duminică, 31 mai 2009

De-a v-ati ascunselea


Un aforism zen spune: "O femeie frumoasa este pentru iubitul ei o incantare, pentru un calugar o tentatie, iar pentru un tantar o masa copioasa".

Ce vreau sa aduc in discutie cu asta? Ca adesea asteptarile noastre de la noi, de la viata, asteptarile celorlalti sau ce credem ca se asteapta de la noi sunt exact lucrul care ne apasa cel mai greu ... dar care nu ar trebui sa ne apese deloc.

Cat de relative sunt perspectivele! Te uiti in oglinda si ti se pare ca cerul se darama pe tine pentru ca nu vezi acolo ceea ce iti doresti sau trebuie sa iti doresti, in timp ce nimeni in afara de tine nu va observa asta, ci expresia ta nefericita cu care te plimbi prin lume. Si de obicei nici macar atat.

Am stat in ultimele zile mult sa ma gandesc: care este sursa fericirii si implicit a nefericirii? Mi-au perindat prin minte toate cartile de psihologie, toate metafizicile, toate discutiile, toata experienta acumulata in acesti ani si ... s-a sedimentat o concluzie. Pe care am citit-o in atatea forme, de atatea ori, dar mintea si sufletul meu nu a inteles cu adevarat. Sunt convinsa ca nici multi dintre cei care vor citi acum ce scriu nu vor intelege in felul in care eu am inteles. Parte din vina mea, pentru ca nu stiu sa redau. Parte pentru ca nu au ajuns ei in punctul constientizarii.

Cand sunt momentele in care suntem cu adevarat fericiti, multumiti? Sunt acele momente cand savuram, iubim, ne concentram, cream in TIMPUL PREZENT. Acum e sursa fericirii, nu in alta parte si nu in alt timp.

Nefericirea mea vine din proiectia in viitor sau trecut, in sperante pentru viitor, in stresul ca nu voi ajunge acolo, in nostalgia trecutului, in frica de a nu mai putea retrai experientele trecute, frumoase, in concentrarea intregii mele energii in alt timp, in alt loc (in mintea mea).

De cele mai multe ori sunt nefericita pentru ca nu sunt aici. Desi fizic ... dar energia, mintea si sufletul meu le proiectez in afara momentului prezent. In ceva incert, care fie a fost, fie poate ca va fi.

Ce ne ramane pentru ACUM? De obicei prea putin. Suntem readusi doar de socuri emotionale, fizice, evenimente care ne trezesc subit. Si doar pentru scurt timp, pentru ca mai apoi sa ne pierdem din nou.

Mi-am propus sa revin in acum, sa cultiv atentia pentru ce este in jurul meu in aceasta calatorie. Fiind pana acum mereu cu ochii atintiti spre varful muntelui sau inapoi, mi-e teama ca am pierdut multe din peisajul pe langa care am trecut.

luni, 25 mai 2009

5 ritmuri ale fiintei


"Energia se misca in unde. Undele se misca in patternuri. Patternurile se misca in ritmuri. O fiinta umana este exact aceasta, energie, unde, patternuri, ritmuri. Nu mai mult. Nu mai putin. Un dans." (Gabrielle Roth)


5 ritmuri sunt starile fiintei:


Flowing - fluxul


este canalul catre adevarul nostru interior, impulsul de a urmari fluxul propriei tale energii, sa fii tu insuti - sa iti asculti si sa raspunzi nevoilor tale, sa fii receptiv la lumea ta interioara si exterioara. Cand ne deschidem catre fluxul fiintei noastre fizice, toate celelalte cai se deschid.


Daca ne deconecatam de la fluxul energiei noastre, devenim orbi la ceea ce se intampla cu adevarat in interiorul nostru. Nu ne mai simtim corpul. Ne negam instinctele.


Staccato - detasarea


este drumul catre inima. Ne arata cum sa iesim in lume, conectati cu sentimentele noastre. Acest ritm domina latura noastra razboinica, cea care apare ca adevar si claritate, care apara valorile in care credem, pe cei si ceea ce iubim. Staccato este temutul invatator al limitelor.


Daca nu ne mai ascultam inima, devenim rigizi, in loc sa fim clari, concisi si atenti. In loc sa avem inima deschisa si sa fim centrati in ea, devenim tensionati, deconectati, agresivi si furiosi.


Chaos - haosul


ne elibereaza de iluziile noastre si ne arunca cu capul inainte in ritm, ne readuce in corpul nostru, in aici si acum. Acest ritm ne elibereaza de toate ideile despre cine suntem si ne releva experienta reala de a fi un intreg, liber, intuitiv si creativ. Haosul este poarta catre minte.


Prea mult input pe orice plan, fizic, emotional sau mental ne arunca in panica psihica sau in partea intunecata a haosului. Cand suntem coplesiti, ne simtim adesea izolati si singuri.


Lyrical - liricul


ne invata cum sa ne eliberam de patternurile noastre distructive si sa ne abandonam in adancurile Sinelui nostru fluid, creativ, in integritatea si demnitatea de care adesea uitam ca se afla in noi. Liricul este expansiv si ne conecteaza la umanitate, la ritmuri dincolo de timp, repetitii, patternuri, cicluri.


Fara ritmurile lirice, nu lasam ca lucrurile din viata noastra sa se maturizeze. Prea usor ne lasam prinsi in repetitiile distructive ale indoielii in noi insine, dependente fizice si prea multa munca. Incetam sa ne mai punem sub semn de intrebare obisnuintele si ritualurile. Adormim la volan.


Stillness - linistea, nemiscarea


se misca in noi si in jurul nostru. Dansul este vehicolul nostru, destinatia noastra este ritmul linistii. Miscarea in nemiscare transforma acumularea experientelor noaster de viata in intelepciune.


Daca nu ascultam acest ritm in noi, devenim atasati de "a regresa, a retine, a ramane". Inghetam, amortim, devenim straini de noi insine.


Sunt o harta a tuturor locurilor unde vrem sa mergem, in toate planurile constiintei - in interior si exterior, inainte si inapoi, fizic, emotional si intelectual. Sunt marcajele pe drumul inapoi catre un Sine real, un Sine vulnerabil, plin de pasiune, de instincte.


Dansand aceste stari, se elibereaza un vocabular de miscari neasteptate - viscerale si foarte personale, ne leaga de memorii si perceptii uitate, ne conecteaza de intuitii si instincte. Ne invata sa exprimam creativ agresivitatea si vulnerabilitatea, emotii si anxietati.

marți, 19 mai 2009

Calatori imaginari

Azi as pleca undeva. Departe de carcoteala romaneasca, de oameni cu opinii care tin neaparat sa ti le arunce in fata, desi nu ai cerut niciodata asa ceva. Departe de proasta-crestere, de invadarea spatiului personal cu multa mitocanie.

Uneori mi se pare acceptabil, inteleg, chiar daca nu aprob si incerc sa ocolesc. Dar azi as vrea sa fiu in alta parte.

Si cum nu pot sa fiu, va invit sa calatorim imaginar.

Eu m-am gandit, am inchis ochii ... si vreau sa fiu aici:




si anume sa ma plimb pe stradute inguste, sa mananc fructe de mare la un restaurant mic si cochet si apoi sa ma opresc la chocolaterie tipica si sa degust 20 feluri de praline.

Inchide ochii si spune-mi unde ai vrea as fii acum?

vineri, 15 mai 2009

5 worst practices din perspectiva unui manager pozitiv

Imi place sa ma consider - si lumea tinde sa confirme - un manager pozitiv. In sensul de suportiv, calm, optimist, focusat pe problema, nu pe defectele individului, cel care se bazeaza pe o autoritate legitima si nu pe exploatarea pozitiei.

Am citit azi propunerea unei autoare de pe BNet ca managerii sa nu impartaseasca doar "best practices", de care sunt pline siteurile, blogurile, trainingurile si tot ce se mai leaga de sfaturi in management, ci si worst practices. Adica sa aibe curajul si sinceritatea sa recunoasca unde si cu ce au dat-o in bara ca manageri. Ca nu exista vreun creier luminat printre ei care sa nu fi facut si magarii pe masura intelepciunii, inteligentei si experientei acumulate.


Va prezint asadar perspectiva mea de practici gresite in management:

1. lipsa de follow-up: este o greseala frecventa la managerii aflati la inceput de drum sau la cei care au prea multe sarcini. Dai echipei un lead, ideea generala, dar omiti sa urmaresti atent derularea, sa te asiguri ca au inteles ce ai vrut sa comunici cu exactitate, ca directia este cea indicata. De multe ori te trezesti aproape de finalul proiectului ca acesta nu poate fi dus la bun sfarsit in limita de timp si buget stabilita. Este un aspect esential mai ales la proiectele cu un grad mare de inovatie, proiecte noi, echipe noi. Increderea este un lucru foarte bun, dar follow-up nu este o dovada de neincredere, ci o masura fireasca de risk management si o datorie a managerului.

2. lipsa intalnirilor programate, periodice cu echipa si 1:1. Eu am facut greseala sa fac aceste intalniri situational, la nevoie, la cerere si nu ca parte a unui program saptamanal (cu sefii de proiecte) sau lunar (cu echipele). Aceste sedinte de care toata lumea se fereste pot fi placute, utile si sunt obligatorii. Daca le faci bine, sunt un mare castig, daca le ratezi sunt o pierdere de vreme, ba mai mult iti pot strica si capitalul de imagine. Must have, but handle with care!

3. si sa trecem de la lipsa in extrema opusa - la prea mult ... o alta greseala frecventa a managerului pozitiv este sa apere fundul celor care se bazeaza exact pe asta. Chiar daca situatia cere sacrificiul pentru binele turmei, uneori trebuie sa te dai la o parte si sa ii lasi sa dea cu fundul, tare de tot. Si apoi sa le arati ca stiai exact locul in care vor cadea. Nu e cazul sa fii rau si sa pui si pioneze, ajunge sa arati ca erai si tu pe acolo, astfel incat data viitoare va fi mai responsabil si va aprecia si ajutorul care i se ofera.

4. nu motiva oamenii oferindu-le frisca de pe un tort inexistent sau nesigur. Chiar daca pe moment ii pui in miscare si problema se rezolva, aceasta tehnica nu te ajuta sa mergi prea departe. Echipa ta e formata din oameni la fel de inteligenti ca tine si data viitoare nu vor inghiti gogoasa sau daca o fac, o fac in scarba si de nevoie, fara sa dea ce au mai bun si fara a atinge perfomanta. Spune-le pe fata la ce sa se astepte. Unii dintre ei vor fi motivati de simpla constiinta a lucrului bine facut. Iar cei care nu ... oricum nu ar fi alergat prea mult dupa frisca fictiva si ar fi fost primii care sa te demaste.

5. nu incerca sa pari perfect. Toata lumea stie ca nu esti. Managerii o data ajunsi spre varful ierarhiei sunt vrajiti de putere, de prestigiu, de propria lor imagine si devin penibili adesea. Nu mai pot fi contrazisi, nu li se mai ajunge la nas. E bine sa pastrezi limite, e bine sa tii o distanta de respect. Dar nu te vinde a fi ce nu esti. Nu te teme sa iti recunosti punctele slabe si nici sa recunosti meritele altora, mai ales daca sunt mai buni ca tine. Daca ti-e frica de ei, te distrugi singur. Pentru ca se vede si mai mult decat atat, se exploateaza.

joi, 14 mai 2009

Mic sondaj - please click!

Ma tot gandesc la titlul acestui blog. Si suna prea cliché. As vrea sa il schimb ... dar nu sunt foarte convinsa nici da asta. Probleme tipice de Balanta, care este ...
Blogul este despre criza. Nu doar cea economica, vrea sa fie un coaching pentru perioade de criza de orice fel, dar nu doar atat. In fine, spre ca ati prins ideea.

Asa ca va rog sa va uitati in dreapta, e acolo un mic de tot chestionar (sociologul din mine va iubi forever chestionarele) pe care va rog sa il click-uiti neaparat.

Thx a lot! Apreciez parere, oricare ar fi. Daca aveti si comentarii, sugestii ... si mai bine.

marți, 12 mai 2009

The yankee and the little indian

- inspirat din viata reala -

Prin perindarile mele recente in spatiul virtual am avut ocazia sa observ multe ... O fauna cu adevarat interesanta. Daca iei un pas in spate si te detasezi, poti observa din cele mai banale indicii si comportamente "cyber-spatiale" lucruri interesante despre oameni.

Sa luam ca exemplu site-urile de freelance, arhipline in primul rand de indieni. Liciteaza la orice proiect se iveste, au o engleza stalcita, unii sunt bun profesionisti, altii doar se straduiesc. O populatie colorata, din toate colturile orientului, care vrea sa lucreze.

In tabara adversa, albinosii superiori si paranoici. Ei sunt cei care cauta nod in papura si motive pentru a nu plati pe micul indian. Cu toate ca micul indian, in modestia lui, este cel care risca. Face treaba cu riscul ca nu va fi platit. Face treaba, chiar daca este insultat. Uneori face treaba proasta si este batjocorit mai tare decat ar merita. Este depunctat, dar el persevereaza in a-si castiga zi de zi bolul de orez si curry.

Albinosul din fotoliul lui comod emite judecati despre micul indian. El evalueaza, apreciaza, testeaza, stramba mereu din nas a dezaprobare. Niciodata micul indian nu va fi destul de bun profesionist. Nu va lucra destul. Parca ii si simte mirosul de balegar de vaca prin monitorul aflat la zeci de mii de kilometri departare. Albinosul lucreaza mult si cheltuie mult. Centrul vietii lui este biroul de lucru. Micul indian trebuie pus la locul lui, calitea niciodata nu va fi conform asteptarilor. Nu pot sa fie. Micul indian nu este ca omul alb, chiar daca vorbeste ca el, lucreaza ca el, vrea sa fie ca el.

Micul indian in timpul acesta, resemnat cu aroganta albinosului, s-a intors intre ai lui, ia cina modesta in familie, cu arome, povesti si multa veselie. Cerul deasupra lui e puzderie de stele, din vecini se aude cantec si poezie. Se gandeste la avataruri, la iubiri fara sfarsit, ii curg lacrimi de fericire.

Tu cine vrei sa fii?

duminică, 10 mai 2009

Iesirea in weekend pe timp de criza

Nu e nevoie sa mergi in Alpi, la Budapesta, la Viena la shopping sa te simti bine in weekend. In apropierea noastra sunt intotdeauna nenumarate lucruri minunate, pe care suntem prea grabiti, nepasatori, plictisiti sa le observam.

Ia o harta + resurse internet si cauta o destinatie in apropiere pe care nu ai mai vazut-o si ti se pare interesanta. Poate fi o atractie turistica cunoscuta sau o localitate mai putin cunoscuta intr-o zona interesanta. Peste tot este ceva de vazut, oameni noi de cunoscut.



Noi am ales Apusenii de data aceasta, o zona de un farmec deosebit si nu foarte departe (cca 200-250 km). Am vazut Pestera Ursilor, Arieseniul (iarna statiune de ski din ce in ce mai frecventata, foarte linistita si placuta vara), Ghetarul de la Scarisoara si un peisaj de basm peste tot unde am umblat.



De innoptat se gasesc pensiuni pentru toate buzunarele pe Valea Ariesului, incepand cu Arieseniul. Nu va opriti la partie la prima cabana, abia incepe zona turistica, aveti rabdare sa mai mergeti cateva zeci de kilometri spre zone mai putin amenajate pentru turismul de iarna, dar mai fermecatoare.

De mancare? La toate pensiunile veti gasi aceeasi ospitalitate munteana. Sa nu ratati balmosul si placintele omniprezente in zona. Eu m-am indragostit de cea cu afine.

Ma simt mereu imbogatita dupa aceste escapade: atat mental cu informatii noi, cat si sufleteste. Pestera Ursilor fascineaza prin frumusetea careia i-a luat peste 2 milioane de ani sa se formeze! Cativa milimetri se aduna in 20 ani. O viata de om nu inseamna mare lucru intr-o stalactita, care inmagazineaza apa miilor de generatii terestre, milioane de anotimpuri si de evenimente la care au asistat acele picaturi de apa sunt acolo. Am avut placerea sa ne fie povestite multime de amanunte despre pestera chiar de fiul celui care a descoperit-o in 1975 dintr-o intamplare.

Nu mai putin impresionant este ghetarul, un cub de gheata nu mai mic de 75.000 metri cubi de gheata, cu o grosime de peste 30 m, care s-au pastrat din era glaciara intr-o pestera unde temperatura ramane constanta pe tot parcursul anului. Cobori intr-o caldare, pe sute de scarite abrupte, se face tot mai frig. Jos domneste linistea si frigul, dintr-o data te aflia cu mii de ani in urma in plina era glaciara. Frumos si teribil deopotriva. Ne-uman si neprietenos, fascinant, rece si nemuritor.

Am stat de vorba si cu copiii din satul din varful muntelui. Aproape 2 ore dureaza urcusul. Ma gandeam la ei pe timp de iarna, dar au scoala acolo sus. Sunt 60 copii in sat si par fericiti. Mai linistiti decat ai nostri de la oras, mai sanatosi, mai rosii in obraji. Timpul este alfel acolo sus. Stie ca nu are nici un rost sa se grabeasca undeva.

duminică, 3 mai 2009

Intre succes si indoiala

Dupa prima intalnire cu zidul, am avut parte si de primul mic succes. Mi-a dat elan si mi-a dat incredere. Mi-a dat speranta ca pot sa fac mai mult. Un prim pas inainte, binevenit si imbucurator.

Cu toate aceastea, viata mea emotionala se imparte intre entuziasm si indoiala in noua mea viata. Sunt extreme pe care le traiesc in fiecare zi, din ora in ora. E doar un pas intr-o parte si alta a liniei de echilibru, un mers pe sfoara consumant si infricosator. Acum incep sa inteleg ce inseamna limitele, cum ajung unii sa le treaca si sa cedeze nervos. Am crezut ca doar oamenii slabi cedeaza. Eu stiu ca sunt puternica - si totusi - stiu ca pot atat de usor sa cedez in aceste momente.

Ceea ce imi este de ajutor este ca in momentele de "cadere" sa ies afara, sa fac miscare, sa ma plimb. Iesim cu placere pe role toata familia si este o activitate care ma anima si imi reda energia psihica pe care am pierdut-o. Intotdeauna schimbatul perspectivei ne scoate din concentrarea asupra propriei emotionalitati negative. Daca nu altfel, prin simplul fapt ca privind cerul iti dai seama ca lucrurile sunt simple in esenta, iar noi doar o clipa in univers. O clipa, care daca scoatem timpul din ecuatie, a fost si va fi intotdeauna. De aceea vreau sa fie clipa mea una frumoasa, prea-plina de viata.