi-am trantit usa singura in nas.

Ma amuzam, oarecum, ca a ramas articolul cu Martisorul ... desi trecem imediat la colacii de Craciun.

In fine, nu mai am chef sa reiau firul auto-discutiei pierdute.

Va las doar cu o poza draguta de sezon si cu vremea griulie de afara.

Mărţişorul. Mărturii şi sensuri arhaice

2011-03-05T10:53:00.000-08:00

Obiceiul Mărţişorului intermediază, prin mijloace rituale, trecerea de la iarnă spre (primă)vară. El constă din câteva componente relaţionate între ele, fiecare având funcţii concrete ce conlucrau armonios pentru a se atinge condiţia rituală necesară trecerii unui important şi dificil prag temporal.

Până la mijlocul secolului al XX-lea, sărbătoarea cunoscută acum sub numele de Mărţişor era numită în uzul popular al satelor din Moldova mai frecvent Mart, dar şi Marte, păstrând apropierea fonetică de numele zeului roman Marte, de la care îşi trage numele şi luna martie. Perioada dintre 1 şi 9 (12) martie este cunoscută la români sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”. Astfel, pe 1 martie se ţine Baba de primăvară sau Baba semănatului, pe 2 martie era Baba de vară sau Baba muncii de vară, în vreme ce ziua de 3 martie era consacrată prin tradiţie Babei de toamnă sau a culesului. Se credea că aşa cum vor fi cele trei zile aşa urmau să fie şi cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile închipuiau toate cele patru anotimpuri.

Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Crăciun şi ca cea de Anul Nou: „Când ajungeam la întâi mart se chema că asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineaţa ne sculam şî începem 12 lucruri, ca la Crăşiun” (informaţie de teren din Republica Moldova culeasă de Varvara Buzilă). Ziua Babei Dochia trebuia neapărat să fie ţinută, prin unele locuri numai torsul fiind permis. Prin alte părţi era strict interzisă şi această treabă de teama ca nu cumva „peste vară puii să se înece în treucă”. Unele femei credeau că fierbând bostan alb şi dându-l de pomană de sufletul Dochiei mai puteau munci şi altceva. Fetele mari care nu-şi doreau soacre rele se sileau din răsputeri să nu muncească deloc pe 1 martie. Oricum, motivaţia celor care nu lucrau în această zi era aceea că altfel Baba Dochia s-ar fi mâniat şi mai tare, scuturându-şi cojoacele vreme de nouă (sau 12) zile la rând!

O altă componentă importantă a zilei de 1 martie privea practicile de purificare. În Moldova, ca şi în întreg spaţiul românesc, împreună cu derularea acţiunilor rituale, oamenii recurgeau şi la puterea cuvântului. Obligatoriu, o anume frază era rostită în această zi pretutindeni. Despre ea amintea şi părintele Simion Florea Marian la sfârşitul veacului al XIX-lea: „Ca să nu te mănânce purecii, la 1 martie înfigi un cuţit în mijlocul pragului, spunând de trei ori: ‹‹Mart în casă, purecii afară!››”

In tradiţia românească mărţişorul apare format dintr-un fir, din două sau chiar din trei fire. Numărul diferit de fire nu este esenţial. Până şi un singur fir de lână, cu rol de mărţişor sau de simbol apotropaic, are deja în sine potenţa unui simbol. El repetă la scară mică ideea de funie, un motiv simbolic la care gândirea simbolică recurge mereu pentru că are o mare capacitate de a opera cu ajutorul instrumentarului simbolic şi are ca rol izolarea sacrului de profan. Firele răsucite ale mărţişorului reprezintă încercarea de a influenţa magic unitatea contrariilor calendaristice: lumină-întuneric, căldură-frig, iarnă-vară, fertilitate-sterilitate. Rostul lui era ca prin împletirea celor două fire, văzute ca forţe universale, să împace contradicţiile, asigurând bunul mers al lumii. Şnurul este un simbol străvechi al generării şi regenerării continue a vieţii.

Tradiţional, mărţişorul era dăruit mai ales copiilor şi fetelor. Există atestări, mai ales pentru zona Olteniei, care arată că mărţişorul era purtat numai de către fetele mari, care, foarte interesant, îl purtau ascuns în sân. Se pare că pe vremuri, în mai toate zonele ţării, mărţişorul a fost purtat şi de către flăcăi (pus de către fetele mari; însă, mai întotdeauna, schimbul era reciproc), bărbaţi şi femei măritate, ba chiar şi de către bătrâni şi bătrâne.

În ultimele secole, mărţişorul a fost purtat de fetele mari şi nevestele tinere pentru a fi sănătoase şi curate ca argintul, albe şi rumene ca florile şi pentru a nu le pârli Soarele de primăvară, crezându-se că „Cine poartă mărţişoare, / Nu mai e pârlit de soare!” Însă, altădată, mărţişorul era pus în locuri sensibile ale corpului, la băieţi acestea fiind încheieturile mâinilor şi ale picioarelor, iar la fetiţe şi la fetele mari în special gâtul. Flăcăii îl purtau la căciulă sau la pălărie, iar bătrânii la haină sau la mână.

La copii, obiceiul cerea ca mărţişorul să fie pus de către mame înainte de răsăritul soarelui sau măcar o dată cu înroşirea lui. Până la cel de-al doilea război mondial, la 1 martie, toţi copiii, când ieşeau prima dată afară, trebuiau să poarte mărţişoare: „Mărţişorii îi făceau de cu seară şi-i puneau până la răsăritul soarelui la gât şi la mâni”; „La Întâi Mart de dimineaţă tare, până a ieşi soarele, răsuşei două aţe, una roşie şi alta albă, apoi legai un şnur de aista la gât şi la amândouă mâinile. Erai legat în trei locuri” (informaţii din Basarabia; culegător: V. Buzilă). În unele zone ale ţării, mărţişorul nu se punea la 1 martie, ci atunci când apărea pe bolta cerească Craiul Nou (luna nouă).

Originea acestei sărbători ar fi, după unii etnologi, romană, iar după alţii traco-dacă. Întâlnită numai în sud-estul Europei şi în Italia, sărbătoarea are ca punct de plecare străvechi practici rituale, făcând parte dintr-un scenariu amplu şi complex care urmărea înnoirea anului primăvara, la naşterea şi moartea simbolică a Babei Dochia, întruchipare a Marii Zeiţe a Pământului.

Sărbătoarea Mărţişorului este un exemplu aparte de vivacitate culturală a unui simbol obiectivat. Şi-a păstrat esenţa sa ca formă, a rămas un obiect confecţionat din două fire, preponderent în alb şi roşu, chiar dacă i-au fost adăugate elemente complementare. Chiar dacă rosturile vechi de apărare au fost marginalizate s-au păstrat funcţiile lui în socializarea copiilor şi în sporirea comunicării sociale. Comparând informaţiile venite din registrul tradiţiei cu practicile contemporane, se observă tendinţa de a-i reduce funcţiile doar la prima zi din luna martie şi la forţate rosturi estetice. Repunerea mărţişorului în albia tradiţiei ar putea să aibă loc într-un context mai general, context în care oameni şi instituţii responsabili(e) şi-ar dori temeinic să reconsidere, cu ştiinţă curată şi bune intenţii, bogatul nostru bagaj de credinţe şi superstiţii.

Asemenea înaintaşilor noştri de acum 100 de ani, mulţi dintre noi nu mai ştim de ce se confecţionează mărţişoarele sau de ce se păstrează cu încăpăţânare firul împletit în două sau trei „colori”. Desigur, nici nu mai bănuim semnificaţiile culorilor, iar dacă cineva ne-ar spune că, de fapt, roşul e ... negru, l-am privi pe respectivul cu mirare. Aşadar, să încercăm să descifrăm, cu ochii şi sufletul strămoşilor, sensurile mai profunde ce se ascund în albul, negrul, albastrul şi roşul mărţişoarelor de altădată şi de acum. Insistăm asupra cromaticii mărţişorului deoarece, potrivit pictorului W. Kandinsky, problema culorilor depăşeşte cu mult domeniul esteticului.

Etnograf Marcel Lutic (AFR Iasi)

Preşedinte al Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova

Ce gust are foamea?

2011-02-02T10:53:00.001-08:00

Frumos si trist. Si trist. Si frumos.

View this movie at cultureunplugged.com

Pentru Cristina

2011-01-29T10:31:00.000-08:00

Am incercat sa cuprind in cuvinte simple si obiective topicul, lasand la o parte tumultul emotional care ma cuprinde. Tehnic vorbind, este banal de simplu sa o ajutam pe Cristina. Si totusi - cat de multi dintre noi sucomba chiar si la asa un gest banal. Stiu, pentru ca si mie mi s-a intamplat de atatea ori sa ignor un apel umanitar.

Cristina are 33 ani si leucemie. E prietena mea si as face multe lucruri ca sa o ajut sa se faca bine. Puteti si voi contribui cu o simpla semnatura ca ea sa fie mai aproape de sanatate, redirectionand cei 2 % din impozitul pe venit catre ONG-ul care strange fonduri pentru cazul ei.

Cristina are nevoie de un transplant de maduva, care se poate face la Timisoara si pe care statul roman il deconteaza, insa cautarea unui donator compatibil in baza de date internationala este un proces anevoios si foarte costisitor (la ordinul zecilor de mii de Euro, in functie de cat de repede se gaseste un donator compatibil).

Formularul il gasiti de descarcat aici. Cei care il completeaza, sunt rugati sa ma contacteze via blog sau email, ca sa facem cumva sa ajunga formularele la mine si apoi la Cristina.

Miezul - continuarea

2010-08-18T11:23:00.000-07:00

Intr-un articol pe alta tema (musamalizarea istoriei si manipularea inspre materialism exacerbat) de pe Descopera.ro, am gasit azi o fraza in asentiment cu ceea ce promiteam sa va exprim:

“Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca "eu" sa fie in centrul lucrurilor si "mie" sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca "eu" nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei "Dezbina si stapaneste" la nivel planetar.”

Desi diferit, sirul gandurilor mele sublinia acelasi paradox: cu cat Eul este mai important pentru individ, cu cat el se centreaza in sine si in anexele sinelui (dorinte, emotii, propria corporalitate, posesiuni, cariera – tot ceea ce tine de asa zisa dezvoltare si cult al propriei personalitati), cu atat el devine mai izolat de ceilalti si – implicit – cu ata mai usor va fi de manevrat intr-o oarecare directie de catre o inteligenta mai bine informata si organizata decat el.

Idei, imagini, emotii pot fi cu mare usurinta transmise prin multimi de canale, iar omul modern le asimileaza cu mare receptivitate ca fiind ideile, emotiile, sentimentele si dorintele proprii. In acest conglomerat de cutume sociale, idei vehiculate, imagini ingurgitate chiar si fara a ne dori acest lucru, cine mai poate face diferenta intre ceea ce vine din exterior si ceea ce emerge din interior ca necesitate reala a fiintarii noastre?

Imaginea pe care o am eu despre omul modern este cea a unei fiinte plapande, traind izolat intr-o bula, pe care singur si-o construieste si ai carui pereti sunt tapetati cu tot felul de imagini colorate, care il impiedica sa vada lumea din jur. Putini dintre noi se mai ciocnesc, majoritatea traind izolati in sferele lor aparent protective, fiecare in mica lui lume trista si ingusta, careia i se crede miezul.

In contrast, intr-o lume teocentrica, mijlocul universului este un Principiu Inefabil al Binelui, care are capacitatea de a echilibra existenta fiecarui individ si de a ne uni pe toti in jurul unor valori morale, care nu doar ne protejeaza pe noi ca indivizi, ba chiar sporesc buna-starea tuturor celorlalti.

Dar pentru aceasta fiecare trebuie sa renunte la el insusi ca propriul sau centru. Oare mai este capabil omul modern sa se dea pe sine Binelui tuturor?

Cu totii suntem miezul

2010-07-21T11:48:00.000-07:00

Nu am timp de blog ... se vede.

Am fost cu gandul la el, la voi, cititorii ... daca mai sunteti careva pe aici.

Vroiam sa va scriu un articol asa - de tumult interior - caci am adunat multe in mine lunile astea. Multe de comunicat.

Dar am sa fiu foarte-foarte scurta azi.

Am realizat ca omul modern este fundamental SINGUR pentru ca a devenit centrul propriului sau univers. Miezul. Singurul rost.

Si de aici ... Caderea.

Sper sa am timp sa dezvolt ideea cat de curand. Pana atunci, astept pareri.

Despre frumusetea pierduta a vietii - Andrei Plesu

2010-07-10T11:54:00.000-07:00

Daca ma gândesc bine, reprosul esential pe care îl am de facut tarii si vremurilor este ca ma împiedica sa ma bucur de frumusetea vietii. Din când în când, îmi dau seama ca traiesc într-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori.

noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri.
Fosnetul frunzelor uscate,translucidit atea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat.

Sunt ocupat. Sunt grabit.
Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza în nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând "situatiunea" : gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei.

Abia daca mai înregistrez desenul ametitor al câte unei siluete feminine, inocente, vreunui surâs, farmecul tacut al câte unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat.

Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri.

Bomban toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtutile natiei si soarta tarii, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti.

Batrânilor le apar frivol, tinerilor - reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati.

Ma misc, de dimineata pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate.
Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta. Respir crispat si pripit, ca într-o etuva. Când cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit în prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti între esential si accesoriu, ca, în sfârsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului.

Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mâna a doua, avem conducatori de mâna a doua, traim subpresiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am urâtit, ne-am înstrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamântul si oamenii.

Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi.

Sa scriem

2010-04-27T06:38:00.000-07:00

Exista o datorie pe care trebuie sa o indeplinesti atunci cand vine vremea. De exemplu talentul. Daca ti s-a dat, cred cu tarie ca esti dator sa il impartasesti, sa iti aduci astfel contributia lumii si culturii in care traiesti. Esti dator sa promovezi valoarea, pentru ca in intuneric fiecare cristal lumineaza pentru multi si ii poate duce mai aproape de iesirea spre soare.

Tot asa poate ca este o datorie sa scrii, atunci cand ai ce. Sa lupti, cand ai pentru ce. Sa inveti, daca oamenii au ce invata de la tine. Sa vorbesti, daca oamenii au ce auzi de la tine.

Desi blogosfera este prea volatila, putini te citesc cu adevarat, insa totusi - ideile se propaga. Sunt multe influente de slaba calitate, dar sunt si influente bune. Sunt si oameni care citesc si molipsesc pe altii cu dragostea lor pentru lectura, ca Tomata.

Sunt si unii care scriu veritabila literatura, ca Vania.

Sunt oameni care imi plac pur si simplu, ca oameni, ca Florin.

Sunt oameni care parca iti vorbesc, desi nu ii cunosti, ca Richie.

Sunt oameni care au creat adevarate comunitati, ca si Cabral sau Chirila.

Sunt oameni cu care sunt de acord, altii cu care nu, dar chiar si asa imi face placere sa ii citesc.

Oricat de putin timp liber as avea, mereu arunc un ochi in Reader si spicuiesc din ultimele postari.

Si tot asa, din putinul meu timp liber ar trebui sa scriu, atunci cand am ce. Mereu este ceva de scris, de comunicat, de impartasit. Nu lucruri personale, cu care - recunosc - nu sunt generoasa in public. Dar sunt lucruri importante, care merita spuse, disecate, discutate mereu si mereu. Asta asa, ca automotivare, ca sa prind elan si pofta de scris.

Am invatat sa regret

2010-04-07T04:44:00.001-07:00

Duy Huynh – Awakening (Metamorphosis of the Leaf Butterfly), acrylic on panel, 36″x36″

Cei care nu vor sa regrete, nu vor fi niciodata constienti de ei insisi

caci regret fiecare clipa in care am murit in loc sa fiu vie

si fiecare clipa in care am uitat ce este important in favoarea micilor placeri trecatoare - sau a nervilor si furiilor de moment -

regret fiecare clipa in care nu sunt prezenta cu adevarat, pentru ca sunt obosita, lenesa, nu am chef, sunt indispusa

regret fiecare minut in care dorm, caci as prefera sa pot fi treaza mereu

regret fiecare clipa in care nu sunt autentica, pentru ca trebuie sa fac un compromis nedorit

regret ca nu stiu intotdeauna sa ma dau la o parte de langa cei care imi fac rau

sau de langa cei care imi pierd vremea

si mai regret si ca nu sunt alaturi asa cum simt ca ar trebui si ar merita unii oameni de langa mine

ca nu fac mai mult bine

ca nu spun toate vorbele calde care ar putea ajuta

ca sunt doar o bucatica din ceea ce as putea fi

Masacru sau dreptul de a decide?

2010-03-16T02:15:00.001-07:00

Gianna Jessen a rămas cu o paralizie cerebrală după ce s-a născut la 7 luni în urma unei tentative de avort salin. Procedura presupune administrarea unor chimicale, iar copilul moare şi este expulzat în câteva ore. Norocul Giannei a fost că medicul avorţionist nu era în spital în momentul în care s-a declanşat expulzarea, întrucât în astfel de cazuri, copilul care se naşte totuşi viu este ucis de medic sau lăsat să moară de foame – ca expresie supremă a “progresului umanităţii”.

Deşi doctorii au spus că ea nu va putea niciodată merge, Gianna aleargă astăzi maraton pentru a strânge fonduri dedicate altor supravieţuitori ai avortului.

Gianna şi-a dedicat viaţa muzicii şi educării publicului asupra acestui flagel înspăimântător, avortul, care a făcut doar în SUA aproape 50 de milioane de victime.

Urâtă, ameninţată cu moartea de feministe, Gianna obişnuieşte să spună: “Dacă avortul este dreptul femeii, unde sunt drepturile mele?”

Mai multe la www.giannajessen.com

Workshop de leadership

2010-02-19T02:04:00.001-08:00

Frica te ingheata

2010-02-10T22:33:00.000-08:00

Oare ce transforma oamenii in taratoare? Ce ii face sa umble cu vorba pe la spate? Ce ii face sa nu vada decat mizerii in orice situatie si sa omita evidentele parti pozitive?

Am gasit un singur raspuns, in final: frica.

Frica paralizeaza, ii face sa vada in cel de langa ei numai monstri, fara sa isi dea seama ca in fapt chiar ei i-au proiectat acolo.

Le este atat de frica sa fie furati, incat fura ei tot ce se poate fura: timp, respect, resurse.

Le este atat de frica de adevar, incat nu fac altceva decat sa minta.

Frica ii deformeaza atat de mult, incat ei cu greu se mai recunosc si nu mai stiu cine sunt cu adevarat.

Chestiunea cea mai amuzanta este ca se simt vinovati si incep sa semnalizeze.

Fiti atenti la cei care devin brusc amabili: sigur ieri v-au facut ceva de care nici nu stiti.

Zbor in paharul cu lapte

2010-02-01T09:12:00.000-08:00

La fiecare suta de metri ulii scrutau zarile laptoase. Vulpea pasea cu grija adulmecand vanatul.

Parca inotam cu totii intr-un butoi mare cu iaurt ce nu parea sa aibe un sfarsit.

Veselia e mai ampla iarna, chiuiturile de la sanius se auzeau pana departe iar obrajorii se aprindeau de la aerul rece.

Parca si timpul hiberneaza, acum e asa cum a fost atunci. Si mereu va fi, iarna.

Intelepciunea ingerului

2010-01-29T11:35:00.000-08:00

Nu a fost dat mamei sa stie ca eu nevoie copiii ei pentru viata lor. Cum nu a fost dat celui bogat ce are nevoie pentru el. Cum nu este dat niciunui om sa stie, cand vine seara, daca va avea nevoie de cizme pentru picioarele sale sau de pantofi pentru cadavrul sau.

Am ramas in viata cand am fost om, u prin grija pentru mine insumi, ci pentru ca iubirea a fost prezenta intr-un trecator, si pentru ca lui si sotiei lui le-a fost mila de mina si m-au iubit. Orfanele au ramas in viata nu prin grija mamei lo, ci pentru ca a fost iubire in inima unei femei straine, care a avut mila de ele si le-a iubit. Si toti oamenii traiesc nu prin atentia pe care o acorda propriei bunastari, ci pentru ca exista iubire in om.

Am stiut inainte ca Dumnezeu a dat viata oamenilor si doreste ca ei sa traiasca. Acum am inteles mai mult decat atat.

Am inteles ca Dumnezeu nu vrea ca oamenii sa traiasca separat, asadar nu le reveleaza ce au nevoie pentru ei insisi, ci doreste ca ei sa traiasca impreuna si arata fiecaruia ce este necesar pentru toti.

Am inteles acum ca desi oamenilor li se pare ca traiesc prin grija pentru ei insisi, in fapt traiesc numai prin iubire. Cel care are iubire, este in Dumnezeu, iar Dumnezeu este in el, caci Dumnezeu este iubire.

(Lev Tolstoi - Cu ce traiesc oamenii)

[traducere proprie din engleza]

Pregatit sa devii cobai?

2010-01-26T11:47:00.001-08:00

- Via email despre infamul Codex Alimentarius -

Nu sunt o adepta a teoriilor conspirationiste la modul absurd. Insa prea multe se leaga ... Si de obicei intuitia nu ma inseala. Daca e dublata de dovezi, fapte si o logica clara, inclin sa cred ca e macar partial adevarat. Asa sta treaba si cu Codex Alimentarius, despre care circula multe zvonuri alarmiste in ultima vreme. Daca aveti contraargumente solide, as fi chiar fericita sa le public si pe acelea.

Sa purcedem, deci, la continutul mentionatului email.

Romania va experimenta pe populatie produsul cancerigen initium

13 January, 2010 15:05 PM

Experimentul "Codex Alimentarius" incepe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat sa inceapa implementarea "Codexului", alaturi de alte 165 de state semnatare (95% din populatia planetei). "Codex Alimentarius" este un pachet de norme dupa care se vor alimenta populatiile tarilor semnatare. Acesta porneste de la principiul ca Terra nu mai poate hrani pe toata lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificiala, din produse chimice, cea modificata genetic etc. Adeptii Teoriei Conspiratiei sustin ca masura nu este altceva decat una de exterminare, care va reduce populatia globului la cca doua miliarde, o masa mult mai usor de hranit si de controlat de fortele oculte.

Nu a trecut o luna si iata ca apare stirea ca Romania este prima tara din lume care va folosi in agricultura un compus chimic pe baza de initium, un ingredient activ din noua clasa a substantelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF si vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, rosii, castraveti si ceapa. Pentru publicul larg se spune ca "beneficiile pe care le-ar aduce aceasta substanta sunt legate in primul rand de combaterea daunatorilor, dar, totodata ea micsoreaza si durata in care se obtine recolta." Dupa ce acest produs va fi experimentat in Romania, urmeaza sa fie omologata utilizarea lui si in Olanda, Germania, Franta, SUA, Canada si Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeste cu pana la 65% rata riscului de cancer de colon, substanta, care intra rapid in combinatii chimice, devenind reziduala in organism. De pilda 1 mg de initium intrat in organism o singura data se elimina in aproape un an. Or, daca acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, asa cum initium ajuta la cresterea rapida a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la marirea tumorilor maligne.

Eu, Fulga

2010-01-25T09:19:00.000-08:00

Am fost o mama vitrega pentru blog in ultima luna, stiu. Dar stau prost cu managementul timpului, iar putinul liber care a mai ramas l-am dedicat familiei.

Am crezut ca iesind afara gerul ma va trezi, dar din contra. Simteam ca mi se lipesc ochii si abia reuseam sa respir. Nu cred ca e o moarte prea rea sa mori de frig, adormi inainte sa apuci sa simti ceva.

Imi place ca zapada de afara e pufoasa si formata din cristale mari, unice, perfecte, incarcata de energie.

Merg mai mult pe jos in ultima vreme si imi face bine. Chiar si azi, la -10 grade, am galopat prin centru incercand sa lungesc pasul ca sa ma incalzesc.

Parca toata lumea a amortit de frig, nu se mai gasesc subiecte, nici porcina nu mai e ce a fost. Pe unii ii incalzeste flacara mov.

Ce sa zic, eu prefer bleu ciel.

It's a new dawn, it's a new day

2010-01-09T10:06:00.000-08:00

Dupa cate ati vazut, am inceput anul fara prea mult chef de scris.

Asa ca preiau scurt o leapsa, care de fapt nu imi place asa de mult. Am senzatia ca mi se cere sa ma reprezint printr-un colaj si parca nu imi iese nimic ce sa semene cat de cat.

But, anyway ...

Dacă aş fi fost:

* o lună: aş fi fost octombrie;
* o zi a săptămânii: duminica;
* o parte a zilei: rasaritul;
* o direcţie: Estul;
* o planetă: Soarele;
* un film: Calauza;
* un lichid: apa;
* o piatră: lapislazuli;
* un tip de vreme: senina si placuta;
* un instrument muzical: vocea
* o emoţie: caldura din adancul inimii, atunci cand iubirea intalneste increderea;
* un sunet: fosnetul frunzelor;
* un element: aer;
* un cântec: Pachelbel - Canon;
* o carte: inca nu am scris-o;
* un scriitor: Herta Müller;
* un personaj de fictiune: poate careva din Marquez;
* un oraş: nu nu, nu vreau sa fiu oras si sa ma locuiasca atatia oameni, God no! imi ajunge propria persoana si e deja greu destul;
* o aromă: rozmarin;
* o culoare: albastru;
* un material: fildes;
* un cuvânt: pace;
* o parte a corpului: ochi;
* o expresie a feţei: liniste;
* un personaj de desene animate: Oblio;
* o formă geometrică: sfera;
* un număr: 3 sau 7;
* un mijloc de transport: calul;
* o haină: pelerina

2010 fericit!

2009-12-31T09:39:00.000-08:00

Multumesc tuturor pentru urarile frumoase!

Va doresc din suflet un an plin de Bunatate si Iubire, de impliniri si bucurii!

Din cadoul de Craciun ...

2009-12-29T08:48:00.000-08:00

Foto: Lumatic

... fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni - ei nu pot fi multi - pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fere umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu sunt in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata.

(Gabriel Liiceanu - Declaratie de iubire, ed. Humanitas 2008)

Decretei, ori faceti copii, ori imbatraniti saraci!

2009-12-22T12:43:00.000-08:00

Ce spune Banca Mondială despre pensiile private?

Adevărata criză abia urmează să vină, iar numele acesteia este criza demografică şi a pensiilor, arată cel mai recent raport al Băncii Mondiale.

http://standard. money.ro/ articol_111436/ ce_spune_ banca_mondiala_ despre_pensiile_ private.html

Pe termen scurt, experţii Băncii Mondiale recomandă autorităţilor naţionale să nu se grăbească să schimbe parametrii sistemelor de pensii private, care au un caracter de termen lung, pentru a “petici” probleme pe termen scurt, cum sunt deficitele explozive ale sistemelor publice de pensii din această perioadă. “România anului 2009 reprezintă un studiu de caz perfect pentru concluziile acestui raport al Băncii Mondiale. Pe de o parte, sistemul public de pensii a ajuns din păcate la un deficit uriaş, de 1,5 miliarde de euro, adică de 20% din veniturile sale. Pensia de stat abia a crescut cu 5% anul acesta, nereuşind să îmbunătăţească traiul niciunui pensionar, fiind doar o palidă măsură antiinflaţie”, spune preşedintele Asociaţiei pentru Pensii Administrate Privat din România (APAPR), Crinu Andănuţ. Potrivit acestuia, sistemul de pensii de stat tot nu reuşeşte să ofere pensii decente pentru pensionarii de azi, deşi funcţionează mult peste posibilităţile sale reale. “Iar ceea ce este mai rău abia urmează, pentru că acest balon numit sistem de pensii de stat se va sparge curând, iar pensiile plătite românilor vor fi mult mai mici decât cele de azi - în acest fel, pensia de la stat şi-a câştigat renumele de «bombă cu ceas». Nevoia reformei sistemului de pensii de stat este acum mai clară şi mai urgentă ca oricând, iar sistemul complementar de pensii administrate privat este mai necesar şi mai important decât sunt dispuşi azi politicienii noştri să o recunoască”, subliniază Andănuţ.

Raportul Băncii Mondiale arată că în unele state, cum ar fi Estonia, Letonia, Lituania şi România, autorităţile au redus contribuţiile virate către Pilonul II de pensii private obligatorii, în acelaşi timp majorând contribuţiile la sistemul public de pensii. În cazul României, a fost întârziată o creştere (care era deja programată) a contribuţiei pentru Pilonul II. Desigur că, temporar, această măsură are un oarecare efect de creştere a veniturilor bugetare pe termen scurt, dar salariaţii de astăzi se văd în situaţia de a avea mai puţini bani în contul lor de pensie privată şi, ca urmare, vor avea pensii mai mici. Însă, din moment ce au contribuit mai mult la sistemul public în această perioadă, ar trebui ca sistemul public de pensii să compenseze această reducere. “Impactul acestui compromis între termenul scurt şi cel lung depinde de mulţi factori, însă per total este improbabil ca acest gen de măsuri să fie favorabil fie Guvernului, fie indivizilor”, se arată în raportul Băncii Mondiale.

Fiecare cuvânt ştie câte ceva despre cercul vicios (1)

2009-12-15T09:49:00.000-08:00

Discursul Hertei Müller, la primirea premiului Nobel, in Suedia.

Traducere: Gabriela Rus

Sursa: Site-ul oficial al Premiilor Nobel

“Ai o batistă, întreba mama în fiecare dimineaţă la poarta casei, înainte să ies în stradă. N-aveam niciuna. Şi pentru că nu aveam niciuna, mă duceam iar în cameră şi-mi luam o batistă. În fiecare dimineaţă n-aveam niciuna, pentru că în fiecare dimineaţă aşteptam întrebarea. Batista era dovada că dimineaţa mama mă ocroteşte. În ceasurile şi chestiunile cotidiene de mai tîrziu, eram pe cont propriu. Întrebarea AI O BATISTĂ era o tandreţe indirectă. Una directă ar fi fost jenantă, aşa ceva nu exista la ţărani. Iubirea s-a deghizat în întrebare. Doar aşa putea fi rostită direct, pe ton poruncitor, ca manevrele de muncă. Faptul că vocea era abruptă chiar sublinia tandreţea. În fiecare dimineaţă eram la poartă, o dată fără batistă şi o a doua oară cu o batistă. Abia apoi ieşeam în stradă, de parcă împreună cu batista ar fi fost si mama cu mine.

Şi douăzeci de ani mai tîrziu eram de mult doar cu mine însămi la oraş, traducătoare într-o fabrică de inginerie mecanică. Mă sculam la ora cinci dimineaţa, la şase şi jumătate începea lucrul. Dimineaţa răsuna imnul din difuzor peste întreaga curte a fabricii. În pauza de prînz - corurile muncitoreşti. Dar muncitorii care stăteau la masă aveau ochii goi ca tabla zincată, mâini unsuroase, mâncarea lor era învelită în hârtie de ziar. Înainte să-şi mănânce bucata de slănină, răzuiau cu lama cuţitului cerneala tipografică de pe ea. Doi ani s-au scurs după rutina cotidiană, o zi semăna cu următoarea.

În cel de-al treilea an, s-a zis cu uniformitatea zilelor. În decursul unei săptămâni, a venit în biroul meu de trei ori, dis-de-dimineaţă, un bărbat uriaş, ciolănos, cu ochi albaştri scânteietori – un colos de la Securitate.

Prima oară m-a înjurat stând în picioare şi a plecat.

A doua oară şi-a scos canadiana, a agăţat-o de cheia dulapului şi s-a aşezat. În acea dimineaţă adusesem de acasă lalele le aranjam în vază. Mă privea şi mă lăuda pentru neobişnuita mea cunoaştere de oameni. Avea o voce lunecoasă. Situaţia mi se părea dubioasă. I-am negat laudele şi l-am asigurat că mă pricep la flori, dar nu la oameni. A zis atunci, maliţios, că el mă cunoaşte mai bine decît cunosc eu lalelele. Şi-a atârnat canadiana pe braţ şi a plecat.

A treia oară s-a aşezat, iar eu am rămas în picioare, căci îşi aşezase servieta pe scaunul meu. N-am îndrăznit să o mut pe podea. M-a înjurat ca proastă grămadă, puturoasă şi curvă la fel de stricată ca o căţea vagaboandă. Lalelele le-a împins până la marginea mesei, în mijlocul mesei a pus o foaie albă de hîrtie şi un pix. A răcnit: Scrieţi! Am scris în picioare ceea ce mi-a dictat – numele meu cu data naşterii şi adresă. Apoi, însă, că indiferent de intimitate sau de rudenie, nu voi spune nimănui că … aici venea cuvântul îngrozitor: colaborez. Acest cuvântul nu l-am mai scris. Am pus pixul jos şi m-am dus la fereastră, priveam afară la strada prăfuită. Era neasfaltată – hîrtoape şi case cocoşate. Uliţa asta ruinată se mai şi numea strada Gloriei. Pe această stradă a Gloriei, o pisică stătea în dudul nud. Era pisica fabricii, cea cu urechea sfîrtecată. Deasupra ei, un soare matinal ca o tobă gălbuie. Am zis: "N-am caracterul." O spuneam străzii de-afară. Cuvîntul caracter l-a isterizat pe securist. A rupt hîrtia şi a aruncat bucăţelele pe jos. Probabil că şi-a amintit că trebuie să-i prezinte şefului dovada încercării de racolare, căci s-a aplecat şi a cules toate fâşiile de hîrtie de pe jos şi le-a azvîrlit în servietă. Apoi a oftat adînc şi de ciuda înfrângerii a aruncat cu vaza de lalele în perete. Aceasta s-a spart cu un scrîşnet de parcă ar fi fost dinţi în aer. Cu servieta sub braţ, a spus în şoaptă: "O să-ţi pară rău, te vom îneca în râu." Iar eu am răspuns ca pentru mine însămi: "Dacă semnez asta, nu mai pot trăi cu mine şi atunci trebuie să o fac eu însămi. Mai bine s-o faceţi voi." Dar uşa de la birou era deja deschisă şi el plecase. Iar afară, pe strada Gloriei, pisica fabricii sărise din copac pe acoperişul casei. O creangă sălta ca o trambulină.

A doua zi a început hărţuiala. Trebuia să dispar din fabrică. În fiecare dimineaţă, la şase şi jumătate, trebuia să mă prezint la director. Cu el şedeau în fiecare dimineaţă şeful de sindicat şi secretarul de partid. La fel cum odinioară mama mă întreba: Ai o batistă?, tot aşa mă întreba acum directorul în fiecare dimineaţă acelaşi lucru: "Ţi-ai găsit alt loc de muncă?" Eu răspundeam de fiecare dată la fel:
"Nu caut altul, mie îmi place aici în fabrică şi vreau să rămîn până ies la pensie."

Într-o dimineaţă am venit la lucru şi dicţionarele mele voluminoase zăceau pe jos în hol, lîngă uşa biroului meu. Am deschis-o, la masa mea şedea un inginer. Mi-a spus: "Aici se bate la uşă, când se intră. Aici stau eu, n-ai ce căuta aici." Acasă nu mă puteam duce, fiindcă s-ar fi creat pretextul să mă concedieze pentru absenţă nemotivată. Nu aveam birou, dar cu atît mai mult trebuia să vin acum în fiecare zi normal la lucru, în nici un caz nu trebuia să lipsesc.

Prietena mea, căreia îi povesteam totul pe drumul spre casă prin nenorocita de stradă a Gloriei, mi-a eliberat la început un colţ al biroului ei. Însă într-o dimineaţă m-a întâmpinat în uşa biroului şi mi-a spus: "Nu am voie să te las să intri. Toţi spun că eşti o turnătoare." Şicanările se propagau de sus în jos, zvonul începuse să circule printre colegi. Asta şi era cel mai rău. Împotriva unor atacuri te poţi apăra, dar în faţa calomniei eşti neputincios. Zilnic mă aşetptam la orice, chiar şi la moarte. Dar această perfidie nu puteam să o înţeleg. Nici o luare în calcul nu o făcea suportabilă. Calomnia te burduşeşte cu noroi şi te sufoci, fiindcă nu te poţi apăra. După opinia colegilor eram chiar ceea ce refuzasem să fiu. Dacă i-aş fi turnat, ar fi avut încredere naivă în mine. În fond, mă pedepseau fiindcă îi cruţam.

....”

Va urma

Hanukkah fericit!

2009-12-11T08:14:00.000-08:00

Daca am ajuns sa sarbatorim St. Valentine's si alte americanisme, de ce sa nu ne amintim si de traditiile care stau la radacinile crestinismului.

Cei din cultul mozaic sarbatoresc timp de 8 zile, incepand cu seara aceasta, Sarbatoarea Luminilor - Hanukkah. Dupa calendarul lor ne aflam in 25 Kislev 5770.

In mod traditional, in fiecare seara din aceste 8 se aprinde cate o lumanare a candelei cu 9 brate numita Menorah, incepand cu partea stanga. In acest timp se rostesc binecuvantari specifice.

Hanukkah inseamna in limba ebraica "dedicatie" si comemoreaza victoria evreilor macabei (care se traduce 'oameni mai puternici decit barosul'), condusi de catre Judah Macabeul, impotriva grecilor-sirieni in anul 165 i.e.n. Legenda spune ca atunci cind Judah si oamenii lui au eliberat Ierusalimul, primul lucru pe care l-au facut, a fost sa deschida din nou Templul, dar cind au intrat acolo nu au mai gasit nimic din vechea traditie, Templul fusese schimbat intr-un loc de rugaciune pentru greci si zeii lor. Evreii au curatat templul si au vrut sa aprinda din nou Menorah, lampa sfinta, dar nu au gasit decit un vas mic cu ulei, care ar fi fost suficient sa arda in lampa doar o singura zi. Au aprins totusi lampa si ca o minune, uleiul a tinut lampa aprinsa timp de 8 zile. Acesta este Miracolul pe care evreii de pretutindeni il sarbatoresc in aceste zile.

Sarbatori fericite!

Sarbatoreste in suflet, daruind!

2009-12-09T11:27:00.000-08:00

In fiecare an Ascociatia Scoala mamei Junior din Timisoara realizeaza campanii umanitare in preajma sarbatorilor. Eu voi participa anul acesta cu un grup de prietene de pe forumul Despre Copii, ne vom aduna luni 14.12. pentru a dona fel de fel de jucarii, haine, obiecte de igiena, carti etc.

Cum se poate contribui la aceasta actiune caritabila? Anul acesta in fiecare zi din 6 pana in 20 decembrie,intre orele 18-21 in dreptul magazinului pentru copii Premaman din Iulius Mall Timisoara avea loc mai multe actiuni:

1. Troc de jucarii: fiecare copil este invitat sa aduca jucariile de care s-a plictisit pentru a le dona altor copii din centrele de adapost. Si pentru ca fapta lor sa fie rasplatita ei isi pot alege o jucarie la schimb oferita de alti copii, iar Mosul le va premia gestul cu o mica surpriza.

2. Donatii de haine pentru toate varstele, alimente, obiecte pentru cantina saracilor din zona noastra.

3. Donatii de rechizite scolare, carti, caiete, creioane, carioci, hartie, pixuri, plastelina,acurele, ghiozdane care sa vina sa completeze actiunea din toamna pentru copii din mediul rural.

4. Donatii de bani pentru sprijinul copiilor cu dizabilitati locomotori pentru ca acestia sa poata beneficia in continuare de recuperare prin hidroterapie( la bazin). Pe unii dintre acesti copii i-ati putut vedea la bazin,jucandu-se cu copii vostri- merita o sansa!

5. Vanzare de produse/obiecte second-hand intre parinti. Astfel, cine doreste sa vanda la pret redus obiecte noi.folosite precum: carucioare/scaune de masina, cantare, interfon de bebe, sterilizator, incalzitor de bibiroane, etc are la dispozitie spatiul si bunavointa noastra pentru a putea realiza acest lucru. Atat parintii care vand cat si cei care cumpara sunt astfel avantajati.

6. Vanzare de produse de la firmele noastre partenere la pret promotional.Pana acum s-au inscris cei de la Mustela cu gama lor de produse de cosmetica si dermo-pediatrie pentru copii. Procent din vanzari va fii donat in aceasta campanie.

7. Voluntari pentru sortarea hainelor pe grupe de varsta, produse, alimente si distribuirea lor catre cantina saracilor si centrele de adapost.

8. Toate persoanele care doneaza vor fi recompensate cu vouchere valorice de 50 ron in magazinul Premaman, la achizitionarea de produse de 150 ron.
Cu totii facem curat in casa de sarbatori, haideti sa adunam hainute,jucarii,alimente si sa ne implicam!

Mai multe detalii la: http://www.mamicafarafrica.ro/

Sunt destul de ciudata pentru lumea de azi?

2009-12-05T12:46:00.000-08:00

Florin zice ca e ciudat. Si vrea sa afle daca si eu fac parte din club. Eu zic ca toti suntem putin sau mai mult ciudati in vremurile astea.

Leapsa consta in a face o lista de 10 ciudatenii personale. In ordine aleatoare, iata-le:

1. Cea mai “aparte” chestie a mea sunt visele premonitorii legate de gravide: le visez inainte sa afle ca sunt cu bebe in burta. Se intampla in genere cu persoane langa care petrec mult timp, visez copilul pe la varsta de 2-3 ani, deci implicit stiu daca va fi baiat sau fata. La ai mei nu am avut nici un dubiu cu mult inainte sa aflu sigur ce sunt, pentru ca i-am visat.

2. Asta e mai mult o intamplare ciudata, decat ceva ce sa tina de persoana mea, dar merita oricum relatata. Acum vreo 9-10 ani studiam pentru un examen in bucatarie in momentul in care la cca. 2 metri in fata mea am vazut intr-o fractiune de secunda o explozie albastra incandescenta si foarte puternica, un glob de lumina intensa care apoi a trecut prin perete. Daca nu ar fi vazut si sotul meu, care se afla in alta camera, trecand prin peretele holului in fata lui chestia aia, in acest moment as fi convinsa ca am avut halucinatii. Dar a fost cat se poate de real. Am ramas doar cu semnul de intrebare. Habar nu am ce a fost. Nu a lasat nici o urma, miros, nimic.

3. Invart lingura in oala, lingurita in ceasca de cafea etc.etc. in sens trigonometric, adica invers decat omu’ normal.

4. Aproape zilnic iau o haina invers pe mine. Cel mai des pijamalele. Neintentionat.

5. Cand mananc imi portionez bucatile de carne cu legume: o bucatica de carne cu bucatica ei de cartof etc. Daca cineva imi ia din farfurie si imi strica ordinea, turbez, mai ales ca le las la final pe cele care imi par mai gustoase.

6. Am citit Faust in original, cu litere gotice pe la 14 ani. Se pune?

7. Formatia mea preferata e Dead Can Dance. Unii zice ca e ciudati. Dar gusturile sunt relative. Greu de zis ce mai poate fi ciudat astazi.

8. Nu am gauri in urechi (nici in alta parte, in plus :P). Multe fete o sa zica ca asta e ciudat.

9. Nu m-am simtit niciodata, niciunde cu desavarsire acasa.

10. Nu prea stiu sa tricotez, dar mi-a placut mult o chestie de pe net si mi-am dorit sa o pot face. M-am chinuit o seara intreaga pana la miezul noptii si nu am reusit sa ma prind. Am visat noaptea ca tricotez. Dar dimineata cand m-am reapucat, am reusit din prima. Pfua, daca m-as trezi intr-o dimineata stiindu-le pe toate, ce bine ar fi!

Leapsa merge la .... Carla, Iulia si Giolly. Abia astept sa vad ce ciudatenii aveti. Mai putin Carla, pe ale ei le stiu de cand eram mici :-D Dar are destule asa ca o sa-i placa leapsa asta.

Votati Craciunita

2009-12-03T22:31:00.001-08:00

M-am gandit io ca ar trebui sa fiu in ton cu vremurili, ca altfel nu prea sunt. Asa ca sunt in campanie de adunat voturi!!!

Nuuu, nu pentru vreo mutra acra, ci pentru fie-mea:

VOTATI CRACIUNITA EVA!

Uite si video cu care ne-am distrat aseara de minune:

Si o improvizatie:

LE: multumita tuturor voturilor, Craciunita a castigat!

De ce sa fii roman?

2009-12-02T00:58:00.000-08:00

Oarescum satula de prea-multul ultimelor zile, desi nu stiam inca de agitatia din Timisoara, ieri m-am hotarat de dimineata sa tin cu mostenirea mea genetica ungureasca. Facand un mic pas lateral, am incercat sa caut motive pentru care as vrea sa fiu roman, uitand ca as fi.

Ziua nu a inceput promitator, caci misculatiile politice mi-au reintarit convingerea ca in tara noastra nu exista respect pentru cetateanul de rand. Suntem doar o masa de manevra amorfa, impinsa de valuri dintr-o parte in alta. Ma includ si eu cu modestie in masa asta de plastilina, caci e clar ca nu am mijloacele sa ma ridic deasupra. Din pacate, nici inteligenta, nici votul, nici parerea urlata in public nu au o influenta asupra mersului lucrurilor.

Dar mi s-a intamplat ieri sa ma conving ca urma salveaza turma. Am vizitat spontan un cuplu de vecini cu o tava de prajituri de post in mana. Am descoperit oameni placuti, spontani, deschisi. Am povestit despre prieteni falsi si dezamagiri, despre viata si tari straine, concedii, parinti si socrii, bucurii, necazuri. Am cunoscut prieteni ai vecinilor si am impartit o masuta de bucatarie, inghesuiti dar apropiati. Ca pe vremuri, cand petrecerile se terminau in bucatarie cu cartofi prajiti.

La fel de spontan mi-am dat seama ca de asta imi place sa fiu roman(ca): pentru ca avem o deschidere cum cu greu gasesti la alte natiuni. Nu imi imaginez vreun neamt sa imi raspunda la telefon la ora 3 noaptea daca il sun sa ma plang de vreun necaz. Nici sa vina cu mine la film daca il sun cu o ora inainte.

Multi romani m-au dezamagit, prea multi.

Dar sunt romani aproape de sufletul meu, lipiti acolo cu super-glue si neinlocuibili de nici o alta natie de pe pamantul asta mare.

Cum va place?

2009-11-30T04:06:00.000-08:00

Va place sau nu noul aspect al blogului?

Nu e prea girly? Sau incarcat?

Hai, ziceti si voi ... ca ala de dinainte parca era prea gri.

LE: ajutati o Balanta dusa cu pluta sa se hotarasca.

Varianta 1: gri cu pattern circular-floral - m-am cam plictisit de el, e tern
Varianta 2: floral cu maro si verde - pica, e prea incarcat
Varianta 3: floral cu negru si albastru

... am mai incercat vreo 10 alte background-uri, dar nu reusesc sa ma hotarasc care stil i se potriveste blogului cel mai bine. Sper sa ma ajutati voi.

Dez-enervare

2009-11-28T09:28:00.000-08:00

Dupa o tura de clatite cu gem de gutui (si sa stii Giolly, ca am facut eu insami gemul de gutui anul asta, am fost super-super-gospodina) incep sa fiu vivace si sa tropai marunt prin casa. V-am pus mai jos si coloana sonora, in caz ca vreti sa tropaiti cu mine.

M-au enervat cateva lucruri si persoane in ultimele zile, dar m-am hotarat sa ma dez-enervez. Si am luat toate astea si le-am inchis undeva, unde sa nu le mai vad, aud, simt. Daca inchid plicul, lumea va fi mai alba ...

Picioarele in zapada din colajul meu reprezinta cosmarul pe care l-am avut acum 2 nopti si care m-a lasat cu o stare de frustrare suparatoare. Se facea ca era zapada, eram undeva la munte si ma pregateam sa merg la ski. Insa mereu lipsea ceva. Intai nu aveam skiuri, apoi le-am gasit, dar nu aveam sosete, apoi nu aveam clapari, apoi ... Intreg visul nu am reusit sa ating scopul, ci treceam printr-un lung sir de frustrante incercari de a gasi toate obiectele lipsa. Apoi m-am trezit cu un sentiment usturator si semi-constient de neimplinire, pana ce mi-am reamintit visul si m-am prins de la ce mi se trage.

Charlie Winston-Like a hobo
Asculta mai multe audio Muzica

nickelback - If today was your last day
Asculta mai multe audio Muzica

Annie Lennox - Shining Light
Asculta mai multe audio Diverse

Strigat mut

2009-11-26T00:19:00.000-08:00

Nu cred ca sunt capabila sa scriu. Zic, sa scriu cu adevarat. Nu pot, pentru ca vorbesc prea mult in cap la mine. Am un discurs interior elaborat, continuu, cand ascutit, cand visator, dar e acolo.

Mi-e greu sa ies din cutiuta mea.

De cand ma stiu, am fost omul care asculta. Un ascultator activ si empatic. Ma implic poate putin cam mult in tot ce ascult, ce multa lume vin sa imi spuna. Pasul, oful, viata. Bucuriile - mai rar. Cand se bucura, omul traieste clipa, nu o povesteste. Sa stiti ca nu ma plang, nici nu as putea fi altfel decat sunt. Ma intristez putin atunci cand nu sunt ascultata la randul meu, dar se pare ca nu toti suntem facuti sa auzim.

Atunci cand vin sa imi spuna, le ascult vocea sau le citesc discursul si adesea le simt trairea de dincolo de cuvinte. O asemenea empatie poate fi nociva, de ceva vreme am ajuns sa preiau si fizic problemele altora.

Cred ca blogul e singurul loc unde vorbesc si despre mine. E chiar ratiunea lui de a exista. Aici pot fi ascultata de catre cei care doresc sa auda.

Dar de fapt, nu despre mine intentionam sa povestesc azi, ci despre femeile pe care le ascult. Asa de multe dintre ele se simt ratate. Isi simt viata un esec fara speranta, pentru ca prea putin din ceea ce fac este apreciat. Aud atat de des cuvinte ca "nu sunt buna de nimic, nu am nici un rost". Simt atata disperare, deznadejde. Privirea lor indreptata catre copil ca ultima resursa de vointa ma zguduie si as vrea sa pot face ceva. Am trecut si eu prin starea lor, cred ca toate femeile trec prin asta. Dar ceva in mine ma ridica repede de fiecare data cand cad.

As vrea ca ele sa stie ca valoarea vine din adancul lor si nimeni nu o poate lua. Valoarea vine din incredere, dar poate o cauta in locul gresit. Valoarea vine din iubire. Cea pe care o dai, nu cea pe care o primesti.

Iar pe barbatii care are trebui sa le stea alaturi i-as arunca o saptamana in noaptea spirituala pe care femeile lor trebuie sa o indure. Poate ca daca ar simti pe pielea lor, ar putea intr-un final sa inteleaga cat de adanca este prapastia si cat efort e necesar sa iesi din ea.

Strigatul lor este mut si vine din suflete rupte.

Respectabilii nostri batrani

2009-11-23T05:24:00.000-08:00

Avem si noi o gasca la bloc. Dar nu de tineri, golani sau ce ati mai putea crede. Nu. O gasca de batrani. As vrea sa le pot spune respectabili, dar au pierdut aceasta calitate, cel putin pentru mine.

Tanti Veta de la 2 e capo di tutti capi. A fost secretara la o scoala, va dati seama cu ce infama meserie ne ameninta. Si, dupa spusele ei, nu este dusa la biserica. O fi asta vreun motiv de lauda printre proletcultistii de pe vremea lui Ceasca, nu stiu.

Activitatea principala a Vetei este sa pazeasca usa de la intrare mai ceva ca un pittbull. Nu intra nimeni fara sa fie scanat, masurat, numarat. Si barfit, in functie de interesele Vetei. Stie tot ce cari prin plase, in ce zile, cu ce frecventa.

Tanti Veta are pretenari.

Se creeaza aliante strategice, mai ceva ca la alegerile de blocul lui Vania. E in relatii suspecte cu administratorul, e ba amica, ba dusmanca fostului ciripitor de la 3 si a fostului director de la 8. Porneste babele nebanuitoare impotriva unora sau altora care ii stau in drum. Cine ar putea banui de asemenea mefiente o biata batranica, singura si trista?

Tanti Veta stie tot despre toata lumea, iar daca nu stie, inventeaza. Totul in scopuri nobile, va asigur. Doar spre binele blocului, al tarii, al omenirii.

La o vorba, langa semineu

2009-11-19T11:34:00.000-08:00

Nu am chef sa scriu. Mi s-a rupt un dinte, fac vizite zilnice la dentist. Altfel, toata lumea pare cu susul in jos, in special de cand a inceput Postul Craciunului. Tot ce imi doresc este sa ma dau la o parte din calea valtorii, sa nu ma ia si pe mine.

Asa ca ma autoconserv. Stau cuminte si fac chestii de chinez batran, ca alea calmeaza mintea.

Ma mai delectez cu inventarea cator mai multe si interesante retete de post.

In rest, toate obisnuite, afara ceata de noiembrie ce parca ascunde spectre de prin alte lumi, port in mine caldura casei cand pasesc afara - si nu ma zgribulesc, ci grabesc pasul.

Vroiam sa va mai zic despre "respectabilii" nostri batrani si ce nebunii mai fac ei. Ramane pe alta data, ca m-am "placintzit".

Nu stiu daca v-am zis, dar la noi mereu se inventeaza cuvinte noi, de exemplu: a se placintzi (a se tufli, blegi), a mufli (a se bosumfla), de aici avem si muflon (bosumflat) , mutzi (vaca). Si nu mai stiu acum. Cum am zis - m-am placintzit. Ma duc la dospit.

Romania - land of choked

2009-11-13T05:37:00.000-08:00

Iata cei trei finalisti ai cursei pentru marele premiu: Romania - the land of choked. Pentru ca asta suntem, un popor sugrumat de propria prostie si prostime, de ambitiosi, de nehaliti, de cei lipsiti de scrupule, de cei perversi, de mitocani si foarte important - de cei destepti din afara, care stiu sa profite de toate astea.

Citeste si Vania, Florin Puscas, Tomata cu Scufita.
(Na! In ciuda Zelistului nou, am sa mentionez la finalul postarilor blogurile pe care le citesc cu placere)

Atentie, fragil!

2009-11-11T07:38:00.000-08:00

Timpul, acest straniu ceva, pe care nu am reusit pana acum sa-l inteleg, m-a facut din ce in ce mai fragila - in loc sa ma tabaceasca ca pe-o rufa spalata de atatea ori.

Ma simt ca o ceasca de portelan chinezesc si nu stiu pe ce raft sa stau, asa incat sa nu ma sparga careva.

Intotdeauna mi-am propus sa nu fiu gingasa, nu vreuna dintre fetele acelea miorlaite care te calca pe nervi in excursii si nu le poti face pe plac vreodata. Am preferat sa pozez in teribilista, curajoasa, decat in mimoza. Privind inapoi, ambele masti mi se par naive si inutile.

Dar timpul m-a prins din urma. Nu inteleg pre bine ce face cu mine; de ce dintr-o data imi fac asa de usor rau acele chestii, pe care inainte le ignoram cu usurinta; de ce am tot mai putina rabdare cu oamenii; de ce prefer sa tac tot mai mult; de ce uneori pare ca mi se opreste inima pentru o clipa.

Poata ca timpul e doar un tovaras de calatorie. Sau poate e chiar vehicolul prin care ne deplasam.

Oricum ar fi, directia depinde numai de noi.

Oul sau gaina

2009-11-09T09:58:00.000-08:00

Lucas - al mic de 4 ani - a decretat bosumflat ca el este primul nascut in familie. Am incercat, in zadar, sa il lamuresc altfel. Vocifera periculos ducand notele spre limita suportabilului pentru urechile mele, cand mi-am dat seama ca are dreptate.

Nu intelesesem eu. El priveste timpul altfel: dinspre momentul prezent spre trecut (alteori spre viitor, dar reperul este intotdeauna prezentul).

Iar din perspectiva lui, este intr-adevar primul nascut. Primul dinspre momentul prezent.

Asadar, incetati sa va mai puneti intrebarea, misterul a fost rezolvat: primul a fost oul - si nu gaina!

Sfantul Arhanghel Gabriel

2009-11-08T08:27:00.000-08:00

Cei dintâi patru arhangheli - Mihael, Gabriel, Rafael și Uriel - sunt cei ce stau în cele patru colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu (Ma'aseh Merkabah). Ei sunt îngerii celor patru vânturi.

Numele lor inseamna:

Mihael: "Acela care este ca Dumnezeu"
Gabriel: "Dumnezeu este puternic", "Omul lui Dumnezeu"
Rafael: "Dumnezeu vindeca"
Uriel: "Lumina lui Dumnezeu"

E o mare onoare sa port numele acestui conducator de osti ceresti, Gabriel, dar si o responsabilitate de putea fi vrednica de un asemenea nume. El este prezent in trei religii majore, iudaism, crestinism, dar si in islam unde i se arata profetului.

Gabriel - vestitorul Cuvantului, intaritorul Credintei noastre - fii alaturi de noi mereu!

Renul Rudolf

2009-11-07T03:33:00.000-08:00

As fi vrut sa va scriu mai multe zilele astea, dar ii fac concurenta lui Rudolf. Sau vreunui purcelus?

O recomandare pentru imunizarea in plin sezon de gripe: zilnic de 3 ori ENERGOTONIC. E foarte - dar foarte - bun. Nu va recomand nimic netestat de mine sau familia mea, asadar puteti avea incredere. Noua pediatra ne-a recomandat Energotonic Junior, dar exista si varianta pentru adulti. Contine tincturi de tot felul de plante doldora de antioxidanti, cum ar fi coacazul negru, catina etc.

De cand il iau, incep si eu sa imi revin, ca mi-a fost tare rau, m-am simtit slabita si incapabila de orice fel de efort.

Antivirus bun

2009-11-05T01:41:00.000-08:00

In ultima vreme mi-a scos peri alb compul. Parca toate belelele s-au adunat deodata si l-a lovit strechea. I-am gasit un simpatic de virus (pe care nici un antivirus instalat nu mi l-a gasit, deoarece nemernicul boicoteaza toate aplicatiile de antivirus, killereste toti registrii etc etc) - are un nume dragut, ii zice Skipi. Puteti afla mai multe despre el aici.

Eu l-am gasit oarescum intamplator. Banuind ca e ceva putred in China, m-am pus sa sterg toate fisierele temporare, iar cele care nu se lasau sterse cu Shift+Del (stergere permanenta), le-am investigat pe net si Evrika! Am gasit scarba de virus.

Bine, am descoperit si ca hardul are baduri si ca un RAM era busit. Deci, de toate pentru toti.

Dar - ca sa ajung la ce vroiam sa zic de fapt - cu ocazia asta am gasit un antivirus bunicel si FREE: Avira. Va recomand sa il incercati. Eu deocamdata sunt foarte satisfacuta de el, chiar daca incetineste putin anumite procese (in special pornirea browserului) - dar sunt Stan Patitul si am ajuns la concluzia ca e mai bine sa mearga mai incet, dar sigur.

Ziua Tuturor Sfintilor

2009-11-01T11:29:00.000-08:00

Ziua tuturor sfinţilor, numită şi Ziua Morţilor sau Luminaţia este o sărbătoare catolică preluată în timp şi de ortodocşii din Transilvania. Familia se aduna in cimitire, la mormintele rudelor si apropiatilor, duc flori si candele, rugandu-se pentru odihna sufletelor plecate.

Ziua morţilor este şi un prilej ca rudele şi prietenii să se reîntâlnească în localitatea lor natală. În calendarul religios ortodox, ziua morţilor este celebrată în prima sâmbătă a lunii noiembrie.

Este sarbatoarea stramosilor, a radacinilor, un prilej de a reintalni familia, astazi atat de frecvent imprastiata in toate cele patru zari. Se deapana povesti despre viata de demult, copiii alearga printre morminte cu buchete colorate de crizanteme in manute, fara sa inteleaga prea bine atitudinea solemna a parintilor, dar imitand-o pe cat pot ei. Pentru ei este un prilej de bucurie, reintalnindu-si verisorii din alte localitati. Ei stiu ca parintii si bunicii sunt mai seriosi azi, par tristi - si tocmai de aceea le vor ingadui sa se joace vesel si galagios pana tarziu in noapte.

Cand se lasa seara, mii de lumini aprind dealul cimitirului in rugaciune si speranta. In speranta ca ii vom revedea, in pace, pe cei care au plecat, sufletele noastre tresar azi ca in nicio alta zi a anului.

Parada bostaneilor veseli

2009-10-31T09:44:00.001-07:00

Nu am mai sculptat capete de dovleac de cand eram mica. Pe vremea aceea insiram cu zecile pe terasa, desi nu auzisem de americanescul si comercialul Halloween. Anul acesta copiii au dorit foarte mult sa sculptam un dovleac de Halloween. American sau nu, chestiunea e amuzanta si creativa.

Si pentru ca miezul dovleacului nu e nici el de aruncat, sotul meu a inventat ad-hoc o reteta de omleta cu dovleac, pentru a completa cina de Halloween: miezul dovleacului se rade marunt si se caleste cu putin ulei de masline pana ce se inmoaie; se toarna peste dovleac cateva oua batute cu putin lapte, sare si curry.

O alta inventie a casei este piure-ul de dovleac, aproape identic cu piureul de castane: se coace un dovleac de cca 1,5 kg. Miezul copt se ia cu o lingura de pe coaja si se macina in robot pana devine pasta. Se prepara un sos din 6 linguri de zahar, 100 ml apa si 3 linguri esenta de rom concentrata (am folosit esenta de rom concentrata marca Adazia, de la Kaufland) si se amesteca bine cu dovleacul pana se omogenizeaza. Se serveste cu frisca.

Cum iti place sa dormi?

2009-10-29T06:06:00.001-07:00

Am asa o pofta sa motzai. Sa trag un pui de somn.

Nu imi plac cearsafurile apretate si nici satinul. Imi place ca patul meu sa fie moale si sa ma pot foi in el fara sa se sifoneze prea usor. Sa imi dea un confort emotional, caci e ultimul refugiu, in fond si la urma urmei. Cand nimic nu pare sa mearga bine, in patutul tau te simti in siguranta.

Imi plac culorile neutre, naturale pentru a decora un pat. Alb, nisip, bej, maro.

Caci patul pentru mine e un cuib in care ma refugiez de restul lumii si care trebuie sa fie locul cel mai non-agresiv cu putinta. Trebuie sa fie inconjurat de surse de lumina, carti si eventual plante.

Nu pot sa dorm cu televizorul aprins si nici cu lumini, oricat de difuze. Nu pot sa dorm fara macar un cearsaf pe mine, nici macar la 40 grade.

Asadar, conditiile ideale de somn pentru mine: paturica moale, liniste si intuneric sau macar lumina naturala.

Si acum trezirea si inapoi la lucru!

(de altfel sa stiti ca sunt o persoana foarte matinala, niciodata nu mi-a placut sa dorm pana tarziu - mi se pare frustrant sa pierd atatea ore frumoase din zi, caci dimineata si lumina ei dulce-calduta au un farmec aparte)

Later edit:

Mi-am amintit de persoana cu cele mai ciudate obiceiuri de somn pe care le-am intalnit vreodata. Aveam o prietena, care dormea cu capul sub perna. Nu am reusit niciodata sa inteleg cum de nu se sufoca. Ba mai mult, nu putea sa doarma altfel, de cand era mica. E si o tipa extrem de subtire, undeva la 45 kg, incat cu capul sub perna si patura pe ea, se confunda cu patul. Oameni stranii ...

Sabotaj

2009-10-26T09:03:00.000-07:00

Nu reusesc sa postez nici un comentariu. Sper ca nu patiti si voi la fel.

Este o adevarata conspiratie universala, am o zi incredibil de aiurea.

Ultima posibilitate sa o mai imbunez ar fi ceva dulce si o portie buna de odihna.

LE: Merci Florin si Vania. Eu in continuare nu reusesc sa postez comentarii in niciunul din cele 3 browsere instalate: Chrome, Mozzilla, IE. Am sa incerc si de pe alt calculator. Calculatorul meu pare sa fie posedat :-)))

Calatorind prin multivers

2009-10-25T01:07:00.000-07:00

Exista un numar infinit de universuri posibile, de cai si decizii pe care le putem trai. Ca prin tab-urile unui browser de dimensiuni colosale, navigam de la unul la altul, activandu-le in functie de deciziile pe care le luam secunda cu secunda.

Undeva in multivers, exista acea varianta a mea care nu a facut nici o greseala. Nu trebuie decat sa o caut, iar deciziile precis directionate ma vor duce "din tab in tab", din univers in univers, acolo unde vreau sa fiu.

Nu exista, de fapt, nici un paradox in faptul ca traim in universuri paralele, chiar unii langa altii.

Sper sa va intalnesc si pe voi toti acolo si sa bem impreuna un ceai, sa depanam povesti despre toate locurile strabatute, despre oamenii pe care i-am cunoscut, primejdiile prin care am trecut.

Sing me a song

2009-10-19T08:28:00.000-07:00

Muzica e balsam si otrava, nu doar o lungime de unda care sa ne incante mai mult sau mai putin auzul. Muzica e vibratie, e mesaj complex, care ajunge la tinta mai repede decat orice alt mesaj: direct in suflet. Frumusetea ei pe muchie de cutit ne insoteste in fiecare clipa a trecerii noastre. Ne cheama prin cantec atat sirene din regatul inghetat, cat si ingeri luminosi.

Ma intreb daca m-as dezbraca de personalitatea mea ca de foile unei cepe, cum s-ar arata esenta care s-a ascuns dedesubt si ii spun Eu? Ce culoare are? Cum suna?

Cadouri si premii

2009-10-17T04:22:00.000-07:00

Zilele astea am tras concluzia pretioasa ca cel mai important lucru pe care acest blog mi-l ofera este comunicarea si comunitatea, acea senzatie calduroasa si balsamica pe care ti-o da faptul ca ceea ce spui/scrii conteaza pentru cineva. V-am simtit alaturi si va multumesc pentru gandurile bune si gesturile prietenesti.

Nu in ultimul rand Special thanks pentru doua doamne deosebite:

Ana

si

Mel

Cel mai haios cadou de ziua mea

2009-10-16T03:03:00.000-07:00

Florin mi-a facut ieri o dedicatie, care - trebuie sa admit - este cel mai haios cadou pe care l-am primit vreodata de ziua mea. Probabil ca il merit :-))))

3 decenii trecute fix

2009-10-15T04:53:00.000-07:00

As fi vrut sa scriu ceva destept, sa trec in revista ce am facut, ce nu am facut, ce imi doresc sau ce imi planuiesc ... dar e o zi in care prefer sa evit orice explorare a profunzimilor si sa lenevesc aici la suprafata, cu o felie de tort si o conversatie placuta.

Sinestezie

2009-10-13T05:09:00.000-07:00

Foto: Gabi

Zilele s-au scurtat, concentrand in ele – ca un sambure – mirosul umed si apasator al toamnei.

Cand am iesit, dimineata alburie si laptoasa mi-a patruns prin haine, trezindu-ma din amorteala sfarsitului de saptamana. Am suspinat, concluzionand ca a sosit vremea sosetelor de lana si a dovleacului la cuptor.

Gustul toamnei e dulce-amarui, ca si coaja de portocale din prajitura facuta ieri.

Nebunii in ceas tarziu

2009-10-10T12:33:00.000-07:00

Hei! Dormiti cu totii?

Eu am ceva treaba la calculator si umpic de chef de vorba ca sa nu ma ia cu somn. Intre timp niste musculite obraznice ma survoleaza insistent. Dau nervos din maini dupa ele de vreun sfert de ora.

Probabil din cauza asta mi-a venit brusc in minte melodia asta:

Si pentru ca m-a luat inspiratie britanica dupa piesa asta, ma duc sa imi fac un Earl Grey.

Si ca sa demostrez ca intr-adevar sunt pe cale sa ma dilesc, va povestesc ca alaltaieri mi s-a pus pata ca trebuie sa invat sa tricotez. Fiindca am gasit modelul asta. Stiu eu de prin copilarie ceva tehnici de baza - si cam atat. Evident, nu am inteles o iota din explicatiile de pe siteul respectiv. Si nici cum se face modelul "crocus bud". Atat de tare m-a obsedat chestia asta si atat am incercat sa ma prind, incat toata noaptea am tricotat in vis. M-am trezit obosita. In final - nu stiu exact cum - m-am prins! Nu stiu la ce imi va folosi, caci ma indoiesc ca voi avea vreme sa si execut ceva. E clar - sunt razna.

joc de toamna

2009-10-09T06:34:00.000-07:00

foto: Ben Goossens

dupa amiaza lenesa de vineri, frunze uscate mi se incalcesc in par

soarele a uitat de toamna si ne rasfata - inca putin

miroase a dulce si ars, acadele si muguri de pin

va pun un secret: clepsidra nu curge pe orizontala!

this is the beginning of forever

Din nou, despre responsabilitate

2009-10-04T09:40:00.001-07:00

Suntem responsabili pentru ceea ce vor deveni copiii nostri, pentru lumea pe care ei o vor cladi, chiar inainte ca ei sa se fi nascut.

Scriitura si responsabilitatea

2009-10-02T10:31:00.001-07:00

Am incercat asta-vara sa citesc Portretul lui Dorian Gray. Da, stiu. Sunt naspa ca nu l-am citit inca. Nu stiu daca o voi face vreodata, desi probabil mi-ar place romanul. Dar nu am reusit sa trec de ce transmite autorul in prefata - o polologhie in care sustine cauza artei pentru arta si ne cere sa ignoram moralitatea, etica, valorile ideilor povestii continute.

Candva as fi putut trece peste toate astea, as fi putut trece si acum si chiar as fi savurat lectura. Dar vehementa lui de a-mi baga pe gat idei in care nu cred, m-a blocat. Eu cred in responsabilitatea cuvantului scris, a ideii transmise. Daca sunt responsabila pentru mine - ce gandesc, cu ce imi incarc mintea, sistemul, energia, viata - cu atat mai responsabila sunt pentru ce emit si influenteaza pe cei de langa mine, care recetpeaza mesajul.

NU cred in relativismul valorilor, NU cred in adevaruri personale (Adevarul este Adevar si punct!), NU cred in Dumnezeu personal, caci El este Cel care este, adica Unul. NU cred intr-o lume cu coloana vertrebrala a unei moluste. Valorile sunt valori, din orice unghi le-ai privi. Desigur, cei care se trickuie singuri, ma vor intreba: dar cine le defineste ca atare? NU cred intr-un Bine relativ. Caci stim cu totii ce e Bine si ce e Rau, chiar daca ne ascundem dupa degetele, nu-i asa?

Sa ne reintoarcem la carti, totusi. Azi m-am bucurat ca nu sunt singura nebuna care crede in responsabilitatea cartii si scriitorului, caci am dat peste urmatoarele randuri pe www.bookblog.ro:

CEVA DE DINCOLO DE PAGINI

Redusă la stadiul de simplu gadget – alături de telefon mobil, mp3 player şi, eventual, tenişi Converse, cartea nu mai promite cunoaştere, ci doar o „experienţă”, fireşte, „inedită”. Conţinutul cărţii contează mai puţin, ideile sau morala (scuze, am jignit pe cineva când am spus „morală”?) se volatilizează în atmosfera rarefiată a cărţii-produs care-ţi promite să te zguduie, să-ţi dea senzaţii tari, să te răvăşească.

Mai mult decât atât, se pune un tot mai mare accent pe lectură ca o experienţă a simţurilor, la al cărei succes contribuie ceaiul aromat sau cafeaua tare, muzica din fundal, lumina caldă… Pentru omul secolului nostru, a citi este doar un alt mod de relaxare şi de abandonare a sinelui unor senzaţii. Şi aceasta este o schimbare majoră a sensului citirii. Sigur, cartea, ca obiect, poartă cu ea un farmec pe care nu-l va putea egala vreodată nici un alt suport pentru text…

Cum să nu-ţi fie drag de cartea veche, să nu-ţi placă să o auzi trosnind-şoptind când o răsfoieşti, să îţi plimbi privirea pe galbenul timid, de bătrâneţe discret-tomnatică a paginii. (Chiar mă vizitează, din când în când, în contemplaţia trecătoare, gândul straniu că nu există nici o diferenţă majoră între o carte nouă – mirosind a fabrică, a artificial, cu coperta lucioasă pentru producerea căreia s-a consumat mai mult timp decât pentru corectura ortografică – şi specia la fel de bizară a femeii-corporate, împachetată sec în costum business şi în speranţe de “realizări pe plan profesional”**. Dar asta e altă poveste…) Cert e că a acorda întâietate experienţei vizuale sau tactile în detrimentul substanţei e totuna cu vorba bătrânelor care complimentează răposatul la înmormântare pentru cât de frumos e el, chiar şi aşa, ţeapăn, movuliu, elegant, orizontal şi greu ca o piatră de moară.

Efectul pervers al acestui fapt este că cititorul, pardon, consumatorul rămâne, cumva inconştient, cu iluzia că o carte, la fel ca orice alt zorzon, este neutră, finită, consumabilă, controlabilă în toate manifestările ei. On/Off. Or, aici intervine surpriza. Cartea soft, cartea-produs, deşi denaturată, sterilizată de talent şi vaccinată împotriva bunului simţ, rămâne purtătoare de idei (uneori bune, adeseori nu, puţin contează aici).

O carte, de fapt, nu e doar o carte. Nici un produs „artistic” al omului (nu mai vorbim de creaţie) nu este egal cu sine. (Nu este scopul acestui articol comparaţia dintre creaţie şi produs. Oricum, nu îţi trebuie doctorat în filozofia culturii ca să vezi că nu e chiar normal ca Paulo Coelho să ajungă mentor de generaţie şi că multe din autorităţile culturale naţionale universale emană cu morgă vaste stupidităţi.***) O simfonie nu este doar o înşiruire perfectă de note şi accente, o pictură nu este egală cu suma culorilor aruncate pe pânză. Un om nu este sinonim cu anatomia, fiziologia sau, de dragul rimei, ideologia lui. Structura nu este acelaşi lucru cu identitatea, dintr-un motiv destul de simplu: identitatea conţine sensul, structura îl maschează. A nu înţelege acest lucru înseamnă a fi în poziţia grănicerului care i-a taxat suplimentar Pasărea în spaţiu lui Brâncuşi pentru că, în viziunea funcţionarului, sculptura semăna cu o banală ţeavă.

Dacă obişnuim să ne închipuim cartea ca pe o lume, nu va fi greu să vedem că această lume – oricât de incoerent sau absurd a fost ea plăsmuită de autorul dornic de glorie postumă şi de cecuri antume – această lume e înconjurată, precum (încă) frumoasa (încă a) noastră (încă) planetă de o atmosferă ciuruită de poluare şi de apocalipsele periodice ale ecologiştilor, de un înveliş de idei, mai ţepene sau mai uşurele, după caz. Şi aici trebuie completat: ne referim aici în special la cazul literaturii, unde ideile sunt diluate, măiastru sau nu, în fluidul poveştii. Dacă acceptăm acest fapt de bun-simţ, vom putea admite, în consecinţă, că orice carte-produs – indiferent dacă este thriller, roman psihologic, de dragoste sau pornografic – formează şi influenţează comportamente, participă la alcătuirea unei noi paradigme şi la instaurarea unor prejudecăţi contemporane. Şi nu înţeleg prin asta că, dacă ai avut ghinionul să nimereşti o dată peste o carte proastă pe care te-ai încăpăţânat să o termini (şi eu am acest obicei prost), e inevitabil să-ţi însuşeşti ideile ei şi să devii, după 200 de pagini, un iremediabil blocat mintal. Factorii care concură la spălarea pe creier cu detergent pe bază de litere sunt mult mai complecşi şi ar merita o analiză separată:

- cititul susţinut de cărţi proaste – orice lucru făcut temeinic are nevoie de un antrenament constant. Întreruperea terapiei de cărţi cartonate cu conspiraţii religioase şi self-help-uri care te ajută să devii un specialist în traversatul străzii poate afecta iremediabil procesul de prostire livrescă. Pentru începători, se recomandă cititul în serie. După Codul lui Da Vinci, citeşte imediat Codul Spart al lui Da Vinci, urmat de Codul Crăpat al lui Da Vinci, Codul Înţepenit al lui Da Vinci, Adevăr şi ficţiune în Codul lui Da Vinci, Ficţiune şi adevăr în Codul lui Da Vinci şi Adevărul ficţiunii în Codul lui Da Vinci. Astfel, vei ajunge bine căptuşit de informaţii culte şi oculte cu care poţi atrage ignoranţii care nici nu ştiu ce tip fain era până la urmă Da Vinci ăsta.

- schimbul de idei cu prietenii – o prostie citită de tine şi asimilată în singurătate poate fi iluzorie. Dar o prostie împărtăşită cu cei din jurul tău, o prostie cu feedback, devine în scurt timp o certitudine. Asta înseamnă să ai principii!

- marketing – e greu să urmezi paşii de mai sus pe baza unor cărţi proaste publicate de edituri mici. Caută cărţile proaste tipărite în zeci sau sute de mii de exemplare de editurile mari. Ai două avantaje: primul este că e mult mai cool să citeşti prostii care se găsesc în orice librărie, decât prostii obscure. Vei da de înţeles, discret, că eşti la curent cu fenomenul. În plus, prostiile publicate de editurile mari arată mai bine, au coperţi meşteşugit DTP-ite şi se asortează mai uşor cu mărgelele, care se asortează la rândul lor cu kufia agăţată la gât şi cu tenişii galbeni cu steluţe purpurii. Al doilea avantaj e că finanţezi prin asta capitalismul corporat, care e foarte bun şi care, se ştie, garantează bunăstarea întregului glob.

Concluzia la care ajungem este că, în esenţă, nu există „carte de divertisment”, în sensul pur al cuvântului. Există, la suprafaţă, cărţi uşoare sau profunde, amuzante sau nu. În miez, însă, nici o carte nu este „benignă”. Dacă tot ne place să ne lăudăm că iubim cărţile, poate nu ar fi rău să nu le subestimăm într-atât încât să le privim doar ca pe nişte simple obiecte care furnizează senzaţii temporare. Da, e un clişeu să spui că „o carte poate schimba viaţa unui om”. Sigur că o poate schimba. Şi în mai bine, şi în mai rău.

Scris de Silviu Man

**Asocierea nu e, poate, lipsită de noimă. Nici cartea-produs, nici femeia-corporate, nu au lirism. Produse industriale, ambele sunt rezultatul îndepărtării de fire. Cartea nu mai e responsabilă de cunoaştere, ci de entertainment. Femeia-corporate nu mai e responsabilă de viaţă şi de ocrotirea ei, ci de bugetul casnic. Distanţate de complexitatea pe care o presupunea rostul lor firesc, ambele ajung să îndeplinească o simplă funcţie. Şi ca să mai îndulcim puţin comparaţia, putem spune că ambele se citesc la fel de uşor.

*** Oricât spun unii că într-un capitalism diafan ca al nostru, oricine poate să-şi aleagă orice/ nu-ţi place, nu citi/ nu te obligă nimeni, nu cred că „avem de unde alege”. Pentru a avea de unde alege, cartea bună ar trebuie să fie la fel de bine reprezentată precum cartea proastă. Dar cărţile bune sunt mai degrabă tolerate printre cărţile proaste. Un exemplu foarte la îndemână este binecunoscutul 1984 al lui Orwell – citit de mulţi, înţeles de puţini, asumat de mai nimeni. Şi asta pentru că Orwell e citit în grila de lectură impusă de supraabundenta carte-produs: just for fun. Nu pentru luciditatea lui e admirat autorul, ci pentru că a reuşit să producă un thriller social foarte realist…

Curajul de a trai

2009-09-28T02:16:00.000-07:00

Nu aveam de cateva zile nici un chef de scris. Am racit si parca inspiratia s-a dus si ea, lichefiata ... hihi.

Dar m-am lasat cuprinsa de entuziasm, cand am vazut ca sunt oameni care au curajul sa traiasca ceea ce eu am visat: un cuplu de romani, care traiesc pe malul oceanului in Brazilia intr-un eco-village, o viata simpla, dezbracata de toate mizeriile, frustrarile, poluarile umane si fizice ale orasului modern. Au avut curajul sa traiasca altfel si nu cred ca regreta nici o clipa din noua lor viata. Citindu-le blogul, iti dai seama ca "viata e in alta parte". Acolo unde poti sa o traiesti, clipa de clipa, cu bucurie, in iubire. Acolo unde lucrurile care te inconjoara te incarca de Bine si nu te darama.

Fiecare dintre noi poate trai intr-un "balon roz" undeva sub soare, ceea ce lipseste este doar schimbarea radicala a modului cum privim viata.

Simfonia aromelor

2009-09-23T22:55:00.000-07:00

Foto: noul meu raft pentru mirodenii si ceaiuri

Iubesc bucataria ca spatiu (nu-i asa ca toate petrecerile reusite incep si se termina in bucatarie?) si bucataritul, de aceea va divulg cate un secret din bucataria familiei mele.

Secretele bucatariei pe care le gasesc cele mai importante sunt mirodeniile, aromele, condimentele, plantele aceastea fantastice care dau savoare si ne gadila simturile.

Zilele mele nu ar fi la fel fara ele: fara salvie in salata mea preferata, fara busuioc in supa de rosii, fara curry in orez, fara piperul verde in sosuri, fara ghimbir in puiul dulce-acrisor, fara rozmarin in aluatul de pizza. Mirodeniile sunt cele care ma inspira in inventarea unor noi retete, savoarea lor "se cere" in preparatele mele. E o adevarata alchimie pregatirea hranei, iar relatia mea cu mirodeniile are o semnificatie aparte in acest proces.

Va divulg si preferatele mele: salvia, pe care o ador in salata de rosii si rozmarinul, care da un gust de neuitat aluatului de paine sau pizza.

Beauty lies in the detail

2009-09-23T07:44:00.000-07:00

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa

2009-09-21T10:42:00.000-07:00

[Mi-a placut atat de mult, incat trebuie sa impartasesc cu voi, in speranta ca vom reusi cu totii sa fim parinti la fel de buni]

foto: copy of Vermeer

Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fii fericita!

Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea…al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa.Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti…. ATATIA CAT MERITA.

A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautai, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepatimire(lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura.

Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.

Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina.

Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi:”Uitati-va la mine!”, Dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: “Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti”. Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cincizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!
Te imbratisez cu drag,

A. Vlahuta

Culorile toamnei

2009-09-18T05:43:00.000-07:00

(Avertisment pentru domni: aceasta postare are un caracter mai degraba feminin)

Poate pentru ca m-am nascut toamna, este acesta anotimpul care imi merge la suflet atat de adanc. Toamna, caldura torida a verii coboara in suflet si ne incalzeste zilele de acolo, alaturi de o carte buna si o cana de ceai fierbinte. Iubesc cerul de un albastru perfect in septembrie, dar si ceata serilor de toamna tarzie, cand rasuflarea danseaza in norisori alburii pe strazile goale.

Unul din calitatile preferate ale toamnei sunt culorile: calde, aromate, fermecatoare, pasionale, dar o pasiune mocnita - nu una data in vileag la prima vedere. Ma bucur de toamna si pentru ca acum pot sa imi port culorile preferate (pentru vestimentatie si accesorii) mai des: nuantele naturale, de la bej la diverse nuante de maro, kaki, caramiziu, cenusiu.

Daca e sa va ilustrez cum imi place mie sa ies la plimbare toamna, un trench de la Burberry ar fi perfect:

foto: Burberry

Iar ca accesoriu, o geanta, neaparat maro (sau poate mov?) si foarte mare. Se stie ca in geanta unei femei se poate gasi cam orice. Da. Nici gentile mele nu fac exceptie. Chiar si intr-una mica gasesc loc sa inghesui: pixuri, chei, notes, guma de mestecat, portofel, accesorii de par, telefoane, rujuri si alte accesorii feminine, bilete si biletele care poate ar trebui sa nu le arunc (hehe - le arunc in final peste vreun an). Ia sa vedem, ce mai gasim - alt carnetel, servetele, picaturi de nas, dropsuri fara zahar. Repet, este vorba despre o gentuta mica.

In concluzie, toamna aceasta imi doresc o geanta mare-mare in care sa imi arunc acele lucruri (in)utile pe care o femeie trebuie sa le aibe intotdeauna cu ea, care sa se potriveasca perfect cu cele 2 trenchuri - unul bej, unul maro - pe care le iubesc.

Prima mea zi de scoala

2009-09-16T07:51:00.001-07:00

Dupa ce, se pare, v-am plictisit ingrozitor cu primele mele lecturi, continui seria cu prima mea zi de scoala. Nu m-as fi gandit la ea, daca nu era un challenge gigelistic pe aceasta tema.

Am lecturat cateva experiente traumatizante relatate cu aceasta ocazie si am inceput sa dau drumul fuiorului memoriei de lunga durata si sa sapatoresc adanc prin mintea mea. Experienta mea deunazi cu amintirea cartii favorite din copilarie recunosc ca mi-a fost de ajutor sa reimprospatez amintirea acelor vremuri.

Din pacate sau din fericire, trebuie sa fac nota discordanta fata de majoritate la aceasta tema gigelistica: nu m-a traumatizat prima zi de scoala sub nici o forma. O asteptasem de multa vreme deja, pentru ca vroiam neaparat sa invat sa scriu. Stiam deja cateva litere de tipar, dar vroiam sa scriu de mana, ca si cei mari. Mi se parea atat de fascinant, incat abia asteptam sa pot sa fac si eu asta.

In plus, mi-au placut de atunci si pana acuma rechizitele: stilouri, pixuri, din ce in ce mai multe si mai diverse de-a lungul timpului. Pe atunci stilourile chinezesti, cariocile romanesti care se uscau mult prea repede, caietele puse in coperti din hartie de culoare indigo, etichete lipite cu aracet sau albus de ou ... mie imi fac placere aceste amintiri, iar azi abia astept sa inceapa scoala fiicei mele, caci de fiecare data ma bucur sa ii cumpar rechizitele pentru noul an. Cand am invatat in sfarsit sa scriu, era deliciul meu sa scriu la inceperea scolii numele meu si clasa pe fiecare eticheta.

Ai mei m-au dat la scoala in limba germana, colegii mei in majoritate si invatatoarea fiind svabi, asadar blonzi. Eu cu cei cativa de alt neam - bruneti de diferite nuante. Fiind jumatate unguroaica (nu cred ca mai e un mister dupa ce v-am innebunit cu piticul Csipike), tovarasa s-a gandit sa ma aseze in banca cu o alta unguroaica - Beatrice. O tin minte cu claritate cum ma dadacea in prima zi de scoala, aranjandu-mi funditele alea albe comuniste si nelipsita cordeluta. Imi parea extrem de agasanta ca prima impresie, dar in timp am ajuns sa ne imprietenim. Nu am ramas colege de banca decat o perioada scurta, insa.

O alta amintire foarte vie este penarul de lemn cu ceva soarece desenat pe el. Mi se pare ceva fascinant acel penar. Doamna ne-a povestit cate ceva despre el si rechizitele care il umpleau. Apoi ne-a intrebat ce litere cunoastem si ni le scria pe tabla. Parca ar fi fost ieri - tin minte cum i-am spus litera "R", caci imi place cum suna si stiam sa o scriu de tipar.

Tova - Anna Prunes - era o femeie calda, intelegatoare, dar stricta ca orice nemtoaica. Cadrul era clar, de la el nu era abatare: reguli, disciplina, dar nu exagera in nimic. Nu ne-a dezvoltat creativitatea sau initiativa, dar ceea ce ne-a invatat, a facut-o temeinic si pentru totdeauna. Poate de aceea amintirea primei zile de scoala pentru mine este una placuta.

Daca mi-ar fi fost invatatoare scorpia de la clasa vecina, cu siguranta povestea ar fi fost complet diferita. O chema Hoffmann, locuia aproape de mine si era spaima scolii. Cand tova noastra era bolnava, doamna Hoffmann ne supraveghea si ne lovea cu toata puterea ei peste palme cu batul de bambus daca vorbeam in ore. Singurul lucru care ma oprea din a ma revolta era gandul ca tova noastra se va intoarce repede la noi. V-am povestit despre Frau Hoffmann ca sa nu ramaneti cu impresia ca ar fi fost totul doar bomboane si delicii scoala in cazul meu.

Inspre vara - recunosc - ma plictiseam de ea ca de mere padurete si abia asteptam vacanta cea luuunga, dar in 15 septembrie intotdeuna ma apuca asa un elan si un drag de scoala si toate ale ei. Chiar si acum este la fel pentru mine - spre dezaprobarea fiice mele, eleva in clasa a III-a.

Prima mea carte

2009-09-14T10:30:00.000-07:00

Am tot dat in ultima vreme peste lepse cu carti, postari, recenzii si alte cele. Despre citit, carti, cele care ne-au format, ne-au modelat, ne-au crescut. De exemplu la Florin, care a castigat si un premiu in calitate de blogger cititor.

Si cum subiectul s-a tot invartit prin blogosfera si mi-a facut placere, mi-am amintit dintr-o data aseara care a fost prima carte pe care am citit-o: Csipike, piticul urias, roman pentru copii de Fodor Sandor.

L-am citit in limba maghiara, desi nu am facut scoala in limba maghiara. Nici nu stiu daca eram la scoala deja pe atunci. Imi amintesc insa ca stiam deja cartea aproape pe dinafara, de atatea ori mi-o citisera mama si bunica. De fiecare data cand eram in pat bolnava, de fiecare data cand aveau timp sa imi citeasca, eu il vroiam pe "Csipike". Imi aduc aminte cu atata claritate cum absorbeam fiecare cuvant, cum stiam fiecare liniuta din fiecare poza, cum ai mei se plictisera deja sa il citeasca si ma rugau sa mai vreau sa ascult si altceva.

Reconstituind acestea, mi-am dat seama ca din cauza lui Csipike pentru mine copilaria are o legatura indisolubila de lumea vrajita a padurii, cu animale, pitici si zane, intr-o lume colorata, de basm si foarte vesela. Iar casa ideala pentru mine este casa rustica, casa piticilor din povestea preferata a copilariei.

Andersen si Grimm imi placeau, dar aveau partea lor inspaimantatoare si/sau trista. In lumea lui Csipike insa totul era prietenos si simpatic, prietenul Kukucsi era mereu pe aproape cu un sfat iar zana Tipetupa era dragalasa si mereu pusa pe sotii. Cu acea lume adanc intiparita in inconstient am crescut si am cautat-o mereu.

Care a fost prima ta carte si cum te-a influentat?

Fotojurnal de vacanta

2009-09-11T06:21:00.001-07:00

Sibiu

Manastirea Brancoveanu

Marea

Manastirea Techirghiol

Siutghiol

Vacanta

2009-08-29T11:15:00.000-07:00

Plec la mare. Ne revedem peste vreo saptamana.

Calauza

2009-08-27T04:58:00.000-07:00

De mai bine de 10 ani vreau sa vad Calauza (Stalker, Andrej Tarkovskij, 1979). Acum, dupa ce l-am vazut, inteleg ca momentul a fost potrivit chiar acum pentru el. Inainte poate ca nu l-as fi inteles cu atata claritate ca si acum. Pentru ca tocmai acum am pornit pe acelasi drum, in aceeasi cautare, acum mi-a vorbit.

Lasand in urma reziduurile pe care sufletele noastre le aduna si le poarta in trecerea mizerabila prin lume, Calauza incearca sa ghideze pe cei chemati catre Imparatia lui Dumnezeu, pentru a renaste spiritual.

Tarkovskij utilizeaza atit imaginea, cuvantul, cat si sunetul pentru a intari simbolistica fiecarei scene. Te solicita cu totul, te transpune si te ghideaza in calatoria propusa.

Odata pornit, doar ochii deschisi si sufletul smerit iti pot deschide poarta. Multi incearca, putini intra. Personajul Writer, macinat de scarba, frica, intelege absurdul acestei lumi, porneste in calatorie, insa lasitatea si egotismul, mandria, il opresc din finalizarea dorita.

Dintre pasajele care m-au impresionat cel mai mult:

Let everything that's been planned come true.
Fie ca tot ce s-a planuit sa se implineasca.
Let them believe.
Fie ca ei sa creada.
And let them have a laugh at their passions.
Si fie ca ei sa ia in deradere pasiunile lor.
Because what they call passion actually is not some emotional energy, but just the friction between their souls and the outside world.
Pentru ca ceea ce ei numesc pasiune nu este de fapt vreo energie emotionala, ci doar frictiunea dintre sufletele lor si lumea din exterior.
And most important, let them believe in theirselves.
Si cel mai important, fie ca ei sa creada in ei insisi.
Let them be helpless like children, because weakness is a great thing, and strength is nothing.
Fie ca ei sa fie ca si copiii neajutorati, fiindca slabiciunea e un lucru minunat, iar puterea nu este nimic.
When a man is just born, he is weak and flexible, when he dies, he is hard and insensitive.
Cand un om este nou nascut, este slab si flexibil, cand moare este dur si insenzitiv.
When a tree is growing, it's tender and pliant, but when it's dry and hard, it dies.
Cand un copac creste este gingas si maleabil, dar cand este uscat si dur, moare.
Hardness and strenght are death's companions.
Duritatea si puterea sunt tovarasii mortii.
Pliancy and weakness are expressions of the freshness of being.
Maleabilitatea si slabiciunea sunt expresiile prospetimii firii.
Because what has hardened will never win.
Pentru ca ceea ce s-a inasprit nu va castiga niciodata.

Am citit recenzii bune si ne-bune, nu au schimbat insa cu nimic impresia si mesajul receptat. Cei care afirma ca Stalker este SF/anticipatie nu au inteles nimic din filmul asta. Dar mi-e clar ca cineva fara nici o legatura cu ortodoxia sau cu un (cel putin) minimal studiu al crestinismului nu au cum sa inteleaga in profunzime parcursul transpus atat de frumos in imagine.

O singura recomandare - cartea lui Tarkovskij, Sculpting in Time. Eu am gasit-o la Google Books (cu 2 capitole lipsa, din pacate).

Meta-fizica parului

2009-08-23T05:20:00.000-07:00

Edgar Degas - Femeie pieptanandu-se

In relatie cu propria mea prezenta fizica in lume, unul din aspectele care mi-au placut intotdeauna a fost parul. Am intuit inainte de a sti, ca este sediu de energie, ca aduna puterea.

Desi utilizarile sale erotice (ca instrument de fascinare in cazul femeilor, mai ales) si magice (nenumarate ritualuri apotropaice, dar si altele mai putin "cuminti" utilizeaza parul) presupun o utilizare putin benefica a acestor energii, esentialmente parul este o parte incarcata de putere a alcaturii noastre fizice.

"Parul, ca si unghiile, este alcatuit la nivelul corpului uman din aceleasi elemente biochimice ca si coarnele animalului. Firele de par sunt razele ceresti, radacinile prin care coboara in Om energiile divine si puterea datatoare de viata, raze ce devin ramurile arborescentei de pe crestetul sau.

Parul este simbolul fortei divine." (vezi Anncik de Souzenelle, Simbolismul corpului uman, cap. XX 4, Parul si coroana)

Lunca zanelor

2009-08-17T08:25:00.001-07:00

Jos in lunca zanelor

In murmurul apelor

Si farmecul florilor

Aud soapta zanelor

Si vad norul calatorul

In valtoarea dorului

Un sarut

Gandesc - deci exist?

2009-08-12T11:32:00.000-07:00

Cuget, deci exist! (René Descartes)

Iata o afirmatie omniprezenta in lumea moderna sub atatea forme: atotputernicia tehnologiei, avansul sistemului educational, stiinta, filosofia. Nu cred ca multi dintre noi mai fac exercitiul de a se separa de propriile ganduri.

In timp ce femeile (dar nu numai) se mai identifica si cu dorintele si sentimentele lor (vreu - deci exist, simt - deci exist), in genere nimeni nu mai cuteza a spune ca nu se identifica cu propriile ganduri. Traim cu ele cam de cand ne stim. Ce altceva am putea fi decat suma gadurilor noastre? Este esenta si sediul fiintei noastre, aparent.

Nimic mai fals decat atat, gandurile sunt adesea tocmai cele care pun o ceata groasa intre realitate si ceea ce interpretam noi despre ea. Gandurile sunt ca norii, iau cele mai bizare forme, vin si pleaca, pot fi placute, dar aduc si furtuni infricosatoare: complexe, frici, perceptii false. Si asta zilnic. Mintea noastra faureste scheme despre lume si - comoda fiind ca o matroana lasciva - le foloseste in generalizare.

Crezi ca suntem suma gandurilor noastre, sursa si ecoul monologului nostru interior, totusi nu suntem doar atat. Ceva precede, inglobeaza si transcende.

Fa astazi un exercitiu pentru doar 5 minute: imagineaza-ti ca stai pe o stanca la malul marii. Gandurile tale sunt valuri care se bat de tarm si se retrag din nou. Lasa-le sa vina, dar nu te identifica cu ele. Priveste-le doar, in derulare. Nu le judeca, nu le dezvolta, observa-le doar. Gandurile sunt o valtoare impresionanta. Dar TU esti mai mult decat ele!

Zambete aurii

2009-08-11T03:53:00.000-07:00

Ati avut vreodata senzatia ca un zambet este auriu ca si Duminica? Eu da, azi dimineata cand am fost premiata de Mel. E un sentiment cald sa stii ca este citit cu placere ceea ce ai scris.

Schimbul asta de premii are ceva din candoarea copilariei, al schimbului de biletele si de abtibilduri, cand prietenia era ceva daruit din toata inima si pretuit in paginile de caiet cu grija colorate si impodobite cu flori uscate si inimioare.

Si cu asta am trecut peste preconceptia ca un "blogger adevarat" nu participa la prosteli de genul asta. Ei bine, nu cred ca un blogger incape in randurile inguste ale vreunei definitii. Un blog poate fi multe lucruri - de la o carte de bucate, roman online, confesiune intima, album foto, loc de dat cu capul - pana departe, oricat de departe mintea si sufletul vor sa ne duca.

De aceea il daruiesc mai departe persoanelor care stiu ca vor primi cu drag: Claudia Banatanca si Niko Miko.

Fateta intunecata a virtualului

2009-08-08T08:44:00.000-07:00

In virtual ne lansam cu cel mult false sinceritati. Este clar ca ce apare online, este doar o reprezentare a noastra, mai mult sau mai putin conforma cu realitatea. Aici nu poate exista sinceritate completa sau comunicare deplina a persoanei noastre reale.

La fel de adevarat insa este ca Alter-Egoul nostru virtual este legat de noi printr-un subtil cordon ombilical, pe care il hranim cu fiecare asumare a acestei identitati virtuale.

Desi ne atrage aparenta libertate virtuala si posibilitatile ei nemasurate, suntem oare constienti ce ne-am asumat? Ne-am asumat sa avem de-a face cu diverse personaje, care sub acoperirea identitatii virtuale isi varsa cu usurinta frustrarea si veninul in fel si chip. Ce poate fi mai facil decat sa razbuni insatisfactiile unei vieti banale pe oameni nebanuitori, chipuri virtuale, care ascund in spate suflete reale. O postare nervoasa la vreun topic, un comentariu "pe fata" - justificate de o asa-zisa sinceritate si de adevar - sunt armele haiducilor din virtual. Si toti cei de aici am fost macar o data haiduci, nu negati.

Daca vrem sa ne petrecem timp pe aici, trebuie sa fim constienti ca ne asumam atacuri de oriunde, de nicaieri si peste tot. De aceea cordonul ombilical dintre Eul nostru real si cel virtual trebuie sa fie clar definit, delimitat si oricand detasabil.

Sonet - 1998

2009-08-05T02:36:00.001-07:00

Rasfoind un caiet vechi in care imi scriam fragmentele preferate din ce citeam, m-am oprit la niste versuri. Mi-am amintit ca le-am scris pe sonetul fiecarui coleg de clasa la terminarea liceului. Sunt sigura ca nu banuiam pe vremea aceea, nu intuiam cat de mult ma apropiam cu acele versuri de sentimentul apasator din care ele au izvorat. Acea lovitura peste ceafa pe care ti-o da constientizarea timpului, a trecerii. Atunci ti se inchide brusc acea perspectiva nemarginita pe care o aveai in adolescenta, crezand ca totul e posibil, ca esti liber sa faci, sa fugi, sa pleci, sa fii. Cu totii cautam libertatea in locul gresit.

Iata si versurile cu pricina:

Ca suflet
Decazut,
Un cer de toamna
Greu,
Intarzie
Sperantele
De ieri.
Si frunze,
Ani
Zburand
Prin lume,
In zadar ...
Nu asteptam
Cu iarna
Care vine, -
Decat
Sa ninga.

Ma intreb ce or fi inteles/crezut colegii mei? Dar cred ca dupa 4 ani de convietuire pasnica renuntasera demult sa isi mai puna intrebari.

Intre lumi

2009-07-31T12:08:00.000-07:00

Sa fii intre lumi - cea mai ingrata traire. Sa fii prea slab sa inaintezi, dar sa nu vrei sa faci nici cale intoarsa.

"Oamenii flecaresc o vreme si apoi uita, socotindu-l pe cel ce a parasit lumea ca pe un mort. De aceea nu trebuie sa te temi de batjocora si vrajmasia lumii, fiindca din pricina desertaciunii si le iubeste numai pe cele ce le vede ca fiind de fata si uita restul. Lumea este un balci care ii intereseaza si ii tine ocupati pe cei din ea, pasandu-i prea putin de ceilalti." (Sfantul Teofan Zavoratul)

Imi aminteste de Carnivale. Nu am reusit niciodata sa ma uit la acel film. Atmosfera aia imi face parul maciuca. De altfel, detest circul, atmosfera lui de balci, carnaval, oameni deformati si un anume nefiresc sinistru.

Lumea e un mare balci, ne atrage si ne arunca, ne saruta si ne loveste.

Iar eu? Nu o vreau, dar nu sunt in stare sa o las.

Set my mind

2009-07-29T06:06:00.000-07:00

Am incasat azi o leapsa tehnico-stiintifico-fantastica de la Florin.

Nu o mai lungesc, sa trecem direct la obiect:

1. Obiectul tău cel mai dependent de setări?

timpul. nu e tocmai obiect, dar e obiectiv; adesea mai degraba subiectiv.

(referitor la obiectele propriu-zise: ma enerveaza foarte tare daca cineva imi schimba setarile)

2. Setarea cea mai uşoară pe care ai facut-o unui dispozitiv?

setarea orei de trezire. sunt o persoana matinala si oricat de tarziu m-as culca, nu mi-e greu sa ma trezesc devreme.

(setarile din Word, pentru ca dupa atata vreme le stiu deja pe dinafara)

3. Dar cea mai grea?

sa-i dau in cap vointei indaratnice cand doreste prea tare lucruri inutile

4. Care este lucrul care ţi-ai dori cel mai mult să aibă posibilitatea de a fi setat şi în ce mod?

aaaaa, am eu o fantezie anume de ceva vreme: visez la un dispozitiv de inregistrare a gandurilor, un soi de reportofon caruia sa imi dictez gandurile oricand, oriunde, in pat inainte de a adormi, sub dus, pe strada ... asta pentru ca mii de ganduri pe care le cred interesante mor fara sa apuc sa le scriu. Scrisul cere efort, timp, dispozitie si dispozitive. Deci, vreau sa setez un "inregistrator de ganduri", care la un "gand cheie" sa porneasca, la alt "gand cheie" sa se opreasca. Ei? Cum suna?

5. Dacă ai putea să schimbi o setare, care ar fi aceea?

as seta stingerea luminii si a televizorului prin cuvinte cheie. cand mi-e somn chiar nu mai am nici un chef sa caut telecomenzi si sa sting becuri. ar fi o setare extrem de reconfortanta.

6. Care lucru n-ar trebui să aibă setări modificabile – ar trebui să fie aşa cum l-a făcut fabricantul său?

coloana vertebrala. atat la propriu, cat mai ales la figurat.

7. Ce ţi-ai dori să poţi seta la tine şi de ce nu o faci?

capacitatea de atentie si inmagazinare a informatiei (adica un hard mai tare si mai multi rami :-D). eu as vrea sa o fac, dar mi-e teama ca sunt totusi niste date genetice la mijloc ...

8. Ai fi în stare să-ţi pui în pericol viaţa pentru a schimba setarea unui dispozitiv şi dacă da, pentru care?

as face asta doar in cazul in care ar fi periclitati cei pe care ii iubesc. atunci cu siguranta.

Si leapsa merge la Vania si Denisuca (please don't hate me).

Mandala cafelei de dimineata

2009-07-28T02:46:00.001-07:00

Am cateva defecte care ma deranjeaza. De exemplu lipsa de rabdare, atentie. Sunt in stare sa fac mari prostii pentru ca nu sunt capabila sa astept.

Pentru a corija aceasta stare pe cat de neplacuta, pe atat de nociva, exista remedii ca meditatia, rugaciunea sau pur si simplu exercitiul vointei. A face zilnic anumite lucruri repetitive, ca un ritual, ca o mandala, te reaseaza intr-o anumita ordine - ordine cu tine si cu restul lumii. Iti curata mintea si sufletul, te readuce in centrul fiintei tale.

Mandala cafelei de dimineata pentru mine este o reasezare cu bunavointa in lume, un mod de a zambi noii zile si celui drag, cu care impart cafeaua.

Into the wild

2009-07-22T09:29:00.001-07:00

Desi iubesc orasul si dinamica sa, cum ati observat probabil deja din cateva alte postari, uneori ma duce dorul spre linistea muntilor impaduriti, spre cotloanele nevazute, nestiute ale lumii.

Pentru ca niciodata nu am trait desfatarea macar a unei saptamani intr-o separare completa de lume cu oameni, obiecte, comoditati si desfatari, ma intreb cum ar fi. Cum ar fi sa locuiesc in casa piticilor in mijlocul padurii. Sa dispara toate necesitatile mele obisnuite si toate metodele invatate de atata vreme de a le implini. Ar fi ca si cum as invata sa merg si sa vorbesc din nou. Lumea moderna ne-a deformat in mare parte perceptiile si deprinderile primare. Stiu sa folosesc o suta de gadgeturi, dar nu as fi in stare sa vanez o potarniche sau sa prind un pastrav.

Ar fi o experienta din care as invata mai multe despre mine si despre cum mediul ne schimba mintea, ne modeleaza raspunsurile si comportamentele.

Ar fi o calatorie catre propriile radacini, o dezbracare de masti, o cautare a drumului. O calatorie initiatica la mijloc de timp, o moarte si o regasire.

Turnul

2009-07-21T06:06:00.000-07:00

Se facea ca toti oamenii traiau intr-un turn - ca un oras zgomotos - ce se inalta in spirala, semet, amenintand cerul cu maretia lui desarta.

Si fiecare din ei traia cu propriul turn in care isi ascundea inima. Toate gandurile si fricile, toate sentimentele erau ascunse in turn. Un mare ochean iesea din varful lui sa cerceteze zarile. Dar pentru ca limbile se amestecasera, oamenii nu se mai intelegeau unii pe altii si nu mai distingeau daca sunt dusmani sau prieteni; ferecau sau deschideau usa gresit celor care bateau la usa.

Astfel ca, disperati de confuzia aceasta generala, unii se inchideau pentru totdeauna in turn si mureau de sete. Altii alergau pe strazi, cautand ajutor si incercand sa inteleaga ce se petrece.

Iar altii sareau din inaltul turnului in speranta unei salvari necunoscute.

Peregrinari urbane

2009-07-17T03:26:00.000-07:00

Desi obositor in doze prea mari, zumzetul si forfota orasului imi place. Mai ales in plimbari fara tinte precise, curiozitatea de a descoperi ceva interesant oriunde este marea mea placere.

Un mic fotoreportaj de azi:

Later edit: seara, un nor pufos si aparent inofensiv, in realitate incarcat electric cum nu ai crede ca se poate la un asemenea nor de vata de zahar, asigura o atmosfera rock & roll pe cer. Nici un alt nor cat vezi cu ochiul, doar el.

Nostalgie de timisorean

2009-07-13T03:53:00.000-07:00

Ai simtit cu adevarat pulsul orasului de altadata, daca

- ai mancat merdenele cu iaurt in lactobarul din centru, unde troneaza acum maiestuos Mac-ul
- te-ai imbaiat la uszoda
- ai cascat gura in targ la ocska
- ti-ai baut cafa de dimineata pe terasa la Jazz
- ai jucat biliard la Flora
- ti-ai dat prima intalnire la Pesti
- ai pierdut vremea dupa cursuri in Parcul Rozelor
- iti mai amintesti vremurile cand prin Centru trecea tramvaiul
- ti-ai cumparat manuale de la Biblioteca Scolarul

........
sigur mai sunt multe. Pentru voi ce inseamna Timisoara de demult, din amintirile calde, copilaresti?

Se vede strada si blocul meu in imaginea de mai sus; imaginea dateaza din anul 2000, adica exact de cand m-am mutat dintr-un bloc in altul, pe aceeasi strada.

Ingeri

2009-07-12T11:23:00.000-07:00

Mi-a spus ca ingerii canta mereu, vorbesc prin cantec si preamaresc pe Cel Bun.

Ma intreb daca ingerii plang uneori, cand ne vad, daca tipa de durere, cand cei pe care ii pazesc, se pierd.

A judeca sau a nu judeca

2009-07-10T13:11:00.000-07:00

De la Sfinti Parinti, prea-buni parinti de azi, pana la oamenii din jur de orisiunde - imi spun, direct sau nu, ca e un lucru gresit sa judeci semenii.

Nu caut samanta de scandal, nu sunt nici vreo "Gica contra", nici nu vreau sa despic firul din dragul oratoriei iscusite. Dar trebuie sa ii contrazic, cel putin in una din acceptiunile cuvantului.

Sunt de acord ca oameni fiind, nu este rolul nostru sa condamnam, dispunem, decidem, osandim noi pe ceilalti, decat in limitele sociale care ni se cuvin.

Dar a judeca mai inseamna si a discerne, a chibzui, a rationa, a cantari, a valora. Este esential sa judecam, in aceasta acceptiune a termenului, tot ce este in jurul nostru, si da - oamenii. Ii vedem, cunoastem, intelegem, apoi ii judecam. Pentru noi ei sunt buni, rai, drepti, nedrepti, prieteni sau inamici. Asa si trebuie sa fie. Nu e firesc si nici benefic sa stam toti in aceeasi generoasa oala. Unii ne fac bine, altii ne fac rau. Noi am facut bine, am facut si rau, altora.

Este bine asadar sa ii judecam pe altii, dar nu mai mult decat pe noi. Sa judecam, fara sa aducem prejudicii. Sa judecam, din dragoste pentru claritate.

azi. 6 a.m.

2009-07-07T08:52:00.000-07:00

Orasul se trezeste incet in miros de cafea. soarele, printre gene, arunca o scurta privire.

Lenes, si-a tras repede plapuma la loc. Nu, azi nu.

Here we go again!

2009-07-05T00:44:00.000-07:00

Ca sa incepem dimineata intr-un mod simpatic langa a treia cafea, un mic jogging pentru creier, sentiment si tastatura, leapsa de la Vania:

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:

uff, grea treaba pentru o Balanta, ma chinuiti! deasupra mea pe primul raft e un sir intreg de carti, nu stiu pe care sa pun mana. Uite ca una sta deasupra. E a lu var-miu. Am lasat-o acolo pentru ca as vrea sa o citesc. In acelasi timp mi-e teama ca o sa ma depaseasca. Asa ca sta acolo cuminte si rabdatoare. Citatul:

" "

Pagina 18 e goala :-)))) Nu pot sa nu zambesc larg la asa o ironie. Are ceva leapsa asta .... Incepe sa imi placa.

2. Fără să verificaţi, cât e ora?

10:46

3. Verificaţi!

10:50

4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?

Tern, ca starea mea de spirit din ultimele zile. Pantaloni scurti decolorati, maieu cenusiu.

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

In monitor, la ultimele feeduri rss.

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?

Ticaie ceasul.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Alaltaieri. Am fost la Praktiker.

8. Ce aţi visat ieri noapte?

Tin minte doar un fragment in care apareau fostii colegi de servici in casa in care am copilarit. Si sentimentul ca am pierdut tot ce era profund al meu.

9. Când aţi râs ultima dată?

Am zambit azi dimineata cand am vazut leapsa. Nu mai stiu cand am ras ultima data. Sigur nu de cateva zile. Nu e o perioada prea vesela pentru mine, acum. Om vedea.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?

multe rafturi cu carti, 3 oglinzi inguste verticale, un tablou deasupra lor, un ceas, o cruce ceramica, interfonul.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?

nimic deosebit. un castig brusc de genul asta m-ar face suspicioasa si m-as intreba cu ce altceva din viata mea va trebui sa compensez.

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?

Crossing over

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?

Nu. Dar asta depinde de definitia data lui "neobisnuit".

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Cred ca imi face bine, dat fiind ca eram intr-o dispozitie cam autista.

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!

Eva isi doreste de ziua ei o luneta.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?

Lara

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Nu stiu, poate Razvan.

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?

Da. Dar m-am oprit la atat, desi mi s-a oferit sansa de a ramane in Köln. Ni s-a parut prea greu. Nu regret, dar uneori mi-e dor.

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?

Bine ai venit acasa!

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

Capacitatea oamenilor de a empatiza; constiinta lor mi-as dori-o mai extinsa, sa nu bata doar pana la propriile pulsiuni si frustrari.

21. Vă place să dansaţi?

Da.

22. George Bush?

Aparent prost, la o privire mai atenta periculos. Un pion relativ important din varful piramidei.

23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

Nu mai tin minte. Probabil stiri.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească acest chestionar?

4? oh shit. Nu cunosc asa multi bloggeri.

Carla
(ii plac lepsele, le mai si "fura". sper sa-i placa si asta.)
Flo' (da asta e prea cul sa ia lepse. anyway, io-i spun. cand i-am dat link la blogul meu, a ras. cute, huh? ziceti si voi, e asa de funny?)
Claudia Banatzanca

Na bine, asta e. Am doar 3. Primesc pedeapsa?

Scrisoare catre cine am fost

2009-07-02T02:49:00.000-07:00

Preiau o leapsa provocatoare de la Carla. E prima data cand iau o leapsa peste ceafa. Si e chiar grea asta.

So, catre mine, acu vreo 15 ani (10 nu imi sunt de ajuns, ai sa intelegi imediat de ce):

Ai grija de mama ta, comunica cu ea, ajut-o. Iti va parea mai tarziu rau pentru fiecare secunda pe care ai pierdut-o. In curand nu va mai fi langa tine. Te va durea fiecare cuvant pe care nu i l-ai spus.

Citeste mult. Mult si mai ales bine.
Viziteaza tot ce poti in lumea asta. Fii atenta, fa poze, cunoaste oameni, simte pulsul locului.

Fii o prietena buna, dar pastreaza-ti mereu luciditatea. Sa nu faci NICIODATA compromisuri pentru nici un baiat/barbat. Paradoxal, cu cat te straduiesti mai tare sa te placa, cu atat relatia va sfarsi mai rau. Sa nu ai incredere in ei, cam toti pe care ii vei cunoaste sunt labili. Incearca sa intelegi relatia lor cu mama si ai sa stii tot.

Mediteaza, tine-ti emotiile sub control. Depune efort pentru asta si nu vei regreta mai tarziu. Cultiva atentia si perseverenta, pentru ca lipsa acestora mai tarziu iti vor da mari batai de cap.

Nu pune gura pe tigara aia, oricum are un gust tampit si te vei chinui sa te lasi!

Ce pacat ca sunt asa de incapatanata si nu m-as asculta nici macar pe mine ...

Prietenie?

2009-06-29T11:03:00.000-07:00

Am ajuns la convingerea ca nu mai exista.
Ca niste frunze uscate toamne, sunt purtati oamenii de emotiile lor, de colo coace si iarasi inapoi.
Se aprind repede, ca fosforul de pe chibrite. Si uita la fel de repede, ca anesteziati.
Vointa este ceva ce nu trece de testul zilei.
Loialitatea este ceva old-fashioned de care povestea bunicul, saracul de el. Nimeni nu mai pare sa isi aminteasca la ce foloseste.
Totul e plan personal, strategie de viata, cale spre succes. Si alergam aceste drumuri singuri, chiar daca intalnim pentru scurta vreme si alti oameni in cale.
Prietenul adevarat ar trebui sa fie cel care ne insoteste pe drumul scurt pe care il avem de parcurs si care isi asuma rolul de a avea grija sa nu ne abatem de la calea propusa. Sa ne traga de maneca si noi sa intelegem. Sa ne deschidem fata de el si el fata de noi. Fara masti, fara falsitate.

Cum sa facem asta, daca si cand ne uitam in oglinda, purtam masca?

Paradoxal cum pare: multimile ta fac mai singur decat pustiurile.

Cine STIE ca este prieten cu adevarat, indiferent ce? Cine STIE ca a trecut proba de foc?

Doamna in albastru

2009-06-25T09:48:00.001-07:00

Doamna in albastru lua fiecare zi in piept cu o energie de invidiat pentru cei 65 de ani care ii albisera parul. Desi mignona, avea pasi de o vitalitate cu care tineretul comod greu tinea pasul. Era mereu bine dispusa, deschisa, comunicativa. Se plimba zilnic prin cartier si in centru, pe drumul ei multa luma o saluta. Fusese profesoara de muzica, cunostea orasul si orasul o cunostea pe ea. Vorbea mult, dar avea ceva de spus, chiar daca franchetea ei jena cucoanele simandicoase si fals pudice.

Le jena si totusi le numea prietene. Le stia limitele, dar totusi era aproape de toata lumea. Aceasta e una din virtutile unui dascal: sa intelegi limitele celorlalti, dar sa ii poti indragi si ajuta cu toate acestea.

Avea convingeri puternice, era cumva aspra in eleganta ei, cumva ascutita in nonconformismul ei. Era deschisa catre toti, si totusi singura de cand ii murise sotul. Era plina de viata, desi ceva in interiorul ei ii macina zilele. Nu doar metaforic, cum am aflat - din pacate. Hoinaream fara tinta in ziua aceea. Ma intrebam cum au trecut atitia ani si cum de am ajuns asa de ... inecata. Nu stiu cum altfel sa exprim printr-un cuvant. In magazin ma uitam in gol, avusesem un blackout si reactionam cu intarziere. Mi s-a spus sa dorm. Da, poate ca ajuta.

Mi-a revenit in minte doamna in albastru.

Acum o luna ne plimbam agale in parc vorbind despre copii, educatie, viata, oameni, muzica. Azi e in fata clipei fatale a finishului. Si acum mi-e greu sa cred, sa accept.

E doar o clipita pana cand treci ... nu pierde nici o secunda in ganduri sfarsite, in tristete, nostalgie. Nu pierde nici o rasuflare in invidie si rautate. Nu ai ce invidia. Chiar si doamna in albastru a ajuns la final. Poate ca ceva mai implinita decat altii.

Being the white rabbit

2009-06-21T07:09:00.000-07:00

Nu stiu daca a mai explicat cineva cartea lui Marquez asa (Un veac de singuratate), dar cheia prin care eu vad acest roman este urmatorul: pare magic, fascinant si suprarealist, insa nu este altceva decat lumea lui Marquez vazuta de ochii lui de copil. Si mi se pare genial modul in care reuseste sa se re-transpuna in el insusi - copilul - si sa redea acel sentiment de urias si fascinant al lumii pe care fiecare din noi il traieste, copil fiind.

Mintea unui copil este ceva aparte: ingenua, colorata, vesela, curioasa, dulce, plina de muzica, iar lumea vazuta de copil este un loc plin de mistere, provocari, pericole si recompense. E o lume al carei dor il vom purta cu noi pana la ultima noastra suflare, iar lumea nu va mai parea niciodata asa de frumoasa ca atunci.

Sa fii parinte iti aduce privilegiul unic sa patrunzi din nou in acea lume, sa fii martor si sa retraiesti propriul tau parcurs prin Tara Minunilor. In acelasi timp si o mare responsabilitate - aceea de a asigura copilului tau o trecere lina din Wonderland, prea plinul imaginar copilaresc, in lumea reala: rece, searbada, obositoare, cu multe bune dar si mai multe rele. Parintele trebuie sa fie iepurele alb si pe taramul concretului si sa ofere copilului mecanismele de adaptare si invatare. Copiii care sunt lasati sa creada ca dorinta si imaginatia este suficienta in ambele lumi, din pacate in lumea adultilor vor avea un drum presarat de drame. Ei trebuie sa invete sa aduca acel bagaj colorat din Tara Minunilor si sa il foloseasca in Tara Adultilor cu folos si cu responsabilitate.

Grea misiune pentru orice parinte, mai cu seama ca majoritatea dintre noi in propriul nostru parcurs ne-am poticnit de atatea ori. Ce iti trebuie ca sa poti fi Iepurele Alb? Luciditate, deschiderea de a comunica in orice fel si oricand, echilibru si muuuuulta energie.

Guest post al meu pe empower

2009-06-18T08:10:00.000-07:00

Am publicat ca autor invitat pe empower.ro un articol care sper sa va placa. Ca expresie a pasiunii mele pentru studii culturale si antropologie - pe de o parte si business - pe de alta, sper sa fie unul dintr-o serie mai lunga de articole pe aceasta tema.

In fond, de la speranta la fapt, doar de mine depinde.

Lectura placuta si va astept cu feedback!

Food for thought

2009-06-15T04:48:00.000-07:00

Viata unei femei obisnuite in lumea traditionala era centrata pe procesul hranirii. De la lucratul pamantului, ingrijirea animalelor, pregatirea hranei ... viata ei revolutiona in jurul hranei, pe parcursul intregii zile, saptamani, anotimpuri, ani. Cicluri de viata din copilarie pana la moarte, se scurgeau atemporal, parca - ritmic, sigur, solemn. Bucataria si ingredientele ei erau instrumentele alchimiei feminine. Era ceva frumos in faptul ca femeia hranea. Barbatul muncea. Lupta.

Azi, fie ca la propriu, fie in sens metaforic, viata femeii obsinuite inca revolutioneaza in jurul hranei. Doar ca stomacul, vazut aici simbolic, ca generator al dorintelor, a devenit un monstru care cere tot mai mult si devine imposibil de satisfacut. Nu mai cere doar - ritmic - hrana. Cere tot ce vede, tot ce aude, tot ce e lucios, tot ce doresc si altii, tot ce invidiaza altii. Femeia obisnuita si lumea pe care o creaza, pe care o creste, pe care o hraneste, a denit un sac fara fund al dorintelor. Acestea se autogenereaza unele pe altele si ne trag pe noi in deriva, departe de centrul lumii care ne tinea candva laolalta.

Pentru ca nu ne mai hranim cu adevarat nici trupul, nici sufletul. Ne imbuibam.

Intr-un sens larg, da: esti ceea ce mananci.

Wordless Wednesday

2009-06-10T04:13:00.000-07:00

Wordless Wednesday

Fara cuvinte

2009-06-09T10:22:00.000-07:00

Daca nu stiati, sunt o persoana care vobeste intruna. Nu neaparat cu cineva, cel mai adesea cu mine insami. In mintea mea, vorbesc cu mine pe o suta de voci. E mare aglomeratie, nici nu stiti. Uneori mi-e greu sa dau unplug seara si sa fac liniste. Gandurile se astern incontinuu, ca intr- joaca, prinselea intr-un hatis ce nu pare sa aibe capat. Noroc cu somnul.

Mi-e frica de somn. Nu cred ca v-am spus niciodata. E dovada clara, zilnica, brutala a faptului ca "being in control" e doar o iluzie. Mi-e frica de faptul ca nu ma voi trezi dimineata. Sau ca altceva-altcineva preia controlul in locul meu, pe nesimtite. Este un gand atat de infricosator incat uneori simt ca imi sare inima din piept de groaza pentru cateva momente.

Si totusi, as vrea sa fie mai liniste, cateodata. Incordarea asta fara de care mintea mea crede ca nu poate exista, alergatura asta nebuna, cautarea asta febrila de raspunsuri. Vreau o pauza. Sa respir si sa privesc in zare si sa nu ma gandesc la nimic. Sa fiu in acelasi timp perfect constienta de perceptiile mele, de emotiile si gandurile mele. Si toate acestea intr-o liniste de balsam, ca o raza de soare al unui rasarit linistit. Ca o promisiune vesnica. Doar asa, fara cuvinte.

De-a v-ati ascunselea

2009-05-31T10:05:00.000-07:00

Un aforism zen spune: "O femeie frumoasa este pentru iubitul ei o incantare, pentru un calugar o tentatie, iar pentru un tantar o masa copioasa".

Ce vreau sa aduc in discutie cu asta? Ca adesea asteptarile noastre de la noi, de la viata, asteptarile celorlalti sau ce credem ca se asteapta de la noi sunt exact lucrul care ne apasa cel mai greu ... dar care nu ar trebui sa ne apese deloc.

Cat de relative sunt perspectivele! Te uiti in oglinda si ti se pare ca cerul se darama pe tine pentru ca nu vezi acolo ceea ce iti doresti sau trebuie sa iti doresti, in timp ce nimeni in afara de tine nu va observa asta, ci expresia ta nefericita cu care te plimbi prin lume. Si de obicei nici macar atat.

Am stat in ultimele zile mult sa ma gandesc: care este sursa fericirii si implicit a nefericirii? Mi-au perindat prin minte toate cartile de psihologie, toate metafizicile, toate discutiile, toata experienta acumulata in acesti ani si ... s-a sedimentat o concluzie. Pe care am citit-o in atatea forme, de atatea ori, dar mintea si sufletul meu nu a inteles cu adevarat. Sunt convinsa ca nici multi dintre cei care vor citi acum ce scriu nu vor intelege in felul in care eu am inteles. Parte din vina mea, pentru ca nu stiu sa redau. Parte pentru ca nu au ajuns ei in punctul constientizarii.

Cand sunt momentele in care suntem cu adevarat fericiti, multumiti? Sunt acele momente cand savuram, iubim, ne concentram, cream in TIMPUL PREZENT. Acum e sursa fericirii, nu in alta parte si nu in alt timp.

Nefericirea mea vine din proiectia in viitor sau trecut, in sperante pentru viitor, in stresul ca nu voi ajunge acolo, in nostalgia trecutului, in frica de a nu mai putea retrai experientele trecute, frumoase, in concentrarea intregii mele energii in alt timp, in alt loc (in mintea mea).

De cele mai multe ori sunt nefericita pentru ca nu sunt aici. Desi fizic ... dar energia, mintea si sufletul meu le proiectez in afara momentului prezent. In ceva incert, care fie a fost, fie poate ca va fi.

Ce ne ramane pentru ACUM? De obicei prea putin. Suntem readusi doar de socuri emotionale, fizice, evenimente care ne trezesc subit. Si doar pentru scurt timp, pentru ca mai apoi sa ne pierdem din nou.

Mi-am propus sa revin in acum, sa cultiv atentia pentru ce este in jurul meu in aceasta calatorie. Fiind pana acum mereu cu ochii atintiti spre varful muntelui sau inapoi, mi-e teama ca am pierdut multe din peisajul pe langa care am trecut.

5 ritmuri ale fiintei

2009-05-25T04:34:00.000-07:00

"Energia se misca in unde. Undele se misca in patternuri. Patternurile se misca in ritmuri. O fiinta umana este exact aceasta, energie, unde, patternuri, ritmuri. Nu mai mult. Nu mai putin. Un dans." (Gabrielle Roth)

5 ritmuri sunt starile fiintei:

Flowing - fluxul

este canalul catre adevarul nostru interior, impulsul de a urmari fluxul propriei tale energii, sa fii tu insuti - sa iti asculti si sa raspunzi nevoilor tale, sa fii receptiv la lumea ta interioara si exterioara. Cand ne deschidem catre fluxul fiintei noastre fizice, toate celelalte cai se deschid.

Daca ne deconecatam de la fluxul energiei noastre, devenim orbi la ceea ce se intampla cu adevarat in interiorul nostru. Nu ne mai simtim corpul. Ne negam instinctele.

Staccato - detasarea

este drumul catre inima. Ne arata cum sa iesim in lume, conectati cu sentimentele noastre. Acest ritm domina latura noastra razboinica, cea care apare ca adevar si claritate, care apara valorile in care credem, pe cei si ceea ce iubim. Staccato este temutul invatator al limitelor.

Daca nu ne mai ascultam inima, devenim rigizi, in loc sa fim clari, concisi si atenti. In loc sa avem inima deschisa si sa fim centrati in ea, devenim tensionati, deconectati, agresivi si furiosi.

Chaos - haosul

ne elibereaza de iluziile noastre si ne arunca cu capul inainte in ritm, ne readuce in corpul nostru, in aici si acum. Acest ritm ne elibereaza de toate ideile despre cine suntem si ne releva experienta reala de a fi un intreg, liber, intuitiv si creativ. Haosul este poarta catre minte.

Prea mult input pe orice plan, fizic, emotional sau mental ne arunca in panica psihica sau in partea intunecata a haosului. Cand suntem coplesiti, ne simtim adesea izolati si singuri.

Lyrical - liricul

ne invata cum sa ne eliberam de patternurile noastre distructive si sa ne abandonam in adancurile Sinelui nostru fluid, creativ, in integritatea si demnitatea de care adesea uitam ca se afla in noi. Liricul este expansiv si ne conecteaza la umanitate, la ritmuri dincolo de timp, repetitii, patternuri, cicluri.

Fara ritmurile lirice, nu lasam ca lucrurile din viata noastra sa se maturizeze. Prea usor ne lasam prinsi in repetitiile distructive ale indoielii in noi insine, dependente fizice si prea multa munca. Incetam sa ne mai punem sub semn de intrebare obisnuintele si ritualurile. Adormim la volan.

Stillness - linistea, nemiscarea

se misca in noi si in jurul nostru. Dansul este vehicolul nostru, destinatia noastra este ritmul linistii. Miscarea in nemiscare transforma acumularea experientelor noaster de viata in intelepciune.

Daca nu ascultam acest ritm in noi, devenim atasati de "a regresa, a retine, a ramane". Inghetam, amortim, devenim straini de noi insine.

Sunt o harta a tuturor locurilor unde vrem sa mergem, in toate planurile constiintei - in interior si exterior, inainte si inapoi, fizic, emotional si intelectual. Sunt marcajele pe drumul inapoi catre un Sine real, un Sine vulnerabil, plin de pasiune, de instincte.

Dansand aceste stari, se elibereaza un vocabular de miscari neasteptate - viscerale si foarte personale, ne leaga de memorii si perceptii uitate, ne conecteaza de intuitii si instincte. Ne invata sa exprimam creativ agresivitatea si vulnerabilitatea, emotii si anxietati.

Calatori imaginari

2009-05-19T01:24:00.000-07:00

Azi as pleca undeva. Departe de carcoteala romaneasca, de oameni cu opinii care tin neaparat sa ti le arunce in fata, desi nu ai cerut niciodata asa ceva. Departe de proasta-crestere, de invadarea spatiului personal cu multa mitocanie.

Uneori mi se pare acceptabil, inteleg, chiar daca nu aprob si incerc sa ocolesc. Dar azi as vrea sa fiu in alta parte.

Si cum nu pot sa fiu, va invit sa calatorim imaginar.

Eu m-am gandit, am inchis ochii ... si vreau sa fiu aici:

si anume sa ma plimb pe stradute inguste, sa mananc fructe de mare la un restaurant mic si cochet si apoi sa ma opresc la chocolaterie tipica si sa degust 20 feluri de praline.

Inchide ochii si spune-mi unde ai vrea as fii acum?

5 worst practices din perspectiva unui manager pozitiv

2009-05-15T04:18:00.000-07:00

Imi place sa ma consider - si lumea tinde sa confirme - un manager pozitiv. In sensul de suportiv, calm, optimist, focusat pe problema, nu pe defectele individului, cel care se bazeaza pe o autoritate legitima si nu pe exploatarea pozitiei.

Am citit azi propunerea unei autoare de pe BNet ca managerii sa nu impartaseasca doar "best practices", de care sunt pline siteurile, blogurile, trainingurile si tot ce se mai leaga de sfaturi in management, ci si worst practices. Adica sa aibe curajul si sinceritatea sa recunoasca unde si cu ce au dat-o in bara ca manageri. Ca nu exista vreun creier luminat printre ei care sa nu fi facut si magarii pe masura intelepciunii, inteligentei si experientei acumulate.

Va prezint asadar perspectiva mea de practici gresite in management:

1. lipsa de follow-up: este o greseala frecventa la managerii aflati la inceput de drum sau la cei care au prea multe sarcini. Dai echipei un lead, ideea generala, dar omiti sa urmaresti atent derularea, sa te asiguri ca au inteles ce ai vrut sa comunici cu exactitate, ca directia este cea indicata. De multe ori te trezesti aproape de finalul proiectului ca acesta nu poate fi dus la bun sfarsit in limita de timp si buget stabilita. Este un aspect esential mai ales la proiectele cu un grad mare de inovatie, proiecte noi, echipe noi. Increderea este un lucru foarte bun, dar follow-up nu este o dovada de neincredere, ci o masura fireasca de risk management si o datorie a managerului.

2. lipsa intalnirilor programate, periodice cu echipa si 1:1. Eu am facut greseala sa fac aceste intalniri situational, la nevoie, la cerere si nu ca parte a unui program saptamanal (cu sefii de proiecte) sau lunar (cu echipele). Aceste sedinte de care toata lumea se fereste pot fi placute, utile si sunt obligatorii. Daca le faci bine, sunt un mare castig, daca le ratezi sunt o pierdere de vreme, ba mai mult iti pot strica si capitalul de imagine. Must have, but handle with care!

3. si sa trecem de la lipsa in extrema opusa - la prea mult ... o alta greseala frecventa a managerului pozitiv este sa apere fundul celor care se bazeaza exact pe asta. Chiar daca situatia cere sacrificiul pentru binele turmei, uneori trebuie sa te dai la o parte si sa ii lasi sa dea cu fundul, tare de tot. Si apoi sa le arati ca stiai exact locul in care vor cadea. Nu e cazul sa fii rau si sa pui si pioneze, ajunge sa arati ca erai si tu pe acolo, astfel incat data viitoare va fi mai responsabil si va aprecia si ajutorul care i se ofera.

4. nu motiva oamenii oferindu-le frisca de pe un tort inexistent sau nesigur. Chiar daca pe moment ii pui in miscare si problema se rezolva, aceasta tehnica nu te ajuta sa mergi prea departe. Echipa ta e formata din oameni la fel de inteligenti ca tine si data viitoare nu vor inghiti gogoasa sau daca o fac, o fac in scarba si de nevoie, fara sa dea ce au mai bun si fara a atinge perfomanta. Spune-le pe fata la ce sa se astepte. Unii dintre ei vor fi motivati de simpla constiinta a lucrului bine facut. Iar cei care nu ... oricum nu ar fi alergat prea mult dupa frisca fictiva si ar fi fost primii care sa te demaste.

5. nu incerca sa pari perfect. Toata lumea stie ca nu esti. Managerii o data ajunsi spre varful ierarhiei sunt vrajiti de putere, de prestigiu, de propria lor imagine si devin penibili adesea. Nu mai pot fi contrazisi, nu li se mai ajunge la nas. E bine sa pastrezi limite, e bine sa tii o distanta de respect. Dar nu te vinde a fi ce nu esti. Nu te teme sa iti recunosti punctele slabe si nici sa recunosti meritele altora, mai ales daca sunt mai buni ca tine. Daca ti-e frica de ei, te distrugi singur. Pentru ca se vede si mai mult decat atat, se exploateaza.

Mic sondaj - please click!

2009-05-14T10:03:00.001-07:00

Ma tot gandesc la titlul acestui blog. Si suna prea cliché. As vrea sa il schimb ... dar nu sunt foarte convinsa nici da asta. Probleme tipice de Balanta, care este ...
Blogul este despre criza. Nu doar cea economica, vrea sa fie un coaching pentru perioade de criza de orice fel, dar nu doar atat. In fine, spre ca ati prins ideea.

Asa ca va rog sa va uitati in dreapta, e acolo un mic de tot chestionar (sociologul din mine va iubi forever chestionarele) pe care va rog sa il click-uiti neaparat.

Thx a lot! Apreciez parere, oricare ar fi. Daca aveti si comentarii, sugestii ... si mai bine.

The yankee and the little indian

2009-05-12T04:06:00.000-07:00

- inspirat din viata reala -

Prin perindarile mele recente in spatiul virtual am avut ocazia sa observ multe ... O fauna cu adevarat interesanta. Daca iei un pas in spate si te detasezi, poti observa din cele mai banale indicii si comportamente "cyber-spatiale" lucruri interesante despre oameni.

Sa luam ca exemplu site-urile de freelance, arhipline in primul rand de indieni. Liciteaza la orice proiect se iveste, au o engleza stalcita, unii sunt bun profesionisti, altii doar se straduiesc. O populatie colorata, din toate colturile orientului, care vrea sa lucreze.

In tabara adversa, albinosii superiori si paranoici. Ei sunt cei care cauta nod in papura si motive pentru a nu plati pe micul indian. Cu toate ca micul indian, in modestia lui, este cel care risca. Face treaba cu riscul ca nu va fi platit. Face treaba, chiar daca este insultat. Uneori face treaba proasta si este batjocorit mai tare decat ar merita. Este depunctat, dar el persevereaza in a-si castiga zi de zi bolul de orez si curry.

Albinosul din fotoliul lui comod emite judecati despre micul indian. El evalueaza, apreciaza, testeaza, stramba mereu din nas a dezaprobare. Niciodata micul indian nu va fi destul de bun profesionist. Nu va lucra destul. Parca ii si simte mirosul de balegar de vaca prin monitorul aflat la zeci de mii de kilometri departare. Albinosul lucreaza mult si cheltuie mult. Centrul vietii lui este biroul de lucru. Micul indian trebuie pus la locul lui, calitea niciodata nu va fi conform asteptarilor. Nu pot sa fie. Micul indian nu este ca omul alb, chiar daca vorbeste ca el, lucreaza ca el, vrea sa fie ca el.

Micul indian in timpul acesta, resemnat cu aroganta albinosului, s-a intors intre ai lui, ia cina modesta in familie, cu arome, povesti si multa veselie. Cerul deasupra lui e puzderie de stele, din vecini se aude cantec si poezie. Se gandeste la avataruri, la iubiri fara sfarsit, ii curg lacrimi de fericire.

Tu cine vrei sa fii?

Iesirea in weekend pe timp de criza

2009-05-10T01:36:00.000-07:00

Nu e nevoie sa mergi in Alpi, la Budapesta, la Viena la shopping sa te simti bine in weekend. In apropierea noastra sunt intotdeauna nenumarate lucruri minunate, pe care suntem prea grabiti, nepasatori, plictisiti sa le observam.

Ia o harta + resurse internet si cauta o destinatie in apropiere pe care nu ai mai vazut-o si ti se pare interesanta. Poate fi o atractie turistica cunoscuta sau o localitate mai putin cunoscuta intr-o zona interesanta. Peste tot este ceva de vazut, oameni noi de cunoscut.

Noi am ales Apusenii de data aceasta, o zona de un farmec deosebit si nu foarte departe (cca 200-250 km). Am vazut Pestera Ursilor, Arieseniul (iarna statiune de ski din ce in ce mai frecventata, foarte linistita si placuta vara), Ghetarul de la Scarisoara si un peisaj de basm peste tot unde am umblat.

De innoptat se gasesc pensiuni pentru toate buzunarele pe Valea Ariesului, incepand cu Arieseniul. Nu va opriti la partie la prima cabana, abia incepe zona turistica, aveti rabdare sa mai mergeti cateva zeci de kilometri spre zone mai putin amenajate pentru turismul de iarna, dar mai fermecatoare.

De mancare? La toate pensiunile veti gasi aceeasi ospitalitate munteana. Sa nu ratati balmosul si placintele omniprezente in zona. Eu m-am indragostit de cea cu afine.

Ma simt mereu imbogatita dupa aceste escapade: atat mental cu informatii noi, cat si sufleteste. Pestera Ursilor fascineaza prin frumusetea careia i-a luat peste 2 milioane de ani sa se formeze! Cativa milimetri se aduna in 20 ani. O viata de om nu inseamna mare lucru intr-o stalactita, care inmagazineaza apa miilor de generatii terestre, milioane de anotimpuri si de evenimente la care au asistat acele picaturi de apa sunt acolo. Am avut placerea sa ne fie povestite multime de amanunte despre pestera chiar de fiul celui care a descoperit-o in 1975 dintr-o intamplare.

Nu mai putin impresionant este ghetarul, un cub de gheata nu mai mic de 75.000 metri cubi de gheata, cu o grosime de peste 30 m, care s-au pastrat din era glaciara intr-o pestera unde temperatura ramane constanta pe tot parcursul anului. Cobori intr-o caldare, pe sute de scarite abrupte, se face tot mai frig. Jos domneste linistea si frigul, dintr-o data te aflia cu mii de ani in urma in plina era glaciara. Frumos si teribil deopotriva. Ne-uman si neprietenos, fascinant, rece si nemuritor.

Am stat de vorba si cu copiii din satul din varful muntelui. Aproape 2 ore dureaza urcusul. Ma gandeam la ei pe timp de iarna, dar au scoala acolo sus. Sunt 60 copii in sat si par fericiti. Mai linistiti decat ai nostri de la oras, mai sanatosi, mai rosii in obraji. Timpul este alfel acolo sus. Stie ca nu are nici un rost sa se grabeasca undeva.

Intre succes si indoiala

2009-05-03T10:35:00.000-07:00

Dupa prima intalnire cu zidul, am avut parte si de primul mic succes. Mi-a dat elan si mi-a dat incredere. Mi-a dat speranta ca pot sa fac mai mult. Un prim pas inainte, binevenit si imbucurator.

Cu toate aceastea, viata mea emotionala se imparte intre entuziasm si indoiala in noua mea viata. Sunt extreme pe care le traiesc in fiecare zi, din ora in ora. E doar un pas intr-o parte si alta a liniei de echilibru, un mers pe sfoara consumant si infricosator. Acum incep sa inteleg ce inseamna limitele, cum ajung unii sa le treaca si sa cedeze nervos. Am crezut ca doar oamenii slabi cedeaza. Eu stiu ca sunt puternica - si totusi - stiu ca pot atat de usor sa cedez in aceste momente.

Ceea ce imi este de ajutor este ca in momentele de "cadere" sa ies afara, sa fac miscare, sa ma plimb. Iesim cu placere pe role toata familia si este o activitate care ma anima si imi reda energia psihica pe care am pierdut-o. Intotdeauna schimbatul perspectivei ne scoate din concentrarea asupra propriei emotionalitati negative. Daca nu altfel, prin simplul fapt ca privind cerul iti dai seama ca lucrurile sunt simple in esenta, iar noi doar o clipa in univers. O clipa, care daca scoatem timpul din ecuatie, a fost si va fi intotdeauna. De aceea vreau sa fie clipa mea una frumoasa, prea-plina de viata.

Break your limits

2009-04-26T04:33:00.000-07:00

Tot mai multi prieteni mi se plang ca nu sunt deloc fericiti cu ceea ce fac, cu punctul unde au ajuns in viata profesionala. Pe langa aceasta cea mai spinoasa problema a lor este ca nu stiu ce ar vrea sa faca cu viata lor.

Daca stii ca acum nu ti-e bine, dar habar nu ai in ce directie sa te indrepti, am un sfat pentru tine. Un sfat la care am ajuns cu greu, trecand prin aceleasi stari depresive si de sfarsire, lipsa oricari motivatii si energii - ca si prietenii mei. Si anume: incepe cu pasi marunti, dar nu sta pe loc!

Din pacate timpul trece si peste 10 ani s-ar putea sa fii in acelasi punct ca si acum, doar ca mult mai lipsit de energie ca acum. Esti ok cu asta? Daca da, continua, inseamna ca faci ceva ce te implineste ca om si e ok. Daca nu, a venit momentul sa iei o decizie: continui asa sau schimbi ceva? E DECIZIA TA! Schimbarea nu vine de la sine ... decat in extrem de rarele ocazii de castig la loto sau altele de acest gen.

Ok, lasa-ti timp. Dar decide. Si daca decizi sa schimbi, fa din asta o tinta, pe care sa o duci in minte si in suflet mereu. Nu ai de unde sa stii care va fi rezultatul exact, dar trebuie sa stii precis ca vrei sa schimbi calea pe care mergi acum. Fa pasi marunti, apoi. Analizeaza-te atent. Acorda-ti timp si ragaz, analizeaza toate punctele forte pe care el ai si toate lucrurile care iti fac placere.

Ideile nu vin toate deodata si nici nu vin repede de cele mai multe ori. Dar vin in cele mai neasteptate momente. De aceea este bine sa ai intotdeauna la tine un carnetel si ceva de scris. De cate ori iti vine o idee, noteaza, chiar daca ti se pare stupida ori prea dificila, complexa. In timp ideile se vor aduna, se vor dezvolta, se vor cristaliza si vei sti care sunt cele bune. Si mai ales vei observa un pattern in ele, care iti va indica in linii mari directia potrivita pentru tine.

Si revenind la titlu: pentru ca rutina ne cam moleseste, ne ia energia creatoarea si elanul de a face ceva nou, incearca sa spargi rutina, sa iti iesi din propriile limite. Du-te intr-un loc unde nu ai mai fost. Iesi la o ora la care nu iesi de obicei (de ex. la ora 10 la cafea pe terasa in centru, daca la ora aceea esti la lucru de obicei, la ora 7 dimineata in padure la facut fotografii, iesi noaptea pe camp sa admiri stelele si sunt multe alte lucruri pe care le poti face si nici macar nu te costa mai nimic decat dorinta de a porni). Sparge-ti limitele. Aces lucru sporeste creativitatea, curajul si iti va da o alta perspectiva asupra vietii. Iti va arata ca lumea ta e doar o mica lume printre nenumarate alte lumi paralele ale fiecaruia din noi. Expandeaza, largeste-ti perspectiva.

Si sa-mi spui cum a fost.

Forum anti-criza

2009-04-24T02:58:00.001-07:00

Prin perindarile mele recente pe Twitter am dat de un proaspat forum de lupta impotriva crizei. Se numesc Fight Against Recession si le fac reclama pentru ca asa am eu chef. Precizez asta pentru a evita din start comentarii chibitzatoare de care am vazut ca blogosfera romaneasca e plina. But I don't go that way. Subiectele par interesante, publicul international, cred ca poate fi un schimb de experienta extrem de interesant, asadar ma tenteaza sa ma inscriu si eu ca user si sa postez ceva mesaje.

Dintre subiecte:
- news
- money saving tips
- give and receive help
- job finding tips
- info about other historical recessions

Le doresc succes, sa creasca si sa infloreasca.

Pe de alta parte le doresc sa tina putin :-) si sa se reorienteze repede spre alt business pentru ca au devenit inutili.

Homeopatia

2009-04-22T03:50:00.001-07:00

O idee inteligenta in vremuri de criza pe care o explorez de ceva vreme este homeopatia. Remediile sunt la un pret mult scazut fata de medicamentele alopate, se pot lua fara reteta si sunt surprinzator de eficiente.

Principiul de baza al homeopatiei este «cui pe cui se scoate», astfel ca diversele substante care provoaca disfunctii in organism le pot si trata, diluate in mod repetat pana cand toxicitatea dispare si ramane chintesenta, principiul.

Homeopatia trateaza omul in mod holistic, fizic, psihic si mental si pentru aceleasi afectiuni remediul este individualizat in functie de simptome interpretate holistic.

Este o stiinta deosebit de frumoasa, este o adevarata alchimie care studiata cu mare atentie va revela multe lucruri de care veti fi impresionati. Mie mi-a fost de mare ajutor in a intelege fondul genetic al bolilor, disfunctii energetice cauzate de boli care se transmit de la o generatie la alta. Pentru a afla mai multe, cautati dupa cuvantul cheie «miasme» sau «miasms» in engleza.

Pentru afectiuni grave sa nu inlocuiti medicul cu remediile homeopate! Dar pentru raceli, migrene, boli usoare sau doar pentru un bun tonus si pentru cultura voastra generala va recomand sa cititi resurse pe net despre homeopatie si daca va prinde subiectul, sa va cumparati eventual si cateva carti.

Resurse pe net:
http://www.homeopatie.ro/
http://www.homeo.ro/
http://www.homeopatie-srh.ro/

Carti pe care le-am cumparat:
Organonul medicinei, Samuel Hahnemann
Principiile homeopatiei, William Boericke
Totul despre homeopatie. Mica enciclopedie, Wauters Ambika

Asadar, folositi inteligent timpul liber si studiati ceva util.

Motivatii in blogging

2009-04-17T04:41:00.000-07:00

In urma unui comentariu foarte pertinent al Cristinei la articolul despre stilurile de blogging (vezi mai jos ... lucrez pe un laptop mai antic, merge greu si mi-e cam lene sa mai bag si link) am sa analizez si motivatiile care stau in spatele milioanelor de bloguri.

Ca motivatii de baza, gasesc urmatoarele: 1. comunicarea cu altii, 2. defulare/autoexprimare, 3. motive pragmatice/comerciale, 4. motive profesionale, 5. arta.

Sa le luam la rand:

1. Comunicarea este o nevoie de baza umana, fara ea ne simtim neimpliniti, singuri, fara vreun rost si rol. Cu ritmul dement din zilele acestea, comunicarea s-a mutat in mare parte in domeniul virtual. Prieteni, rude, cei dragi aflati in "coltul" opus al lumii noastre rotunde ... ajungem la ei prin cuvantul virtual, iar stiloul s-a prafuit de mult, nemaistiind noi decat literele de pe tastatura.

2. Scrisul este si o forma de terapie. Simtim de multe ori ca daca nu exprimam acel prea-plin din mintea si sufletul nostru, vom exploda sau pur si simplu ne vom sfarsi in disperare. Scrisul poate sa aduca la suprafata elemente din subconstient care altfel poate ar ramane acolo. Desi se poate incadra si la punctul 5, daca se indeplinesc anumite conditii, scrisul ne exprima, ne reprezinta ca indivizi unici, ca personalitati complexe.

3. Sa trecem de la motivele superioare la unele mai lumesti: exista si motivatia clar de a face un blog de succes ca business, pentru a avea din aceasta un castig material. Nu o spun la modul peiorativ, e un business la fel de bun ca oricare altul. Tot ce pot sa spun este ca mi se pare unul greu de cladit.

4. O alta serie de motive este cea legata de o anumita expertiza profesionala care se exprima prin blog sau blogul unei companii care se promoveaza si prin aceasta media. Este o categorie de bloguri pe care o citesc cu placere pentru ca de multe ori sunt scrise profi si imi dau informatii multe si bune.

5. Si lasam frisca pentru sfarsit: exista si bloguri in care fie se promoveaza o forma de arta, fie contentul sau este arta in sine. Stiti exemple din aceasta categorie?

Cum sunt corporatistii?

2009-04-15T03:33:00.001-07:00

La cerinta micului meu public (mic, dar valoros pentru mine), impresii despre corporatisti: ce sunt ei si cum ii recunoastem?

Ii recunoastem in primul rand dupa vorba: cu cat mai inalt in rang corporatistul, cu atat mai multe cuvinte englezesti in vocabular. Frazele se amesteca intr-un savuros melanj, because obviously everybody must notice my language skills. I'm so good at this! Fraza este afectata, tonalitatea atat de preocupata, in acelasi timp usor aroganta.

Ca manager debutant corporatist esti un fel de copil de mingi pentru ierarhiile superioare, dar un mare personaj pentru non-manageri. Fata de acestia din urma trebuie sa ai atitudine si sa le amintesti mereu rangul tau: sunt M, da? Sa iti fie clar! Nu ma iei tu pe mine la intrebari, omuletule! Orice ocazie de a calca un omulet pe cap este doar o sansa de a dovedi sefului calitatile tale de leadershit(p). Esti in frunte, esti puternic, esti manager!

Un corporatist are intotdeauna enorm de mult de lucru. Si asta pentru ca e prost de tot la time management. Sta in sedinte si call-uri de dimineata pana seara, face zeci de rapoarte zilnic si in tot acest timp scapa esentialul din vedere. Se pierde in prea multe amanunte si nu mai reuseste sa le puna cap la cap. E crizat nervos, nu are timp de nimeni si nimic. Se agita, se cearta si pentru ca de obicei nu reuseste sa termine treaba la timp, cauta un vinovat. Procedurile sunt atat de multe si stufoase incat daca stai sa analizezi tot lantul procesual sigur gasesti un vinovat: undeva cineva sigur nu a respectat procedura, deci e vinovat. Acel vinovat nu ramane decat sa faca acelasi lucru si lucrurile se invart in cerc pana cand vina se dilueaza complet.

Cel mai si cel mai crunt insa este ticketul in viata unui corporatist. Orice ai nevoie - trebuie sa pui ticket: email, parola, acces la retea, acces la nu stiu ce fisier, acces la nu stiu ce tool, instrumente de birou, calculator, telefon ... Vrei ceva? Pune un ticket! Cu maxim noroc peste o luna cineva te va baga in seama. Pana atunci prefa-te ca faci ceva si spera ca nu se va lega nimeni de tine sa te intrebe de sanatate.

Trainingul in viata unui corporatist este o goana disperata dupa informatie. Nimeni nu pare sa stie nimic. Cine poate sa imi explice aia? Ca raspuns se zbat umerii de parca ar fi dat strechea in ei toti. Daca vrei ceva de la careva, trebuie sa il urmaresti zile intregi, sa il agasezi cu mesaje intr-una, altfel uita lumea de existenta ta. De parca un program de instruire ar fi exclusiv responsabilitatea ta. Tu, daca vrei sa inveti ceva in compania asta, trebuie sa fugi dupa experti, sefi sau cine o mai fi, sa depui efort, sa transpiri, sa fii frustrat, sa nu intelegi pentru ce mama naibii te-au mai angajat daca nu se ocupa de tine si practic faci totul singur: tu te inveti pe tine, tu iti faci programul de training, tu faci rost de documentatie, tu centrezi, tu dai cu capul. Ca in final cineva sa isi aroge meritele pentru cat de bine ai fost trainuit. Daca nu a fost bine, evident tu esti prea prost pentru asa o companie grozava.

Am avut ocazia sa fiu martora multor episoade neplacute. Una memorabila este cand o sefa face subalterna sa planga din cauza unor probleme serioase cu un furnizor de materie prima si cand ii spun sincer ca mi se pare ca a fost prea rea, imi replica la fel de sincer: "I had my fair share of shit these years!". No comment! Corporate mentality.

Mai vreti? Eu nu, ca de aia am hotarat sa divortez de viata corporatista.

Networking hysteria

2009-04-14T04:49:00.000-07:00

Pentru multa lume de 30+ ani isteria retelelor sociale e deja ceva greu de inteles. Ca sa fii cineva in lumea virtuala, trebuia sa ai cont de google, id de yahoo, facebook, sa fii activ pe linkedin, sa scrii cel putin un blog, sa pui poze pe diverse siteuri specifice - ca picassa, sa scrii pe cel putin un forum respectabil si sa nu uitam de twitter, cea mai noua isterie in social media.

Cine mai are timpul fizic sa faca fata la un asemenea amalgam de informatii, exceptand poate pe cei care lucreaza intr-un business din domeniile de mai sus?!

Suntem din ce in ce mai maniacal absorbiti de cuvantul digital, ne absoarbe toata energia si creativitatea, ne absoarbe timpul si viata.

Ma gandesc doar la faptul ca imi intalnesc prietenii de 100 ori mai rar decat vorbesc cu ei pe messenger. Nu le mai vad cu zile, saptamani si luni zambetul pe fata, ci doar acel impersonal maimutzoi de emoticon. Ajungem sa avem pseud0-relatii, iar cand ne intalnim in carne si oase parca nu mai stim cum sa ne vorbim.

Mai e ceva veritabil uman in retelele astea sociale?